Mât sau nu mât ?

De ceva vreme auzeam zgomote in pod, noaptea, dupa ce casa se linistea. Iar astazi am gasit urme de soricei in dulapul din perete, care ascunde cilindrul de apa calda. Asa ca prima dilema a lui 2007 va fi: adoptam sau nu adoptam o pisicuta semi-salbatica?

L. creste trei pisoi in gradina ei (de fapt mamica lor ii creste, dar au ales sa se mute in gradina lui L.) iar cand vor fi mai marisori va trebui sa le gaseasca o casa. La Auckland este plin de agentii, de tip societate de protectie a animalelor, care aduna mâtii si cateii vagabonzi, insa in anumite momente ale anului sunt asa de debordati incat multi pisoi termina cu o injectie letala. Deja, când L. ne povestise despre pisoiasii adorabili din gradina ei, mi se paruse o idee buna sa adoptam un pisoi care a invatat sa vâneze. Acum avem si pretextul. Mai ramâne sa obtin(em) aprobarea instantelor superioare.

A venit vara

In sfârsit a venit vara. Fetele sunt in vacanta de o saptamana, deja. Copiii de scoala primara au terminat anul scolar in 20 decembrie si anul urmator incepe in 7 februarie 2007.

Amandoua fetele au progresat la scoala, desi in domenii distincte. K. a invatat sa se poarte in clasa iar catre sfarsitul anului a inceput sa scrie. Intre timp a invatat sa se exprime in engleza si in franceza, ceea ce nu e deloc neglijabil. Uneori am impresia ca pustoaica poate sa manipuleze doar doua limbi, simultan. La Berlin, vorbea germana si romaneste. Aici vorbeste franceza si engleza. In timpul vacantei, incercam sa readucem nivelul limbii romane macar la ceea ce era acum un an, insa nu e usor.

I. a inceput sa scrie si sa citeasca in engleza si franceza: citeste la nivelul 7 in franceza si nivelul 3, adica de clasa I, in engleza. Ca o idee generala, un copil trece prin 17 nivele de lectura pana cand poate sa citeasca cu incredere texte noi. Deci putem spune ca e cam la nivel de clasa a II-a in franceza. A progresat destul de bine la matematica, dar inca nu e gata sa faca inmultiri. Spre comparatie, K. este la nivelul 2 in franceza si la nivelul 3 in engleza, la citit, dar nu scrie pe departe asa de bine ca si I.

P. si cu mine avem vacanta pana in 3 ianuarie, insa P. va trebui sa stea cu fetele si dupa aceasta data. Concediul meu se termina in 2 ianuarie, iar al lui abia a inceput. In 15 ianuarie va incepe programul de vacanta de la scoala, iar fetele vor participa 2 sau 3 zile pe saptamana. Speram ca vor putea sa mearga la film sau la alt soi de iesire o data pe saptamana si sa inoate in piscina scolii in cealalata zi de holiday programme, daca se indrepta vremea.

Vara a fost destul de rece pana acum. Saptamana trecuta temperaturile nocturne erau temperaturi de iarna, intre 9 si 10°C si dormeam cu doua plapume.
In timpul zilei, temperatura ajungea cu greu la 17-18°C. Din iunie incoace, temperaturile au fost neobisnuit de joase, si pentru iarna, dar si pentru vara-primavara. Cu un pic de noroc, speram sa fie mai cald in ianuarie.

Saptamana trecuta, greierii 'de zi', numiti cicada in engleza (cigale in franceza), au inceput sa prinda putin curaj si sa cante. Pana atunci, nici nu au indraznit sa iasa din crisalide:
http://mulubinba.typepad.com/mulubinba_moments/cicada.jpg. Probabil le era prea frig.
P. si cu mine ne-am spus ca atunci cand cicada incep sa cante, a venit in sfarsit vara, dar se pare ca o multime de kiwis gandesc la fel.

Inainte de Craciun, la birou au fost o multime de mese si de ceaiuri, incat m-am mirat ca nu m-am ingrasat. A fost o masa a personalului, la un hotel chic, un barbecue al facultatii, un ceai oferit de Universitate, un pranz indian la o colega, un alt pranz cu tarte, cadouri si cantece de Craciun (eu m-am ridiculizat cu Petit Papa Noel) si o gramada de ceaiuri mai maruntele.

De Craciun, am fost invitati la R. si L., tot la un barbecue pe Waiheke, dupa excelentul lor obicei.
In absenta lui R., care bantuie mereu prin strainatate, doamna lui si copiii ne viziteaza destul de des. Fetele se inteleg foarte bine cu cei doi copii, eu povestec cu L., iar baietelul il adora pe P.

In ultimele 6 luni, vizitele lui L. cu copiii au fost cam singura noastra forma de socializare. Data fiind oboseala acumulata dupa un an de tranzitie, intre pregatirea plecarii de la Berlin si acomodarea la Auckland. In plus, desi oficial lucrez cu numai 80% de norma, in realitate am lucrat o norma aproape intreaga in ultimele doua luni, si - de regula - am ajuns extrem de tarziu acasa: la ora 6 seara in loc de 4. Fetele au mers 3-4 zile pe saptamana la after-school care, programul de joaca de la scoala, care le place foarte mult; insa mi le lasa flamânde (primesc o gustare de la scoala, insa din cauza ca iau masa de pranz sub forma de sandwhich-uri au vrem sa flamânzeasca) si extrem de obosite. Cand ajungem acasa se arunca pe mancare si apoi sunt foarte obosite, cand e vorba sa isi faca temele. Cred ca de anul viitor il vor lasa pe P. sa pregateasca fetele pentru scoala, dimineata, iar eu voi lucra de la 8 la 2:30, ca sa pot sa le iau acasa la 3, cand se termina orele.

Duminica trecuta, pe Waiheke, I. a vaslit ca o campioana, cu kaiakul de 4m50 pe care R. il adusese ca sa plimbe copiii. Sper sa ii gasesc un curs de vaslit in timpul vacantei. Pacat ca un astfel de kaiak costa cam 1000 de dolari (500 de euro). Ar fi fost o idee buna sa avem unul, dat fiind ca langa casa noastra nu se poate inota in mare (din cauza poluarii reziduale - apa de canalizare debordeaza in pâraiele car ese varsa in golfulet, atunci cand ploua torential). Insa fundul este extrem de plat, adanc de 1 metru maximum, si deci adecvat pentru vaslit. In fine, poate cand vom creste mai mari...

Deocamdata fetele se vor multumi cu o piscinuta de 50 de cm adancime pe care le-a adus-o Mos Craciun si care a fost in sfarsit montata astazi.

Inca nu stim daca facem ceva deosebit de Anul Nou. Deocamdata suntem in carantina de paduchi, pana poimaine, cand voi face al doilea tratament fetelor. Am descoperit o bestiola care semana cu un paduche urias(2.5 mm) in capul meu, deci am pus pe toata lumea la tratament. Se pare ca paduchii sunt destul de frecventi in scolile de aici. In timpul anului, am primit cel putin 4 alerte de la scoala, insa fetele nu fusesera contaminate, pana acum. In parul lui K. nu am gasit nimic dupa controlul cu pieptenele electric (despre care se spune ca electrocuteaza paduchii si nimfele lor) si cu pieptenele metalic special (de altfel nici un parul meu nu am gasit nimic altceva decat bestiola nr. 1) , insa nu pot sa am nici o certitudine cu parul, sua mai degraba tufisul, lui I.

Astazi vecina noastra de peste drum, Anna, a venit sa le aduca fetelor cadouri de Craciun. Mereu le rasfata pe fete (pe K. am prins-o traversand strada ca sa ii duca flori lui Anna si sa primeasca in schimb dulciuri - grrr !) si pe undeva m-as bucura daca ea si Jamie, sotul ei, ar putea fi un soi de substitut de bunici pentru pustoaice... Poate reusim sa ii invitam la o masa de Anul Nou.

Pana atunci,

La Multi Ani tuturor si fie ca 2007 sa va aduca sanatate, impliniri si mai ales fericire !

De toate

In ultimele saptamani la Auckland e rece. Spre deosebire de inceputul de septembrie, cand a fost vara, acum ploua destul de mult iar cand nu ploua abia avem 16-17 grade amarate. Sper sa nu fie de rau augur pentru vara care se apropie, dar vremea mi se pare pe dos decat in Europa: sus acolo la unii dintre voi e vara indiana, cu temperaturi superbe pentru sfarsitul lui octombrie si noi ne congelam, cand anul trecut pe vream aceasta oamenii se balaceau.

Fetele au avut doua saptamani de vacanta de toamna, pana in 10 octombrie, iar acum le mai raman 7 saptamani de scoala inainte de vacanta mare (de 7-8 saptamani). Dupa vacanta au inceput sa mearga la after school, program cu plata care are loc in curtea scoli si unde se joaca cu alti copii. Aceasta ne permite lui P. si mie sa lucram pana la 4:30 dupa-amiaza in zilele cu pricina, iar lor sa se joace mai mult, dupa scoala.

Luni a fost Labour Day,zi libera aici in amintirea instaurarii zilei de lucru de 8 ore in Noua Zeelanda, si am petrecut-o pe langa casa, incercand sa nu ne lasam udati de ploaie (cea ma mica tura in gradina sfarsea sub un ropot).

