La Auckland anul nou maori, numit Matariki, este marcat de un caz deosebit de dramatic de violenta familiala. Doi bebelusi gemeni, de trei luni, au fost dusi la spital in stare foarte grava si au murit in urma ranilor primite. Rani de care cineva din familie este responsabil. Iar in fata acestei tragedii, cand baieteii erau inca la spital, familia s-a reunit si a decis sa nu dezvaluie nimic din ce a putut sa se intample. O tara intreaga este furioasa, iar in Parlament se va discuta in curand despre inasprirea legilor privind violenta conjugala.
Un articol, nici macar incisiv, dar extrem de trist, despre comemorarea care a avut loc astazi la Auckland, poate fi citit aici: http://www.nzherald.co.nz/section/story.cfm?c_id=1&objectid=10388698. Printre altele, Seful districtului de politie din Manukau, oras alipit de Auckland, unde se gaseste si aeroportul si unde exista o imensa comunitate maori, extrem de saraca, vorbeste despre ipocrizia comunitatii, atunci cand vorbesc despre dragoste si familie. Intr-un an, 10 000 de cazuri de violenta conjugala au fost raportate in Manukau, orasel care nu cred ca aiba mai mult de 2-300 000 de locuitori; iar din 12 crime care au avut loc acolo, anul trecut, de 9 s-au facut vinovati membri apropiati ai familiei.
Ma simt ca si cum Once were warriors, fimul despre care Valentin scria aici anul trecut: http://murariu.info/article.php3?id_article=227, ar fi intr-adevar cotidianul "vecinilor" nostri din sudul Aucklandului. Si sunt foarte trista.
Pentru cei care ar putea sa isi faca griji, fara alcool Maori sunt niste oameni adorabili, cu o spiritualitate profunda, pe care din pacate, inca nu imi par sa o fi integrat stilului de viata occidental. Probabil ca dihotomia dintre cele doua stiluri de viata si mai ales moduri distincte de a se raporta la munca, la societate, etc, este una dintre cauzele dramelor. A, sentimentul difuz ca , de 200 de ani, maori isi cauta inca identitatea si locul.
Iar intre saracie lucie, griji si alcool, in anumite comunitati se intampla drame inimaginabile. Ca peste tot in periferia societatii.
La scoala fetelor, una dintre sectiunile bilingve este engleza-maori si am avut ocazia sa asistam la ceremonii magnifice, sa vedem partea buna si frumoasa a lucrurilor. Uneori copiii sunt un pic rauti (cam ca si K. a mea), dar parintii si bunicii cu are am povestit sunt de treaba; iar profesorii, extraordinari. Preferatul lui K. este Fatu, un invatator cu o mare prestanta si gentilete, pe care fiica-mea il viziteaza in clasa lui, dupa ce se termina orele, ca sa primesca abtibilduri sau sa povesteasca cu el.
Inteleg mult prea putine despre aceste comunitati, ca sa am pretentia ca as fi inteles ceva, insa sper sa invat si sa pricep, cu timpul... Si poate lectorii locali ai blogului (Nicoleta, Teo, Adina) , kiwi cu vechi state de servicii, vor vrea sa va povesteasca si ei cate ceva ? (Comentariile la blog pentru asta exista :) ).
Pana atunci, va doresc tututor
Un An Nou fericit !
... sau cum am ajuns in tara lungului nor alb, Noua Zeelanda sau Aotearoa. Un jurnal bilingv (era un pic normal) pentru a impartasi experientele si aventurile noastre....
