Uragan de gradul I

Ieri am trait primul nostru uragan. Cel putin asa pretind stirile TV. Nu stim in ce masura a fost centrat deasupra noastra sau s-a apropiat doar de coastele Noii Zeelande, insa Insula de Nord a fost atinsa destul de serios. A plouat incontinuu, timp de peste 24 de ore iar vantul inclina siroaiele de ploaie la peste 45° de la verticala. Peste 27 000 de gospodarii au ramas fara electricitate (stalpi cazuti si fire rupte, probabil) din care cam 15 000 la Auckland, pe Waiheke si in suburbiile din Vest. NZ Herald afirma ca vantul atins viteze de 150 km/h in Auckland.
Fetele au profitat in felul lor de vremea absolut neobisnuita. Au iesit cuminti in gradina, cu cizme de cauciuc, jachete cu gluga si umbrele, ca peste 5 minute sa sara imbracate in mica lor piscina. Peste alte 2 minute erau dezbracate si fugeau prin ploaie.

La noi nu au fost pagube mari, desi se simtea ca vantul continuu si intens crea o stare de tensiune. Ne-am ales doar cu o fereastra sparta la bucatarie, pe care a deschis-o vantul si a dat-o de perete.

Azi continua sa ploua marunt, dar vantul s-a calmat in primele ore ale noptii. Pentru un oras cu '4 anotimpuri intr-o zi', unde ploaia vine sub forma de dusuri (showers) - averse scurte - vremea este neobisnuita. ..dar ne bucuram de ploaie.. incepusera sa izbucneasca incendii pe ici pe colo, in jurul orasului din cauza secetei.

Dar vremea noastra neobisnuita nu are nimic de a face cu valul de frig din Rusia si Europa !

Doua luni plus doua zile in tara kiwi

In 21 ianuarie au fost doua luni de cand am ajuns la Auckland, mai precis pe Waiheke Island.

Coincidenta a facut ca pentru a marca cele doua luni de la sosirea noastra aici am fost invitati de N., o fosta colega de liceu pe care am reintalnit-o cu placere aici, si T., sotul ei, sa iesim impreuna la plaja. Fusese vorba ca vom merge impreuna cu o alta familie la o plaja situata la 90 de kms de Auckland, insa P. nu se simtea bine si atunci am optat pentru solutie 'apropiata'. Insa cum la Auckland totul este la doi pasi.... de Urias, au fost 2 x 45 de minute de traseu, facute in masina lui T. care ne-a dus si ne-a adus !

P. a stat pe plaja, la umbra pinilor, de vorba cu domnii (mai era o familie de prieteni ai lui N., cu un baietel de 8 ani), in timp ce fetele si cu mine ne-am balacit. Marea a fost rece doar pentru K., care micuta cum este a simtit frigul chiar si prin costumul de neopren. (Insa K. are un succes formidabil cand este echipata cu respectivul costum si cu ochelarii de inotat ... daca nu ma credeti, intrebati-i pe turistii japonezi care au vrut sa s epzeze cu ea intr-o seara la Mission Bay).

De fapt, apa avea cam 24 de grade, iar I. aproape ca nu a iesit afara, timp de 3 ore. Au plutit si dat din picioruse pe plansele pe care le vedeti in fotografie (I. avea febra musculara a doua zi !)... si culmea culmilor, cea care s-a aruncat in apa cum am ajuns, fara sa astepte macar sa ne punem jos bagajele, a fost K. Dupa ce a inghetat bine nu a mai intrat fara mine.

Cum mai erau inca doua mamici, de 'veghe' iar apa era in sfarsit la temperaturi agreabile, am reusit sa inot si eu putin, bras, un crawl (de care am fost destul de mandra), si multa balaceala. Valurile erau cam mari pentru bras, insa perfecte de plutit in voia lor. Si cum afara batea un vint racoros, era mai bine in apa.

Fetele si P. au mancat fish and chips (cartofi pai si peste pané) prezentati foarte 'elegant', in hartie de ziar, cumparati de la un restaurant de linga plaja, apoi fructe ..si au fost foarte cuminti ... asa ca a fost o dupa-amiaza foarte relaxata (am ajuns pe la 12.30 si plecat pe la 5), fara bucatarit si alte cele. Cumintenia le-a mai tinut si a doua zi, dar astazi bunele obiceiuri le-au revenit si iarasi s-au certat si K. a facut prostioare (mazgalit cu pixul masa din salon, care e nelacuita deci greu sau imposibi de curatat).

In privinta lunilor deja aici ... tot ce regret este ca in doua saptamani se termina vacanta si au nu fost mai multe zile ca si cea de sambata. Si ca va trebui sa incepem sa redevenim ordonati si organizati in vederea inceperii anului scolar, pe 7 februarie.

Inca nu ne simtim perfect integrati, desi incet-incet ne cunoastem vecinii (peste o bucatica din gradina vecinului de alaturi locuiesc doi copii si fetele au fost invitate la ei, ... mai jos pe strada care duce spre mare o fetita frantuzoaica de 6 ani pe care inca nu o cunoastem..) si deja avem o lunga lista de familli pe care trebuie sa le invitam la noi.

Mai ramane de gasit jobul pentru mine, echipat gradina cu un umbrar si scaune si cumparat o masina (necesara data fiind intinderea orasului), ca sa ne simtim in sfarsit instalati.

Deocamdata distanta pana la cei dragi din Europa nu ni se pare insurmontabila, insa telefonul ajuta mult. Fetele au vorbit astazi cu T., mamica prietenei lor din Berlin si maine vor vorbi si cu micuta J. Astazi au desenat pentru ea fluturi si alte minuni. Facem ce putem sa le treaca dorul de Berlin.