Marti a fost prima mea zi de lucru cu contract de 80% de norma. Pana acum lucram intre 60% si 75%, uneori 85%, in functie de cat era nevoie. 80% a fost decizia mea, deoarece imi permite un echilibru destul de bun intre munca de birou si cea de acasa. Insa trebuie sa recunosc ca uneori ajung stoarsa casa si dupa ce hranesc fetele (la scoala nu e cantina) si am nevoie de o jumatate de ora de siesta.

In fine, in plan domestic, suntem in plin razboi contra limacslor. Anul trecut doi arici locuiau undeva in gradina (unde or fi plecat si de ce? mi-ar fi placut sa fac cunostinta cu ei!!) asa ca nu am avut probleme, aricii fiind mari mancatori de limacsi. Insa de cateva saptamani ne intra bestiolele in baie. Ieri noapte am gasit doi pe jos (dimineata gaseam, sistematic, urme pe mocheta din hol si am decis sa ii vanez) iar cand m-am uitat pe chiuveta, un monstru imens, de aproape 8 centimetri in lungime si doi in diametru) era incolacit pe robinetul de apa rece: regele limacsilor, ce mai. Crede ca vin prin evacuarea de la chiuveta, asa ca va trebui sa luam masuri. Diverse persoane mi-au sugerat zat de cafea, naftalina, hipoclorit in gel si alte minuni mai mult sau mai putin ecologice insa cred ca voi sfarsi prin a suna la Pest control (societati de control a parazitilor).

11 luni

Au trecut deja 11 uni de cand am ajuns in tara kiwi. Nenumarate au fost schimbarile, bucuriile si tristetile prin care am trecut. Am gustat din tristetea de a fi departe de cei dragi din Romania, in momentele dificile, si durerea e inca prezenta. Distanta este probabil dimensiunea cel mai greu de suportat, iar faptul de a nu putea sa sarim intr-un avion sau tren in mai putin de 24 de ore cand este nevoie mi se pare lucrul cel mai dificil, in momentul de fata.

Intarziere

Iarasi sunt in intarziere cu toate cele.
Dar pana una alta, cateva poze facute de o romanca ce a petrecut un an la Auckland (si a vizitat o buna parte de Noua Zeelanda): http://www.math.auckland.ac.nz/~ciobanu/Pictures/?Qwd=.&Qiv=thumbs&Qis=M

Stirba

Ieri dimineata, K. a pierdut primul dintisor. A muscat dintr-un biscuit, dintisorul a inceput sa se miste si peste o jumatate de ora domnisoara l-a scos, de una singura. Ieri noapte soricelul a venit si i-a lasat o moneda de doi dolari. Insa s-a speriat si a uitat dintisorul in cutiuta lui rosie, in forma de inimioara. Pe care astazi K. a aratat-o foarte mandra si invatatoarei de engleza.

Steluta saptamanii

La scoala fetelor, copiii primesc stelute ca recompensa pentru comportamentul corect in pauze. In fiecare vineri, intreaga scoala are o adunare unde canta, spun poezii (in fiecare saptamana alta clasa este gazda si prezinta un micut spectacol). Tot atunci, copiii care au primit stelute de buna purtare in cursul saptamanii sunt felicitati. In saptamana urmatoare, copiii cu stelute sunt anuntati in ziarul scolii. Sunt, de obicei, 10-20 de copii, in fiecare saptamana. Astazi fetele au adus acasa stelutele primite in prima jumatate a anului scolar. Fiecare avea 5-6, poate mai multe. Pe stelute scria pentru ce a fost acordata fiecare din ele: pentru jucat frumos, pentru politete, pentru adunatul gunoiului de pe jos, etc. Insa cel mai amuzant a fost ca pe unele dintre stelutele lui K. scria 'for being a tidy kiwi' adica steluta primita pentru ca a fost o kiwi ordonata (sau curata). Nu vi se pare nimic ciudat in asta? :)

Oboseala, dar o multime de proiecte domestice

Saptamana aceasta fetele s-au intors la scoala dupa doua saptamani de vacanta. Amandoua erau foarte odihnite, ceea ce nu e de mirare, dupa o saptamana de leneveala obligatorie, in casa (in urma gripei) si o a doua saptamana in care singurele iesiri au fost in gradina si - o data - la teatru. A fost si o saptamana de munca cu aproape norma intreaga pentru mine, sau mai bine spus cu norma dubla, intre pregatitul trupei dimineata, condusul fetelor la scoala, ziua de alergat la birou, adusul fetelor acasa (slava cerului, Marie Dominique, o aproape vecina si colega de asociatie scolara, a carei fiica a inceput scoala in trimestrul acesta, ne-a adus acasa, primele patru zile),...apoi gatit, aranjat casa un minim si petrecut ceva timp cu fetele, pe urma lectii (cand nu eram prea obosita, spre marea mea rusine), cina, culcare si a doua zi de la capat. Ca regula generala, ajungeam epuizata casa, dar fetele erau flamande, deci treceam direct la gatit... si trebuia sa ma misc repede, pentru ca pisicilor le era grzav de foame.

Singurul lucru care imi displace la scoala lor este ca nu pot sa aiba o masa calda la pranz (masa ar trebui comandata si banii depuis in fiecare dimineata intr-un pliculet, dar din incercarile facute cu fetele mancarea nu le-a placut), deci trebuie sa fim inventivi si sa le preparam dimineata sandwich-uri care sa le placa, iaurturi care nu vor sfarsi uitate in ghiozdan, fructe pe gultul lor (asta e cel mai usor); fara sa mai vorbim ca atunci cand ajungem acasa fetele sunt moarte de foame.). P. a reinceput sa predea si el, dar dn fericire numai trei saptamani, trei cursuri pe saptamana, apoi Rod va continua.

Si in ritmul acesta, ceva mai sustinut ca de obicei, am reusit sa adaug si o noua tentativa de a ma lansa in Weight Watchers. Sper ca de data acesta sa rezist minimum doi ani, deoarece de atata voi avea probabil nevoie ca sa ma debarasez de cele 34 de kilograme adunate in ultimii 7 ani.

Tot in sfera proiectelor: 25 de metri de draperie (din care 20 cu un strat izolant, termic, pentru camera fetelor si dormitor) asteapta sa fie taiati, cusuti si instalati. Erau in programul de astazi, insa pana la urma a fost zi de odihna totala. Sper sa fie sus pe galerii maine. Kiwi astia ai mei nu au inventat ferestrele duble, nici obloanele, au mari dificultati cu inventatul incalzirii centrale, in schimb au inventat draperiile cu izolatie. O multime de metraje de tesaturi asteapta idei si patroane, pentru a coase pantaloni si fuste pentru mine si pentru fete. Sper sa rentabilizez in sfarsit investitia in masina de cusut, cumparata acum doi ani, la Berlin. Insa nu stiu cand se va intampla acesta minune, saptamana viitoare lucrez din nou cinci zile. Iar in doua saptamani colega mea, Kristin, o americanca, demisioneaza pentru a-si urma sotul kiwi, care - spre marea lor bucurie - a primit un post de profesor asistent, in Statele Unite.

In lista lucrurilor de facut, ar fi si plantatul unor pomisori in gradina - as vrea cativa trandafiri japonezi (hibiscus) care aici infloresc tot anul, pana si acum, in mijlocul iernii, si poate doi-trei pomi fructiferi. (Deocamdata, grapefruit-ul din gradina e plin de fructe coapte si fetele le manaca cu placere, dar bineinteles cu o multime de zahar).

Pe urma, pe lista proiectelor, mai este de lucru si pentru asociatia scolara care gereaza sectia bilingva franceza-engleza de la scoala fetelor, niste site-uri internet care tot sper sa le fac si nicicum nu gasesc timp, menajul casei care niciodata nu e dus pana la capat. Ce mai, iar sunt a busy working mum (o mamica ocupata).

Un an

Acum un an si 2 zile, ajungeam la Auckland impreuna cu P. pentru a doua vizita de recunoastere a Aucklandului, intr-un an, si un interviu de job. In acel moment, decizia era luata, daca P. are jobul, ne mutam in Noua Zeelanda. Si uite ca cineva mut mai in varsta decat el a luat joul, dar suntem aici de aproape 8 luni si ne simtim bine.
Acum doua saptamani ne-am abonat la principalul ziar local, New Zealand Herald (http://www.nzherlad.co.nz) si de atunci ne minunam incontinuu de dimensiunile criminalitatii in Noua Zeelanda. Pentru o tara considerata sigura, ni se pare un pic cam mult, si imaginea pe care multi o au despre tara, aceea a unui paradis sigur, nu ni se mai pare deloc realista. Mai adaugam si faptul ca pretul caselor creste vertiginos la Auckland, ca dobanzile la imprumuturile imobialiare sunt mari, ca salariile nu tin pasul cu inflatia, ca orasul Auckland planuieste sa cheltuiasca 200 de milioane de dolari (daca nu 20de miliarde, am uitat...) pentru a se 'renova' in urmatorii 5 ani, pe care ii vor obtine marind impozitele (proprietarii de case, care vor plati o taxa fonciara dubla sua tripla), ca peste 25% din copiii kiwi traiesc sub limita saraciei,... si intelegem ca Noua Zeelanda nu este exact paradisul pe care il imaginasem, ci mai degraba o tara in care sunt inca multe de facut. Unele probleme sunt poate mai mici decat peste mari si tari, dar sunt prezente. Iar guvernul labour, actual, este suprinzator de slab si departe de a avea o abordare globala a problemelor.

Pe de o parte, cuvantul de ordine pare sa fie acela al economiilor: banii din taxe sunt economisiti si depozitati in banci, in loc sa fie investiti; toata lumea trebuie sa faca economii, inclusiv in situatii absolut absurde, cum ar fi diminuarea numarului de puscariasi (fara a avea un program coerent de educatie, preventie si reabilitare, in spate).

