Radacini

Experienta din ultimii 12 ani m-a invatat ca prin al treilea an de viata in acelasi loc (aceeasi tara) incepi sa cresti, incet-incet, radacini. Este un proces subtil si de foarte lunga durata dar simptomele sunt clasice: incepi sa accepti micile neplaceri, dupa ce ai trecut prin perioada entuziasmului inceputului si prin cea - mai dura - a deprimei ce urmeaza in mod iremediabil oricarei instalari intr-o tara noua.

Nu numai ca accepti ca viata, locul tau si jobul tau nu sunt perfecte, dar incepi sa cauti solutii pentru a ameliora unele lucruri.
Incepi sa nu mai fii atat de disponibil pentru o noua schimbare, pentru o noua mutare, in alta tara, ori alt oras.

Reusesti in sfarsit sa iesi din propria rutina, cea a supravietuirii celei de toate zilele, (intre serviciu, casa si familie, sau metro-boulot-dodo cum spun francezii) pentru a vedea din nou mai departe decat lungul propriului apendice nazal.

Redescoperi placerea de a descoperi, cea care initial te-a adus intr-o noua tara.
De a invata despre tara unde platesti impozite si unde copiii tai merg la scoala.

Si te emotionezi cand se apropie sarbatoarea nationala.

Nu mai esti in intregime un expatriat, dar nici nu esti, inca, un imigrant. Si - mai ales - nu esti un local.

Esti intr-o stare intermediara, cand inca nu stii daca larva se va transforma in fluturas ratacitor sau - in cazul de fata - in kiwi fara aripioare.

Anul care urmeaza va fi decisiv.