1 Aprilie

Nici o pacaleala de 1 Aprilie, in afara vremii care fuge si tace. Nici nu stiu unde a trecut luna Martie. Fetele vor avea in curând vacanta de toamna, care începe aici in Vinerea Mare. Miercuri P. va termina predatul pentru semestrul acesta (si in principiu si pentru anul academic, daca nu vor fi noutati pentru postul lui). Ne asteapta deci 5 zile de concediu de sarbatori plus inca ceva zile pentru fiecare din noi, in scopuri de girls-sitting.
Saptamana aceasta am avut un uragan (ciclon) de gradul I, Becky, care a turnat peste 45 de centimetri de apa in unele zone de la nord de Auckland, in mai putin de 36 de ore. Meteorologii au spus ca este un eveniment probabil o data la 150 de ani (inundatiile au fost in unele locrui spectaculare fara nici o pierdere umana). In ciuda caselor construite pe piloni, foarte putine locuinte au fost duse de ape. Se pare insa ca, o data cu incalzirea climei, asemenea ploi torentiale vor fi tot mai frecvente. Noi nu am fost afectati, la Auckland, desi joia trecuta, pe la ora 2 dupa-amiaza, m-am crezut la Berlin: afara era noapte ! Soarele insa a iesit din nori ceva mai tarziu iar apoi a continuat sa ploua, timp de mai bine de 24 de ore.
Acum vreo 3 saptamâni a avut loc, undeva in mijlocul insulei de Nord, la 400 km de Auckland, un lahar* : un lac format in craterul uni vulcan a rupt malul format n od natural si apele acide si calde s-au scurs pana la mare (la 250 de Km de vulcan).
Cam asta e clina noastra kiwi : mereu avem surprize !

Fetele au avut un trimestru destul de bun la scoala. Ieri I. a fost invitata la aniversarea colegei lor, Georgia. de data aceasta, Nadia le-a organizat o Fear party, o petrecere infricosatoare. Intre alte aventuri, copiii au fost rugati sa caute serpisori si paianjeni (de plastic) intr-o farfurie umpluta cu firsca, folosindu-se numai de nas. Brrrr.

Astazi copiii de la scoala si din grupurile de joaca franceze au fost invitati la o vanatoare de oua de ciocolata, organizata de parinti in campusul unuia dintre colegiile tehnice din oras. In program au avut sarit intr-un castel gonflabil, pictatul fetei, tras la tinta cu mingi de tenis intr-un munte de cutii de conserve goale, pescuti cu undita intr-un lighean cu jucarii si alte mici aiureli. In meniu, picnic adus de acasa (de care mai nineni nu s-a atins) si gaufres (waffles in engleza), un soi de desert belgian care seamana cu o clatita groasa si extrem de pufoasa, preparata intr-o presa speciala, care ii da o forma de fagure.

La vânatoarea de oua, K trebuie ca si-a pus in functiune detectorul (infailibil) de dulciuri (cel care face ca acasa toate dulciurile trebuit ascunse in dulapul cel mai inaccessibil) si a gasit un cosulet intreg de oua de ciocolata si alte bomboane. Cand vânatoarea s-a terminat, insa, si am descoperit ca unele fetite nu au gasit nici un ou, a treuit sa o rugam sa imparta cu alti copii, ceea ce a facut, de voie de nevoie. Pe I. nu trebuit sa o roage nimeni, pentru ca a oferit spontan majoritatea recoltei, si si-a pastrat un singur ou. K. insa, a fost ultima care a renuntat la vânatoare de oua si a trebuit sa o extrag dintr-un sant, unde pornise la cautat oua cu baietii din clasa a 4-a. Fetele au fost foare incântate sa descopere cine a jucat rolul iepurelui de Paste (de talie umana, Iepurele), asa ca a trebuit sa le povestesc ca vânatoarea de astazi a fost numai o repetitie, deoarece oricum Pastile sunt numai intr-o sâptamâna.

Spor la preparative, tuturor !








*cuvant indonezian care inseamna apa noroioasa

Independence and human rights fighter turns 84

Published by one of the NZ newspapers.