Iar pe de alta parte, tara risipeste resursele majore: oamenilor calificati pe care ii atrage aici si care sfarsesc prin a munci ca si soferi de taxi; gaz sau energie electrica utilizate in exces pentru a incalzi casele prost izolate, si inca altele.

Stiam ca faza acesta, a descoperirilor neplacute, va veni mai devreme sau mai tarziu, si faptul de a fi preveniti ne ajuta sa trecem cu bine peste ea, insa pe undeva regretam sentimentu acela de minunare continua de acum un an, din timpul cand toate ni se pareau absolut perfecte, aici.

Gata vacanta !

Vacanta de iarma s-a terminat. Fetele au stat o saptamana in casa si au fost aproape cuminti (evident, dupa 3 zile de febra, cu o viroza ce semana de aproape cu o gripa; insa nu ne plangem, e prima data cand sunt bolnave de cand am sarit dintr-o atmosfera in alta). A doua saptamana, am lucrat doar doua zile, in care taticul lor le-a pazit, iar in rest, am facut, in ordine: marti - curatenie in casa (evident ca nu a durat), joi - am fost la teatru, cu o trupa adevarata, de adulti, care a jucatPinnochio. A fost un Pinnochio destul de original, cu gagguri si pentru parinti, dar simpatic. Pentru fete era prima lor iesire la teatru si au apreciat. Vineri-sambata-duminica am stat pe langa casa. Afara a fost mai mult sau mai putin soare (astazi tot asa de insorit ca orice zi de vara), iar fetele s-au jucat in gradina. Astazi vroiau sa isi puna apa (rece desigur) in piscina gonflabila. A trebuit sa o iau si sa o inchid. Or fi ele deja 50% kiwi, circuland desculte cam tot timpul, dar chiar piscina in gradina la 16 grade afara ?

Un aer primavaratic

Pe strada mea cu nume de prajitura, saptamana aceasta a fost primavara. Temperaturile nocturne au tot crescut, de la 4 la 11 grade, iar ziua au fost 13-16 grade la umbra. Un pic mai sus de noi, o magnolie a profitat sa infloresca, iar hibiscusiisi trandafirii au din nou flori. Astazi, pentru cei 7 ani ai lui I., e un soare fantastic.

La Multi Ani, pui mare. Sa cresti cuminte si fericita !

Tristete de Matariki

La Auckland anul nou maori, numit Matariki, este marcat de un caz deosebit de dramatic de violenta familiala. Doi bebelusi gemeni, de trei luni, au fost dusi la spital in stare foarte grava si au murit in urma ranilor primite. Rani de care cineva din familie este responsabil. Iar in fata acestei tragedii, cand baieteii erau inca la spital, familia s-a reunit si a decis sa nu dezvaluie nimic din ce a putut sa se intample. O tara intreaga este furioasa, iar in Parlament se va discuta in curand despre inasprirea legilor privind violenta conjugala.

Un articol, nici macar incisiv, dar extrem de trist, despre comemorarea care a avut loc astazi la Auckland, poate fi citit aici: http://www.nzherald.co.nz/section/story.cfm?c_id=1&objectid=10388698. Printre altele, Seful districtului de politie din Manukau, oras alipit de Auckland, unde se gaseste si aeroportul si unde exista o imensa comunitate maori, extrem de saraca, vorbeste despre ipocrizia comunitatii, atunci cand vorbesc despre dragoste si familie. Intr-un an, 10 000 de cazuri de violenta conjugala au fost raportate in Manukau, orasel care nu cred ca aiba mai mult de 2-300 000 de locuitori; iar din 12 crime care au avut loc acolo, anul trecut, de 9 s-au facut vinovati membri apropiati ai familiei.

Ma simt ca si cum Once were warriors, fimul despre care Valentin scria aici anul trecut: http://murariu.info/article.php3?id_article=227, ar fi intr-adevar cotidianul "vecinilor" nostri din sudul Aucklandului. Si sunt foarte trista.

Pentru cei care ar putea sa isi faca griji, fara alcool Maori sunt niste oameni adorabili, cu o spiritualitate profunda, pe care din pacate, inca nu imi par sa o fi integrat stilului de viata occidental. Probabil ca dihotomia dintre cele doua stiluri de viata si mai ales moduri distincte de a se raporta la munca, la societate, etc, este una dintre cauzele dramelor. A, sentimentul difuz ca , de 200 de ani, maori isi cauta inca identitatea si locul.

Iar intre saracie lucie, griji si alcool, in anumite comunitati se intampla drame inimaginabile. Ca peste tot in periferia societatii.

La scoala fetelor, una dintre sectiunile bilingve este engleza-maori si am avut ocazia sa asistam la ceremonii magnifice, sa vedem partea buna si frumoasa a lucrurilor. Uneori copiii sunt un pic rauti (cam ca si K. a mea), dar parintii si bunicii cu are am povestit sunt de treaba; iar profesorii, extraordinari. Preferatul lui K. este Fatu, un invatator cu o mare prestanta si gentilete, pe care fiica-mea il viziteaza in clasa lui, dupa ce se termina orele, ca sa primesca abtibilduri sau sa povesteasca cu el.

Inteleg mult prea putine despre aceste comunitati, ca sa am pretentia ca as fi inteles ceva, insa sper sa invat si sa pricep, cu timpul... Si poate lectorii locali ai blogului (Nicoleta, Teo, Adina) , kiwi cu vechi state de servicii, vor vrea sa va povesteasca si ei cate ceva ? (Comentariile la blog pentru asta exista :) ).

Pana atunci, va doresc tututor

Un An Nou fericit !

Iarna

Prima zi de iarna a venit, si a trecut. E destul de derutant sa ma gandesc la 21 iunie ca la ziua de inceput al iernii, pentru ca toate reperele sunt inversate. Prefer deci sa ma las dusa de zile si sa ma gandesc la data numai cand e necesar. Se pare ca iarna e una dintre cele mai reci din Noua Zeelanda, in ultimii 10-15 ani. La munte, la peste 900 de metri altitudine, este deja zapada si in Insula de Nord.

Ieri, dupa ce incalzisem cu doua calorifere electrice, care au fonctionat toata ziua, in plus de cuptorul aragazului, care si el a fost pus la treaba din cand in cand. seara tremuram sub plapuma. Insa astazi, cu aceleasi temperaturi ca si ieri (in plus 4 grade doar asta nopate) e o zi magnifica. La soare fetele au iesit in maneca scurta, iar la pranz a trebuit s am abat cu ele ca sa nu se balaceasca in bazinasul gonflabil. Se pusesera in costum de baie si i cepusera sa il umple cu apa cand le-am prisn asupra faptului. Acum iar se aude zgomotul robinetului din grandina...ma intreb ce mai pun la cale.

Cum toate frunzele au cazut, in sfarsit, iar afara este foarte placut, le-am pus la gradinarit si adunat frunzele moarte. Vreau sa semanam salata in cei 2 metri patrati pe care precedentii locatari ii destinasera legumelor. Restul gradinii este o cu iarba, si un gradinar platit de proprietar vine o data pe luna sa taie gardul viu, iar un alt domn , la doua saptamani, sa tunda iarba. Cred ca as prefera sa ma ocup eu de aceste mici munci :) dar e bine si asa.

In afara de cale, care au inflorit saptamana trecuta, in gradina sunt alte flori de iarna, portocalii, care cresc dintr-un tufis, iar in fata casei au supravietuit panselute si o gura-leului. Grapefruit (mai sunt vreo 30 pe copac) s-au copt, iar pomul face frunze noi si. deja, flori. Ieri Paul a facut dulceata cu lamai din gradina lui Sandrine, cu struguri si kaki. delicioasa. Lipseau doar miezul de nuca si un pic de scortisoara ca sa fie o adevarata dulceata de iarna. Data viitoare voi incerca o dulceata de grapefruit.

Fetelor le mai ramane o saptamana de scoala inainte de cele doua saptamani ale vacantei de iarna. Voi incerca sa lucrez doar doua zile pe saptamana in timpul vacantei, dar as vrea sa le inscriu sau la un curs de tenis, sau la unul de patine pe rotile, care au loc in cartierul nostru.
In rest, P. va sta cu ele 2 zile pe saptamana si sper sa reusesc sa le ocupam, cu gradinarit, citit, scris si alte activitati de iarna. Din trimestrul trei vor face muzica la scoala (I. pian si K. un curs de initiere) asa ca planuim sa inchiriem o pianina.

Pana de curent

Ieri a fost furtuna. De dimineata, rafale de vant la vreo 80 de km/ora au rupt un paratraznet care a cazut pe firele de inalta tensiune de la singura linie care intra in Auckland, prin partea de sud.
Consecinta a fost imediata: un scurt circuit de toata frumusetea, care a plonjat partea centrala si de sud a orasului in haos si frig. Cititi si voi: http://www.nzherald.co.nz/section/story.cfm?c_id=1&ObjectID=10386332.
Nimci nu a mai functinat, de la semafoare la casele de inregistrat din magazine, la birouri si anumite scoli. Din fericire, in ciuda vantului si a rafalelor de ploaie, erau 16 grade afara, deci absenta incalzirii nu a fost o problema. In schimb cred ca toata lume a arealizat ce vulnerabil este orasu l Am ramas fara telefon, internet, electricitate, masinile au circulat ca haotic (dar nu au fost accidente) iar reteaua de telefonie mobila a mers schiopatat. Apele industriale au inceput, pe la amiaza, sa se reverse din canalizare in ocean, iar consiliul municipal a cerut ca nimeni sa nu mai spele haine, vase si lumea sa utilizeze apa de toaleta cu multa grija. Insa, desigur, doar cei care aveau radiouri cu baterii au primit mesajul.

