10 septembrie 2005

Contractul, organizare, bilete de avion

Acum aproape două săptămâni a sosit oferta de lucru de la Auckland. P. are o ofertă pentru doi ani, dar cu promisiuni de prelungire, şi certitudinea că alte posturi vor apărea în departamentul lui în aceşti doi ani.

Am cerut al treisprezecelea salariu în avans pentru a putea cumpăra biletele de avion pentru toata trupa. Va veni probabil în două-trei zile, graţie şefei lui de la Berlin.

Astăzi am scris în sfârşit diverselor companii de mutări internaţionale pe care le contactasem pentru devize, pentru a fixa vizite la domiciliu.

Cele două voiajuri la Auckland (în februarie si iulie) ne-au ruinat dar erau, fiecare la timpul lui, necesare. Privind în urmă, poate eu aş fi putut evita primul voiaj).

Într-o mutarea de amploarea acesteia, la antipozi, vor apărea şi alte cheltuieli neobişnuite, în plus de mutatul lucrurilor cu un container (fret maritim) şi de biletele de avion. Pentru a le minimiza, sau compensa, este nevoie de o organizare extrem de strictă. Mâine pun un calendar care va trebui respectat extrem de strict dacă vrem să reuşim plecarea aceasta.

Între timp, fetiţele vorbesc tot mai des despre mutare, sau cum spune K. despre ki-wi-land.

I. se descurcă bine la şcoala, şi în plus de distanţele care ne vor separa de familia 'europeană', al doilea lucru pe care îl voi regreta este şcoala primară excelentă, secţia Europaschule de la Regenbogen Grunschule, Neukolln, Berlin.

Niciun comentariu: