Multe lacrimi si suspine

Inca nu reusesc sa realizez daca este un joc (sau daca a fost la inceput), menit sa imi atraga atentia, sau este tristete adevarata. Cred ca la inceput a fost doar tristete, apoi vazand ca in loc sa ne culcam, discutm pe indelete despre necazurile ei a continuat, si in loc d ejoc a devenit o discutie care o intristeaza si mai tare ... sarpele care isi musca coada. Din cand in cand (si de doua ori la rand, ieri si astazi) la ora culcarii K. plange dupa Josephin, prietena ei de la Berlin. Azi spunea ca vrea ca Josi sa vina de indata la Auckland si sa stea cu noi (Kai stie ca mama lui Josi va incerca sa economiseasca bani si sa vina in 2007) , a fost o mare de suspine pe care nu am mai reusit sa le calmez (bietul pui are o logica de fier ! nimic nu o pacaleste) si a trebuit sa apelez la autoritatea paterna deoarece se ambala tot mai tare si eu eram pe cale sa urmez la miau-miorlau. ma intristeaza foarte tare sa vad cat de mult ii lipsesc Josephin, educatoarele de la Kita si copiii din grupul ei (si vrea sa vina toti aici !). Am discutat cu ea despre mersul la kindy, unde spune ca nu vrea sa se intoarca, desi e in aceeasi kindy cu Angelina, fiica lui R... si sustine ca fara sora ei nu merge. Pe undeva o inteleg, ea care este asa de vorbareata, sa nu poata sa discute cu nimeni... nu ii e usor.

Asteptam cu nerabdare sa faca 5 ani, peste 6 saptamani, pentru a putea merge la scoala, in aceeasi clasa (dar nu acelasi grup) cu sora ei, dar cred ca pana atunci tot va merge la kindy, ca vrea, ca nu vrea. Iar maine o sunam pe Josephin.