Macar daca era un exercitiu de Big One, adica de antrenament pentru o catastrofa naturala majora, dar nici vorba. Un amarat de paratraznet pe o zi foarte vantoasa si atat.

Noi am stat cu totii cuminti acasa. Vazand vantul de afara si alerta de vreme rea de pe www.metservice.co.nz am ezitat sa duc fetele la scoala cu autobuzul si am chemat pe la 8:35 un taxi, care nu a ajuns niciodata, dat fiind ca reteaua electrica a cazut in pana imediat dupa. Dupa o ora de incercat sa telefonez unui taxi (de pe telefonul mobil, caci cel fix, cam modern de felul lui, nu functioneaza daca antena nu are curent) si dat tot peste centrale blocate sau suparincarcate. am renuntat si am decis ca stam cuminti.

Si bine am facut, la universitate (si la toate firmele) toata lumea a fost trimisa acasa, inclusiv cei cateva mii de studenti care aveau examene. Amaratii, vor trebui sa dea examenul la sfarsitul sesiunii. In afara de P. care era extrem de contrariat sa vada valurile de ploaie izbindu-se de ferestre si sa descopere ca o furtuna de nimica toata plonjeaza cel mai mare oras kiwi in intuneric, noi am fost OK. Fetele s-au jucat cuminti in camera lor, am incalzit casa cu ajutorul cuptorului de la aragaz si am decis ca la urmatoarea tura la cumparaturi ne cumparam un kit de supravietuire: baterii pentru radio, 2 lanterne, un adaptator pentru priza de telefon, pentru ca ca sa putem conecta un telefon vechi si mai putin destept, care nu are nevoie de curent electric, cumparat acum 5 ani in Franta si - sper- un incalzitor cu butelie de gaz.

Altii, curajosi, adica prietenii nostri Sandrine si Pierre, cum nu au lucrat, au iesit cu fetita lor de 1 an si jumatate, la plimbare la ocean : intre doua rafale de ploaie iesea soarele iar ei au decis sa profite. Bravo lor.

Se pare ca Auckland-ul nu a mai vazut o astfel de pana de electricitate de 7 ani. In 1998 centrul a ramas fara curent timp de o saptamana.

Astazi totul era in ordine (curentul a revenit ieri, pe la 2 dupa-amiaza la noi si la 4 pe la altii, mai ghinionisti), doar retelele informatice mergeau taras-grapis.

Pasti

A trecut prima duminica de Paste. Duminica viitoare e randul ortodoxilor si greco-catolicilor...
Vacanta fetelor a inceput vineri, in Vinerea mare catolica, protestanta, etc., care est ezi libera aici. Am stat pe acasa si ne-am odihnit. Sambata am fost pe insula Waiheke. Am luat vaporul la 10 dimineaata din centru si peste 35 de minute eram pe insula. A fost mare aglomeratie deoarece de Pasti, in fiecare an, pe Waiheke are loc un festival de muzica, mai ales jazz. In anii trecuti, concertele aveau loc la micile restaurante deschise in viile de pe insula. Restaurantele au aparut cu cativa ani in ruma, ca sa permita curiosilor sa guste vnurile locale, chiar pe locul unde sunt produse. In plus de vin, unele ofera paine cu ulei de masline, din maslinii care cresc pe insula, cafea, si mici gustari. Majoritatea viilor sunt pe partea mai salatica a insulei si cred ca este fantastic sa asculti un concert privind marea de pe o terasa, si de cealalata parte, sirurile de vita de vie. Din pacate, anul acesta concertele erau concentrate in golful unde ajunge vaporasul de pasageri, sub un cort de circ alb. Mult mai putin tentant decat daca ar fi fost raspandite in vii... si am decis ca muzica 'la cort' nu ne intereseaza.

In schimb, i-am vizitat pe Rod si Liana si am luat pranzul (barbecue, masa kiwi tipica atunci cand au invitati) la ei. Liana ne-a facut o excelenta salata iar Rod a prajit carnea, plus rosii, ceapa, ciuperci si dovlecei, pe gratar. Iepurasul de Pasti a venit in gradina Lianei si a ascuns cate doua oua de ciocolata pentru fiecare copil. Toti patru au fost foarte fericiti sa isi caute ouale.

Dupa masa am plecat la plaja. Vremea era vantoasa insa valurile nu erau mari. K. s-a imbaiat in ciuda apei reci.. a fost singura, din cei patru copii, care s-a aruncat cu capul inainte in valuri. cerul era inorat iar marea stralucea ca si otelul, o culoare cum nu am mai vazut pe Waiheke. Copiii au sfarsit prin a se juca in nisip, pe plaja : au facut un vulcan si apoi l-au sapat. Cand nuam mai putut de frig, ne-am intors la bach-ul familiei G si am luat un ceai, dupa care R. ne-a depus la ferry. Noaptea cade acum pe la ora 6 seara si am facut traversarea in ferry, pe punte, aproape pe intuneric. K. a admirat luminile vapoaraselor si orasului, in timp ce sora ei dormea dusa, infasurata in cearsaful de plaja, ca sa apere de frig si de spuma valurilor. Din autobuz, mergand spre casa, fetele a admirat turnul televiziunii, care acum e luminat in albastru, si care e este tare drag deoarece il vad de pe fereastra camerei lor.

Duminica, a fost o zi cu zero activitati, insa seara l-am avut cu noi pe Vlad, fiului prietenilor nostri clujeni, care mergeau la un concert U2. Cu copiii, ne-am organizat os eara de cartofi prajiti si filme, fetele au adormit la ora 9, insa Vladut si P. au stat de povesti pana la miezul noptii.

Vacante

De astazi fetele au 12 zile de vacante. I. a incheiat cu bine primul trimestru de scoala (aici sunt 4 trimestre), iar K. un trimestru agitat.

Maine ii vizitam pe R. si L. pe Waiheke, duminica ne odinim, luni avem musafiri iar de marti incolo vrem sa alternam piscina cu vizite la gradina zoologica si cu vizite in oras. Fetele nu cunosc inca orasl si as vrea sa vizitam putin.

*

***

Articolul despre Auckland pe locul al cincilea in lume la calitatea vietii - despre care scriam in 10 aprilie - a suscitat zeci (poate sute ?) de scrisori de protest trimise ziarului NZreo 20 de trasee diferite, care acopereau tot oraul s Herald. Auckandezi get-beget sau proaspat instalati au spus tot acelasi lucru : cei care a facut ancheta si clasamentul cu siguranta nu au trait in Auckland. Ceea ce inseamna ca este mult loc de mult mai bine.

Am primit saptamana aceasta un fel de ziar-circulara trimis locuitorilor din partea consiliului municipal...in care erau descrise proiectele pentru a imbunatati transportul in comun. Pana in 2008 orasul vrea sa cumpere trei trenuri si sa renoveze 13, dupa ce tocmai a suprimat o linie de tren. Cand ma gandesc la Berlin care pentru aceeasi suprafata si aproximativ acelasi numar de locuitori are trenuri urbane (S-Bahn) din 10 in 10 minute, pe 20 de trasee diferite, mi se face un pic rusine cu orasul nostru unde aproape ca nu rezisti fara masina.

Dar destula miorlaiala. Nu am decat sa imi fac permisul de conducere, ca si orice kiwi care se respecta.

Orasul Auckland, pe locul cinci in lume pentru calitatea vietii

Un articol din New Zealand Herald, cotidianul regiunii Auckland-ului, comenteaza un studiu anual, realizat de Mercer, privind calitatea vietii in marile orase ale lumii.

Fiecare oras primeste o nota pentru 39 de factori distincti, dintre care situatia politica, sociala, economica, aspectele legate de mediul inconjurator, siguranta persoanelor, sanatate, transporturi publice si alte servicii publice.

Toate sunt bune si frumoase, dar ma intreb daca studiul a tinut seama si de suburbiile foarte dificile, din sudul orasului, sau au decis ca acestea apartin de oraselul Manukau deci nu trebuie considerate aucklandeze.

Intr-un alt studiu, publicat in octombrie 2005, unde era estimat costul vietii, Auckland-ul era cam pe locul 76, imediat dupa Berlin si inainte de Hamburg si Munchen.

Studiile acestea trebuie privite insa doar ca un reper. Scopul lor declarat fiid sa ajute marile companii sau guvernele in a estima calitatea vietii angajatilor lor pe care ii trimit in strainatate.

A pune Geneva pe locul doi cind criza imobiliara prin care trece orasul de 15 ani nu este rezolvata, sau Auckland-ul pe locul 5 cand sunt inca suburbii (indepartate) unde nu e bine sa circuli noaptea, mi se pare destul de optimist.

Daca vreti sa cititi articolul din ziar:
http://www.nzherald.co.nz/section/6/story.cfm?c_id=6&objectid=10376885


Auckland number 5 in world for lifestyle

11.04.06
Best and worst

Auckland and Wellington are among the top 12 places in the world to live, according to an annual ranking of the world's cities by quality of living.

Mercer's annual Worldwide Quality of Living Survey, covering 215 cities, helps governments and multinational companies place employees on international assignments.

Each city is ranked based on 39 criteria, including political, social, economic and environmental factors, personal safety and health, education, transport and other public services.

Cities are compared with New York, which has a base index score of 100.

Zurich was ranked the best city to live in, while Baghdad was the worst.

Auckland and Wellington both moved up the rankings this year. Auckland went from eighth last year to fifth, on a score of 107.3, and Wellington moved up from 14th to 12th with a score of 105.8.

The moves were mainly due to strong internal stability relative to other cities.


Best and worst

1. Zurich, Switzerland.
2. Geneva, Switzerland.
3. Vancouver, Canada.
4. Vienna, Austria.
5. AUCKLAND, New Zealand.
6. Dusseldorf, Germany.
7. Frankfurt, Germany
8. Munich, Germany.
9= Sydney, Australia.
9= Bern, Switzerland.
12. WELLINGTON, New Zealand.
17. Melbourne, Australia.
24. Dublin, Ireland.
27. Honolulu, United States.
33. Paris, France.
35. Tokyo, Japan.
39. London, England.
46. New York, United States.
215. Baghdad, Iraq.

Un baietel ?

Sambata trecuta K. se plictisea, pentru ca afara era furtuna (al doilea ciclon de cand am ajuns aici) si si-a taiat bretonul. Intrebata de ce a facut asta, a raspuns 'ca sa nu ma recunosca nimeni'.

Astazi, era vreme buna, fetele au fost trimise sa se joace in gradina si din nou am descoperit suvite de par prin casa... domnisoara de data aceasta taiase cam de peste tot. Asa ca a trebuit sa iau lucrurile in mana... M-am cam suparat deoarece parul incepuse sa i se bucleze si puteam in sfarsit sa ii fac codite. Tot ce am reusit sa fac este sa o tund à la garcon. De atunci ma intreaba mereu daca acuma seamana a baietel.

In materie de vesti noi, sunt si bune si mai putin bune.

La scoala K. deranjeaza clasa si acum o saptamana invatatoarele s-au gandit sa o trimita un trimestru la gradinita, insa P. si cu mine ne-am opus. Saptamana aceasta domnisoara a facut dovada de un pic de bun simt la scoala si nu a mai iesit din clasa de atatea ori (nu a iesit decat joi si vineri), insa acasa a inceput sa strige de fiecare data cand ceva o contraria.

Vestea buna este ca A. si A. au ajuns cu bine la Dunedin, ca familia G. i-a luat sub aripa sa ocrotitoare si ii ajuta sa se instaleze. Ca lui A. i-a placut apartamentul pe care familia G. il inchiriase (deja !! ce sansa !!) pentru ei... si ca am o surioara in Noua Zeelanda ! Chiar daca sunt peste 1000 de kilometti intre Auckland si Dunedin, nu ma mai simt asa de singura si abia astept ca verisorii sa se intalneasca in vacantele scolare !

Welcome, my dear !!!! Sper din suflet sa te simti bine si sa lucrezi cu spor la Dunedin !

A venit, a venit toamna...

De doua zile, s-au facut patru luni de cand suntem in Noua Zeelanda, si, in mod oficial, la noi este Toamna ! In 21 martie, cand in Europa (si in toata emisfera nordica) vine primavara, la noi incepe toamna.

Deocamdata nu avem de ce sa ne plangem, timpul este magnific. Diminetile sunt un pic cetoase (bratul 'nostru' de mare e la mai putin de 500 de metri de casa si probabil 'frigul' aduce ceata), dar au fost zile de vara mai reci. Inceputul lui Martie a fost un record, intr-o noapte au fost doar 9 grade la Auckland. Acum, la 9 seara, sunt 18 grade, iar in timpul zilei au fost 21 de grade. Este inca seceta si pretul legumelor se resimte. La aprozarul din capatul strazii, ardeii sunt 10 dolari kilogramul. Oricum, e un mic magazin scump de tot, ca si toate micile magazinute de cartier tinute de chinezi sau indieni...ardeii nu au scazut sub 6 dolari kilogramul nici in miezul verii. Singurul lui avantaj este ca e la 3 minute de casa si ne salveaza cand frigiderul se goleste de legume, inainte de urmatoarea excursie la supermagazin.

E destul de dificil de crezut, dupa 4 luni de vara, ca vremea buna va avea si un sfarsit. Mai ales ca in mintea mea, de 33 de ani, martie insemna ...primavara !

Astept sa vedem cum voi reactiona la 5 luni ploioase si reci :) atunci cand, dupa calendarul meu biologic, ar trebui sa fie vara. Deocamdata e bine :). Fetele insa, de indata ce aud ca va veni iarna, intreaba cand vine ...zapada. Inca nu au inteleg ca la Auckland nu ninge niciodata, asa ca va trebui sa le organizam o excursie la munte, in vacantele de iarna, din luna iulie. Insa peste trei saptamani vine vacanta de toamna ..si de Paste. Paste printre frumze colorate, in loc de narcise, lalele si zambile inflorite .. va fi o alta noutate. Cred ca voi pune niste bulbi in apa, poate cresc si infloresc pana atunci...

P. imi spunea in seara aceasta cat de mult ii place aici si cit bine se simte. Inca nu suntem complet ajustati, dar ne simtim bine. K. este singura careia ii este dor de Berlin si de Josephin, si mi-e tare mila de puiul cel mic. Insa creste si ea incetisor si isi face prietene la scoala. (A propos, I. i-a gasit ochelarii !! yeppee. Insa cred ca o voi ruga pe Al. sa aduca 2 rame ieftien, de plastic, pentru fiecare fetita, atunci cind vine incoace.)

Georgia's beach party

Fetele au fost invitate ieri la anuversarea celor 6 ani ai unei colege de clasa. Georgia e o micuta kiwi-canadiana (nascuta insa in Franta) care va face 6 ani luni si care adora plaja. In mod natural, mamic aei s-a gandit la o beach party: petrecere pe plaja. Nadia, mama ei, este o fizioterapeuta care nu are (inca !) drept de practica in NZ (reglementarile sunt etxrem de stricte si ca sa poata practica ar trebui sa faca din nou toata scoala - imposibil cu doi copii mici - si sa obtina o noua diploma) dar mai ales o mare organizatoare de petreceri pentru copii. Se pare ca Halloween-urile ei sunt faimoase. Sotul ei si Georgia au venit sa ne ia, pe fete si pe mine, ieri pe la 11:45 si am plecat spre o plaja de pe North Shore, oras care face parte din aglomeratia Aucklandeza. Plaja este o mica minune, marginita de doua promontorii care o protejeaza de vant, cu un loc de joaca pentru copii, umbra, copaci batrani si numai buni de catarat, o mare peluza cu iarba, banci, robinet de apa, toalete care nu miros ;), nisip si un fund marin cu panta mica, unde, mai ales la reflux, copiii pot sa se joace ca si intr-o piscina de mica adancime.

Pentru Party, Nadia a instalat un umbrar si a pregatit jocuri pentru copii. 'prosoapele muzicale', in loc de scaunele muzicale, un joc de alergat cu mingea intre picioare, pe plaja, pe echipe, si altul de transportat mingea in prosop, de catre doi copii, tot pe echipe. Mai avea in stock si un pescuit de cadouri, intr-o galeata cu nisip dar cum soarele a iesit (cea mai mare parte a timpului a fost innorat, treaba binevenita) copiii au cerut voie sa se balaceasca. Fiecare joc a fost cu premii, si pentru echipa castigatoare si premii d econsolare pentru cealalta echipa. Nici nu vreau sa ma gandesc ce sume a cheltuit Nadia, numai pentru premii, dat fiind ca au fost vreo 16 copii. In plus, fiecare fetita a plecat cu un pachetel care continea o plosca de apa, o bratara, un caietel, pixulet, o jucarioara de umflat si dulciuri, iar baieteii au primit si ei pachete cu ceva mai baietesc (un zmeu, cred). Copiii au fost rasfatati si cu papica pe placul lor de maimutoi mici... fish and chips (cartofi prajiti cu file-ri d epeste panße) si chicken nuggets (pui macinat si facut pane) cu ketchup, sucuri si ..la sfarsit, o prajitura in forma de ...plaja, facuta de Nadia, pe care trona o papusica reprezentand-o pe Georgia, inconjurata de ceea ce ii place ei sa faca la plaja. Din 'mare' ieseau codite de rechini din zahar, pe 'nisip' erau
scoici din zahar si cate si mai cate. Ce mai, o minune din care au mancat cu placere si parintii.

Intre masa si activitati copiii s-au catarat in copaci, au invadat locul de joaca, au sapat pe plaja si in general au fost foarte cuminti. In apa, i-am supravegheat eu (si alti parinti care au stat pe mal) si ne-am jucat de-a rechinii si pestisorii.

Copiii au plecat cu totii absolut incantati si parintii foarte admirativi pentru asemenea organizare.

Dupa party, am trecut pe la casa Nadiei care se oferise sa ne aduca si inapoi (mille merci!!) si fetele au facut dus, apoi s-au jucat toate patru in camera Georigiei si surorii ei si s-au uitat 30 d eminute la o caseta. K. a fost foarte trista ca G. si micuta K. de 4 ani, sora ei nu au putut sa ramana se se joace cu ele. In aceeasi seara mergeau sa vada un verisor sosit din Australia. A fost o zi plina de veselie pentru toti copiii si Nadia a fost foarte multumita ca cele patru fete s-au inteles bine. Georgia, care a plecat din Franta la 3 luni, refuza sa vorbeasca in franceza si Nadia ar face orice ca pustoaica sa aiba un declic pentru limba franceza.

K. a adormit la ora 6 seara, frânta de oboseala, si in somn intreba unde sunt copiii si unde e Josephine. A fost o zi plina pentru toti, insa un singur punct negru: probabil ca am pierdut ochelarii lui K. ... Se pare ca au fost intr-un buzunar de rucsac la dus... (eu nu stiam, fetele mi-au spus astazi !) si la intors nu mai erau.

Tocul era roz cu sclipici si cu violet si deci semana cu o jucarie; mai sper ca vreo fetita sa ii fi luat si sa ii recuperam. Insa, cum vineri tocmai reusisem sa ii facem ochelari noi lui I. (280 de dolari !!), care ii pierduse pe ai ei acum 4 saptamani, va fi destul de trist daca si K. i-a pierdut.

Prima saptamana numai pentru mine

De trei zile deja, am sase ore pe zi numai pentru mine. Miercurea trecuta K. a inceput scoala iar joi am cumparat o masina de ocazie, un Nissan AD DX din 1996. Masinuta merge bine si P. a pus fetele la scoala in fiecare zi, de vineri incoace, adica de 3 ori deja. Astazi ma fost insa udpa ele, deoarece P. a venit acasa de la birou numai la 6 seara. La ora 3, dupa ce s-au terminat cursurile, am avut o mini intalnire de evaluare a fetelor. cele doua invatatoare si parintii au discutat, impreuna cu fiecar ecopil pe rand, cate 10 minute, despre obiectivele pe care ni le fixam pentru urmatoarele 2 trimistre. Aici anul scolar are 4 trimestre si suntem deja in mijlocul trimestrului I.
Pentru Karine, obiectivul este sa invete toate obiceiurile clasei, unde sa isi puna caietele, de unde sa le ia, din ce grup face parte, cui sa ceara ajutorul cand nu stie ceva, pe ce tabla sa se uite cand Vesna face lectia. Copiii din clasa ei au de la 5 la 7 ani si Vesna lucreaza cu 3 grupuri simultan. Grupul fetelor mele este cel galben, al celor mai mici copii. Fiecare grup are altceva de facut in timpul lectiei si copiii trebuie sa stie ce au de facut cand Vesna le spune 'acum grupul galben face asta'. Ca si obiectiv scolar Karine trebuie sa invete alfabetele in franceza si engleza, si sunetele literelor, in ambele limbi.

Evaluares lui Irène a urmat dupa. Ea trebuie sa invete sa nu mai vorbeasca cu voce tare cand lucreaza si se gandeste la ceva si s anu mai alerge prin clasa. Cat despre progresele strict scolare, ea are alfabetul si sunetele literelor in engleza, deoarece pe cele in franceza le stie deja aproape toate.

Cat despre mine, obiectivul este sa imi gasesc un serviciu care sa imi placa, sa fac deci dosare peste dosare de candidatura, sa le trimit, sa merg sa vorbesc cu oamenii din agentille de recrutare si sa reincep sa lucrez pentru teza sau sa fac un curs de specialitate. In plus, casa are inca nevoie sa fie aranjata, fetele trebuie asteptate la 3-4 cu o masa calda pentru ca la scoala nu este cantina, apoi sunt temele lor de facut (greu greu, pentru ca vin foarte obosite) si ziua trece fara sa o vad.

Birthday party

Karine a implinit 5 ani saptamana aceasta si a inceput scoala! Doua evenimente demne de a fi sarbatorite. In Noua Zeelanda copiii sunt primiti la scoala incepand cu ziua in care implinesc cinci ani si K. abia astepta sa mearga. In fiecare dimineata, ea era prima care se scula, se spala, se imbraca, pentru a fi gata sa o conducem pe sora ei mai mare la scoala. Iréne tandalea in pat, miorlaia sa mai doarma putin, in timp ce Karine era gata in 5 minute. Iar cand ajungeam la scoala fugea in clasa, controla rafurile si cutiile cu carti si abia se lasa condusa afara cand clopotelul suna.

Pe 28 februarie, deci, domnisoara a primit cadourile din partea noastra, un rucsac de scoala roz pe masura ei (16 litri numai), o cutie de mancare cu compartimente, dat fiind ca scoala nu are cantina si orele dureaza de la 9 la 3, o plosca pentru apa, tot roz si o trotineta rosie. Domnisoara a suflat cele 5 lumanari de pe o pavlova (prima mea tentativa, foarte reusita, de prajitura traditionala neo-zeeandeza, care de obicei se mananca de Craciun).

Pe 1 martie a fost prima ei zi de scoala, iar eu am filmat cu mandrie pisicuta cea mica ce a intrat in clasa fara nici o teama. Am dus-o, am prezentat-o Vesnei, invatatoares de franceza, care desigur o cunostea deja. Am discutat cateva minute, apoi Vesna ne-a aratat cuierul ei, locul la masa si a trimis toti copiii in curte pana suna clopotelul. K. a plecat sa se joace iar cand clopotelul a sunat a intrat in clasa fara sa se intoarca sa imi spuna la revedere. Iar eu am filmat ca o mamica mndra ce eram un pui mic care pornea vitejeste in viata ei de scolarita. La ora trei dupa-amiaza aveam doua scolarite vesele de luat acasa.

A doua zi a avut deja prima zi in engleza, limba pe care inca nu o intelege, insa era zi de inot asa ca a revenit acasa foarte incantata ... si in capsorul ei a decis ca fiecare zi cand au ore cu Miss Dorothy, invatatoarea de engleza, e zi de inot. In plus, abia am reusit sa le iau pe amandoua acasa deoarece se jucau cu insecte ca si cele din fotografie.

Iar vineri a venit din nou vesela acasa.

Astazi, duminica, e mare birthday party in gradina. Am invitat la ceai pe toti mici ei prieteni si asa s-au adunat 7 copii si parintii lor. Sper ca vom reusi sa organizam harmalaia in mod placut pentru toata lumea.

Aventuri cu transportul public aucklandez

Ieri, dupa o saptamana aventuroasa, in care autobuzul nostru nu si-a facut aparitia de loc si ne-a intarziat sistematic la scoala, am uitat, in ultimul autobuz spre scoala, .. sacul de scoala al lui I.

Asa ca, impreuna cu K. si datorita unui sofer de treaba, am facut o excursie la depou. Unde, evident, am profitat sa semnalez (pentru a nu stiu cata oara) absenta, timp de 3-4 zile, a lui 028 eXpres de la ora 8:25 dimineata, singurul autobuz care ne duce direct la scoala.

In mod ciudat, autobuzele fac traseul direct pana la scoala dimineata devreme, seara dupa 5 si la sfarsitul saptamanii, deci in restul vremii trebuie sa schimbam doua autobuze pana ajungem sau revenim de la scoala. Iar saptamana aceasta, o data, am avut nevoie de 2 ore pentru cei 2,8 kms de urcus si coboras care ne separa de scoala.

E suficient sa astepti 20 de minute sa vina un bus, sa ratezi legatura (cele doua linii nu sunt coordonate!) si urmatorul bus de legatura sa aiba intarziere...ca se face o ora pana acasa. Insa 2 ore, chiar nu stiu cum am reusit.

In sfarsit, in toata aceasta saga (obositoare) am fost foarte placut surprinse sa aflam ca soferul de bus, cel care a gasit sacul lui Irène, s-a oprit pe traseu ca sa incerce sa il lase la scoala. Unde (pentru a-l face fericit pe Murhy) persoana care era la ghiseu nu a recunoscut numele fetitei, scris cu litere de tipar pe o eticheta prinsa de sac. Soferul a trebuit sa sa intoarca in bus cu sacul si fara multumirea de a fi facut o bucurie unui copil.

Tot raul spre bine, insa, drumul meu la depou sau reclamatia transmisa ieri prin telefon si-au facut efectul, astazi de dimineata 028X era prezent la apel. (Insa noi luasem 035 de 8:10, cu care trebuie sa schimbam la jumatatea drumului) ca sa fim sigure ca nu suntem in intarziere !!!)

Concluzia esta ca autobuzele sunt sub influenta a prea multi factori aleatori si ca vom face ca toti ceilalti aucklandezi, ne vom cumpara o masina. Studiem acum un Nissan, iar poate duminica mergem la targul de masini. Patru-cinci ore de transport pe zi, ca sa duc si sa aduc copiii, sunt prea multe chiar si pentru rabdarea mea de fier. Fara sa vorbim ca ma costa 12 dolari pe zi (eu) plus 3.60 dolari pentru I 8si tot atata pentru K, de saptamana viitoare), daca nu avem abonamente.

Powhiri

Scoala a inceput astazi si copiii, impreuna cu noii invatatori au fost intampinati (intr-o ceremonie Maori de bun venit), de catre vechii elevi si de personalul scolii.

Ceremonia a avut loc in limba maori si a urmat pasii rituali de primire a oaspetilor. Un singur pas a lipsit, ...cel mai impresionant, care probabil a fost considerat inutil cu copiii. Probabil unora le-ar fi fost si frica, fara sa mai vorbim ca o anecdota povesteste ca un membru al familiei regale britanice a fost ofensat de limba scoasa de catre luptatorul maori care executa aceasta parte din ritual.

Pasii unui Powhiri sunt de obicei ...

* Kawa - Protocol care dicteaza felul in care se apropie oaspetii
* Taki - Provocarea : in care un luptator din trib danseaza un dans razboinic si pune jos o frunza, pe care, daca esti prieten o iei, daca esti dusman o lasi acolo si atunci infruti luptatorul si apoi ..tot tribul. Taki, parte din ceremonie care in alte parti se numeste si Wero, asigura ca vzitatorii au venit in pace, inainte ca tribul sau comunitatea sa ii primeasca cu powhiri.
* Karanga - Chemarea
* Karakia - Rugaciunea
* Mihi - Salutarile si discursurile
* Waiata - Cantece
* Koha - Cadoul
* Hongi - Imbratisarea de bun venit
* Hakari - Petrecerea
* Poroporoaki - Salutarile de plecare

O descriere detaliata, inclusiv cu sonor, a acestor ritualuri, poate fi gasita aici: Powhiri

La scoala, copiii si personalul cu vechime erau asezati la umbra, la un capat al curtii scolii, in timp ce copiii, parintii lor, impreuna cu profesorii noi, asteptau cuminti intr-un colt al curtii. Un batran Maori ne-a explicat ca trebuie sa o urmam pe una dintre doamne, care urma sa raspunda gazdelor, din partea invitatilor. Explicatiile acestuia, reprezentau d efapt Kawa, protocolul explicat oaspetilor.

Dupa explicatii, ceremonia a inceput ...

O chemare s-a auzit dinspre gazde... doamna care ii conducea pe invitati a raspuns, apropiindu-se incet, noi urmand-o cu pasi marunti. Inceputul cantecelor indica autorizatia data vizitatorilor de a se apropia de gazde...iar chemarile care se aud au scopul de a purifica drumul spiritual al stramosilor, gazedelor si oaspetilor, pentru a sa intalni. Referirea la stramosi este esentiala pentru maori, ei facand parte din ceea ce fiecare este. Femeile care schimba chemarile de bun sosit, spun, intr-un cantec in otnuri triste, cine sunt oaspetii si de ce au venit si ii invita sa participe la amintirea stramosilor tututor...

Cand am ajuns la scaunele care au fost rezervate noilor sositi, a avut loc Karakia, rugaciunea. Maori au fost crestinati in secolul al 19lea, si tot ce am inteles din rugaciune a fost Amen. Rugaciunea a fost rostita de unul dintre profesori si toata lumea s-a ridicat in picioare.

Discursurile au fost pronuntate tot in Maori de catre batranul maori care ne explicase protocolul, din partea oaspetilor, si de unul dintre profesori, din partea gazdelor.

Intre doua discursuri, au cantat mai intai copiii de la scoala, apoi si oaspetii. Inca o data, in maori.

In timpurile vechi, Koha, cadoul, era hrana oferita tribului, sau, cand oaspetii erau refugiati de razboi sau oameni saraci, cadoul putea sa fie sub forma unor povestiri aduse de prin lume. La scoala, nu mi s-a parut sa fie oferit vreun cadou, dar parca pot sa fiu sigura ? Atatea subtilitati iti scapa cand nu esti obisnuit cu astfel de ceremonii..

Urmatoarea parte a powhiri a fost Hongi, imbratisarea de bun venit. Personalul scolii ..vreo 25 de domni si doamne, s-a aliniat, iar noii sositi au trebuit sa se prezinte si sa salute pe toata lumea. Doamnele au sarutat si imbratisat copiii si celelalte doamne (mamici, invatatoare) in timp ce domnii au facut Hongi cu toti taticii.

Hongi traditional consista in atinsul nasului ..barbatii isi pun mainile pe umeri si isi ating nasurile, fara sa le frece, privindu-se in ochi. Maori spun ca astfel invitatii si gazdele schimba intre ei suflarea vietii si deci oaspetii nu mai sunt oaspeti ci tangata whenua, membri ai comunitatii care i-a primit, ...cu toate obligatiile care decurg din aceasta.

Din pacate, ocupata sa prezint fetele, nu am vazut ce a 'patit' P. Primul domn din rand l-a initiat in Hongi, i-a explicat cum se procedeaza si apoi P. a trebuit sa isi atinga nasurile cu toti domnii (pe doamne numai sa le imbratiseze).

Dupa Hongi, noii sositi au avut voie sa vian sa se aseze pe aceeasi parte cu vechii membri ai scolii, s-a mai cantat un cantecel, un mic discurs de bunvenit a fost rostit/strigat, pentru a prezenta noul personal ... o noua profesoara de franceza pentru copii de 7-10 ani, o noua directoare ... totul fara microfon si intr-o atmosfera ditr-o data devenita familiala, fara nici un fel de ceremonial.

Toata povestea a durat cam 30 de minute, dupa care parintii au fost invitati la un ceai iar copiii au intrat in clase, impreuna cu invatatoarele. K., P. si cu mine am mers in oras, am cumparat niste carti i am mancat la un restaurant corean... iar la ora 3 cand se termina ziua de scoala de scoala, recuperand o I incantat ca si-a facut deja o prietena.

Ultimul week-end de vacanta

Ieri ne-am odihnit... vineri am avut musafiri, Liana cu copiii, si am facut un mic tur de forta pentru a aranja casa. I-am asteptat cu clatite (dulceata si nutella) si, dupa un moment de oboseala, pentru ca adormisera in masina dar nu au dormit suficient, cei mici nu s-ar mai fi dat dusi. Am convenit cu Liana sa vina cu fiica ei (3 ani si jumatate) o data pe saptamana, ca sa incercam sa vorbim putin in franceza. Liana este australiano-olandeza, insa marele ei regret este ca tatal ei nu i-a vorbit niciodata in olandeza... si ca nu vorbeste nici o limba straina, in timp ce ei i se pare esential ca cei mici sa invete o limba straina. Liana insasi ia ore de franceza, deci sper ca va fi usor cu fetita. Poate se prinde ceva de ea pana in mai, cand vor petrece o luna Nancy.

Astazi este duminica domestica. P. a reparat comodele din camera fetelor i le va monta dulapul. Poate si biroul lui I., cu un pic de noroc.

Eu am profitat sa le pun fetelor pe perete posterul urias (de 2m/1m20 sau mai bine) filmului Cronicile Narniei: Leul, Vrajitoarea si Dulapul (The Chronicles of Narnia: the Lion, the Witch and the Wardrobe). Narnia este o serie de povestiri in mai multe volume, scrisa de C. S. Lewis, care are mare succes la copiii anglophoni, iar primul film a fos turnat in Noua Zeelanda, cu un regizor kiwi si el. Dupa Stapanul Inelelor (Lord of the Rings) si noul remake al lui Peter Jackson dupa King Kong, este al treilea film kiwi de succes in doi ani.

Povestea posterului e amuzanta. In week-endul dupa ce ne-am mutat, acum exact o luna, am vazut in centru un domn care dadea dos din afisier un afis urias pentru King Kong. Nu stiu de unde mi-a venit ideea sa il intreb daca arunca afisul..si a raspuns afirmativ. I-am spus ca ne-ar placea sa il avem deoarece tapetul din camera fetelor nu e prea frumos ....si ne-a oferit gorila cea uriasa. Apoi, ca sa discu cu el pana o rula, m-am aflat sa comentez ca evident nu este alegerea perfecta pentru o camera de fetite si atunci kiwiul cel dragut ne-a oferit, din masina lu, si un afis cu Narnia! Spre marea bucurie a fetelor, care sint foarte incantate de leul lor...Regele Leu din poveste.

Plaja

Astazi A. si E., care ne-au luat sub aripa lor ocrotitoare inca inainte de a ajunge la Auckland (si aceasta datorita unei cybercunostinte comune --- Viele Danke Liebe Manu !!), ne-au propus sa iesim impreuna la plaja. Si cum propunerile trebuie si puse in practica, E. ne-a luat de acasa si ne-a adus inapoi! Asa ca de la 1 la 7 am fost, noi, fetele, impreuna cu familia C. si cu prietenii lor, 5 adulti si 5 copii in total, la Long Beach, E o plaja pe o duna de nisip, la marginea unui parc magnific, cu pluza, pini uriasi si palmieri local. Zona este considerata rezervatie, deci accesul masinilor este strict controlat, la fel zgomotul, iar bautul alcoolului pe plaja si nici prajitul la barbecue este interzis. Iar cutii de gunoaie nu sunt. In schimb sunt voluntari (sau angajati echipati ca si niste scouts are patruleaza in parc al ora mesei pentru a distribui saci de gunoi, de luat si dus acasa.
A fost foarte multa lume (A. spunea ca iesirea i-a amintit de 1 mai din Romania) insa plaja is parcul fiind imens, era loc pentru toata lumea. Apa era excelenta ..iar fetele au rama sinauntu, cu pauze nesemnificative, cam 4 ore. Pe plaja au fost cumintenia intruchipata, au ascultat de E., care s-a ocupat de toti copiii..si de mine si au invatat sa pluteasca pe cresta valurilor (mici, exact pe masura lor, insa totusi suficient de puternice ca sa fie interesante) cu bodyboardul. (Plansele din fotografia de mai jos). Din momentul in care au prins principiul, nu au mai avut nevoie de mine. Toata lumea a dormit in masina lui E., fara dus, nici cina.

Uragan de gradul I

Ieri am trait primul nostru uragan. Cel putin asa pretind stirile TV. Nu stim in ce masura a fost centrat deasupra noastra sau s-a apropiat doar de coastele Noii Zeelande, insa Insula de Nord a fost atinsa destul de serios. A plouat incontinuu, timp de peste 24 de ore iar vantul inclina siroaiele de ploaie la peste 45° de la verticala. Peste 27 000 de gospodarii au ramas fara electricitate (stalpi cazuti si fire rupte, probabil) din care cam 15 000 la Auckland, pe Waiheke si in suburbiile din Vest. NZ Herald afirma ca vantul atins viteze de 150 km/h in Auckland.
Fetele au profitat in felul lor de vremea absolut neobisnuita. Au iesit cuminti in gradina, cu cizme de cauciuc, jachete cu gluga si umbrele, ca peste 5 minute sa sara imbracate in mica lor piscina. Peste alte 2 minute erau dezbracate si fugeau prin ploaie.

La noi nu au fost pagube mari, desi se simtea ca vantul continuu si intens crea o stare de tensiune. Ne-am ales doar cu o fereastra sparta la bucatarie, pe care a deschis-o vantul si a dat-o de perete.

Azi continua sa ploua marunt, dar vantul s-a calmat in primele ore ale noptii. Pentru un oras cu '4 anotimpuri intr-o zi', unde ploaia vine sub forma de dusuri (showers) - averse scurte - vremea este neobisnuita. ..dar ne bucuram de ploaie.. incepusera sa izbucneasca incendii pe ici pe colo, in jurul orasului din cauza secetei.

Dar vremea noastra neobisnuita nu are nimic de a face cu valul de frig din Rusia si Europa !

Doua luni plus doua zile in tara kiwi

In 21 ianuarie au fost doua luni de cand am ajuns la Auckland, mai precis pe Waiheke Island.

Coincidenta a facut ca pentru a marca cele doua luni de la sosirea noastra aici am fost invitati de N., o fosta colega de liceu pe care am reintalnit-o cu placere aici, si T., sotul ei, sa iesim impreuna la plaja. Fusese vorba ca vom merge impreuna cu o alta familie la o plaja situata la 90 de kms de Auckland, insa P. nu se simtea bine si atunci am optat pentru solutie 'apropiata'. Insa cum la Auckland totul este la doi pasi.... de Urias, au fost 2 x 45 de minute de traseu, facute in masina lui T. care ne-a dus si ne-a adus !

P. a stat pe plaja, la umbra pinilor, de vorba cu domnii (mai era o familie de prieteni ai lui N., cu un baietel de 8 ani), in timp ce fetele si cu mine ne-am balacit. Marea a fost rece doar pentru K., care micuta cum este a simtit frigul chiar si prin costumul de neopren. (Insa K. are un succes formidabil cand este echipata cu respectivul costum si cu ochelarii de inotat ... daca nu ma credeti, intrebati-i pe turistii japonezi care au vrut sa s epzeze cu ea intr-o seara la Mission Bay).

De fapt, apa avea cam 24 de grade, iar I. aproape ca nu a iesit afara, timp de 3 ore. Au plutit si dat din picioruse pe plansele pe care le vedeti in fotografie (I. avea febra musculara a doua zi !)... si culmea culmilor, cea care s-a aruncat in apa cum am ajuns, fara sa astepte macar sa ne punem jos bagajele, a fost K. Dupa ce a inghetat bine nu a mai intrat fara mine.

Cum mai erau inca doua mamici, de 'veghe' iar apa era in sfarsit la temperaturi agreabile, am reusit sa inot si eu putin, bras, un crawl (de care am fost destul de mandra), si multa balaceala. Valurile erau cam mari pentru bras, insa perfecte de plutit in voia lor. Si cum afara batea un vint racoros, era mai bine in apa.

Fetele si P. au mancat fish and chips (cartofi pai si peste pané) prezentati foarte 'elegant', in hartie de ziar, cumparati de la un restaurant de linga plaja, apoi fructe ..si au fost foarte cuminti ... asa ca a fost o dupa-amiaza foarte relaxata (am ajuns pe la 12.30 si plecat pe la 5), fara bucatarit si alte cele. Cumintenia le-a mai tinut si a doua zi, dar astazi bunele obiceiuri le-au revenit si iarasi s-au certat si K. a facut prostioare (mazgalit cu pixul masa din salon, care e nelacuita deci greu sau imposibi de curatat).

In privinta lunilor deja aici ... tot ce regret este ca in doua saptamani se termina vacanta si au nu fost mai multe zile ca si cea de sambata. Si ca va trebui sa incepem sa redevenim ordonati si organizati in vederea inceperii anului scolar, pe 7 februarie.

Inca nu ne simtim perfect integrati, desi incet-incet ne cunoastem vecinii (peste o bucatica din gradina vecinului de alaturi locuiesc doi copii si fetele au fost invitate la ei, ... mai jos pe strada care duce spre mare o fetita frantuzoaica de 6 ani pe care inca nu o cunoastem..) si deja avem o lunga lista de familli pe care trebuie sa le invitam la noi.

Mai ramane de gasit jobul pentru mine, echipat gradina cu un umbrar si scaune si cumparat o masina (necesara data fiind intinderea orasului), ca sa ne simtim in sfarsit instalati.

Deocamdata distanta pana la cei dragi din Europa nu ni se pare insurmontabila, insa telefonul ajuta mult. Fetele au vorbit astazi cu T., mamica prietenei lor din Berlin si maine vor vorbi si cu micuta J. Astazi au desenat pentru ea fluturi si alte minuni. Facem ce putem sa le treaca dorul de Berlin.

Multe lacrimi si suspine

Inca nu reusesc sa realizez daca este un joc (sau daca a fost la inceput), menit sa imi atraga atentia, sau este tristete adevarata. Cred ca la inceput a fost doar tristete, apoi vazand ca in loc sa ne culcam, discutm pe indelete despre necazurile ei a continuat, si in loc d ejoc a devenit o discutie care o intristeaza si mai tare ... sarpele care isi musca coada. Din cand in cand (si de doua ori la rand, ieri si astazi) la ora culcarii K. plange dupa Josephin, prietena ei de la Berlin. Azi spunea ca vrea ca Josi sa vina de indata la Auckland si sa stea cu noi (Kai stie ca mama lui Josi va incerca sa economiseasca bani si sa vina in 2007) , a fost o mare de suspine pe care nu am mai reusit sa le calmez (bietul pui are o logica de fier ! nimic nu o pacaleste) si a trebuit sa apelez la autoritatea paterna deoarece se ambala tot mai tare si eu eram pe cale sa urmez la miau-miorlau. ma intristeaza foarte tare sa vad cat de mult ii lipsesc Josephin, educatoarele de la Kita si copiii din grupul ei (si vrea sa vina toti aici !). Am discutat cu ea despre mersul la kindy, unde spune ca nu vrea sa se intoarca, desi e in aceeasi kindy cu Angelina, fiica lui R... si sustine ca fara sora ei nu merge. Pe undeva o inteleg, ea care este asa de vorbareata, sa nu poata sa discute cu nimeni... nu ii e usor.

Asteptam cu nerabdare sa faca 5 ani, peste 6 saptamani, pentru a putea merge la scoala, in aceeasi clasa (dar nu acelasi grup) cu sora ei, dar cred ca pana atunci tot va merge la kindy, ca vrea, ca nu vrea. Iar maine o sunam pe Josephin.

O zi normala ?

Astazi nu am desfacut cutii, nici nu am asamblat mobile, nici nu a trebuit sa ma ocup incontinuu ca fetitele sa nu il deranjeze pe P., care lucra acasa. Fetele joaca football in gradina cu tatal lor si am in sfarsit timp sa scriu. Probabil tintarii s-au dezlantuit deja, dar presupun ca trupa se misca suficient de repede ca sa nu fie piscati prea rau.

O sambata kiwi, cum sper ca vor mai fi multe altele.

Sintem de o saptamina in casa noastra dar inca oositi. Saptaminile de intermezzo nu au fost usoare, nici nu au insemnat odihna pe care o sperasem. Containerul a sosit acum 8 zile iar oamenii ne-au lasat cu majoritatea mobilelor nemontate. P. a montat tot, cu exceptia patului mare, de care m-am ocupat eu, si mai ramane dulapu fetelor. Mai trebuie sa gasim un mijloc de a conecta masina de spalat vase, sa cumparam o maasa si un umbrar in gradina si un leagan pe care Mamie doreste sa il ofere fetelor.

Ne simtim foarte bine in noua casa. E spatioasa (ceva mai mica decit apartamentul de la Berlin, dar are o camaruta in plus unde ne-am instalat un birou) iar gradina e foarte placuta. Seara miroase a miere .. parfumul rozmarinului se combina cu cel al unei iedere foarte parfumate, cu flori roz pal, care a crescut in gardul viu.

Pe strada, cum iesi la plimbare in fata fiecarei curti miroase altfel... parfumuri diverse de flori si arbusti. Fetele sunt incantate de multimea de arbusti de hibiscus pe care ii vad. Probabil ca oi cere si eu lastari, vecinilor. Noi avem un grapefruit si un nectarin, foarte batrani, in gradina, ceva floricele, iar P. vrea sa planteze doi banani. Fetele au un spatiu ingradit de 2m/1m unde pot sa gradinareasca (locatarii precedenti pusesera legume). Vom pune citeva seminte de floarea soarelui.

Auckland-ul ne place mult, insa se poate sa fie doar simpla faza a 'lunii de miere' care caracterizeaza sosirea intr-un nou loc. Insa pana acum nu am intalnit expatriati nefericiti de viata lor la Auckland, deci sunt sperante sa fie bine.

Le weblog francophone a déménagé

Pour tous ceux qui se demandaient ou étaint passés les textes en francais : afin d'
assurer une cartaine cohérence, je vais continuer a poster en francais sur un Carnet Kiwi francophone