Born in 21 march 1923, Shri Mataji Nirmala Devi is 84 today. Thousands of people from all over the world have gathered in Pune, India, to celebrate the birthday of the founder of Sahaja Yoga, whereas in Europe, in Australasia, and in the Americas festivals reinforcing Shri Mataji’s message of universal peace and collective transformation are in full swing.
The world has accoladed Shri Mataji as a deeply humanitarian and spiritual personality. The United Nations has invited her for four consecutive years to speak on ways to achieve world peace, as did the Government of China. She was presented with the key to the City of Brasilia following official sponsorship of Sahaja Yoga programmes in Brazil, and named ‘Personality of the Year’ by the Italian Government in 1986, apart from many other honors bestowed upon her. Claes Nobel, (grandnephew of Alfred Nobel, Nobel Peace Prize Foundation), and Chairman of the United Earth Organization says ‘Shri Mataji's discovery brings genuine hope to humanity.’ Her father, Prasad Salve, a close associate of Mahatma Gandhi, was a member of the Constituent Assembly of India and helped write free India's first Constitution. Shri Mataji is the wife of retired United Nations diplomat Sir C.P. Srivastava, who received the prestigious Lal Bahadur Shastri award from the Government of India in 2005.
Petted as ‘Nepali’ by Mahatma Ghandi, in whose ashram she spent her holidays while a child, and who would consult her on matters of spirituality, Shri Mataji has dedicated her young years to fighting for the Independence of India (1). Although delighted to live in free India, she could see that people were not truly peaceful and happy. Moreover, travelling around the world, she was appalled to see the problems facing humanity today. Believing that ‘true and lasting solution to present ills can be found only by inner, collective transformation of human beings’ (2), she founded Sahaja Yoga in 1970. Practiced in over 90 countries today Sahaja Yoga is an easy, "user friendly" meditation, always taught free of charge.
Sahaja Yoga employs scientific and anatomical knowledge of the human body to harness a powerful energy present in each human being. This energy is called the ‘Kundalini’. In its normal state lying dormant at the base of one's spine, Kundalini becomes active during Sahaja meditation and helps stop unnecessary thoughts of the past and future. Allowing one to enjoy the present moment, this energy soothes restless minds and corrects the emotional, mental and physical imbalances that arise as a result of today's chaotic lifestyles. Kundalini awakening (called Self Realization across ancient cultures), empowers the individual to acknowledge and integrate his/her potentialities. One feels strong, positive and nimble to handle the challenges that the day brings. Shri Mataji has designed Sahaja Yoga meditation to fit in with today's busy lifestyle. It takes about 10 minutes to awaken the Kundalini and for anyone to reach a blissful state of meditation, while remaining completely aware and in control of his/her surroundings. The mind and heart become clear, feeling light and strong to focus their energies on the task at hand.
Talking about the subtle system of energy centres and channels through which this energy flows, Shri Mataji says in her 1999 book that ‘the self-knowledge that I am talking about is concrete, verifiable and is tangible […] and completely understandable in rational terms.’ (27)
High profile physicians and scientists, in addition to countless people around the world benefit today from this meditation, which is heralded as ‘profound but simple enough for even children to follow. Just like breathing!’
Sahaja Yoga runs several non profits and clinical research centers in London, Paris, Mumbai, Vienna, Moscow, Kiev, Toronto and Sydney. Many acclaimed physicians have researched and applauded the effects of Sahaja Yoga on stress related and other ailments like asthma, ADHD, diabetes, migraine, IBS, infertility, MS, and spondylitis. Sahaja Yoga is present in eighteen towns in New Zealand, including Dunedin, where free meditation programs are run on Mondays at 6.30 p.m., in the OUSA Clubs and Societies Building, 84, Albany St..
For more information about Sahaja Yoga, see www.meditation.co.nz.
During her visit to Christchurch in February 1992, Shri Mataji said that after Kundalini awakening, one finds a deep peace inside, and radiates joy and security. Global unity of mankind can be achieved through it, as more and more people transform to become wise, tolerant, forgiving and loving.

Interogatii

In doua saptamani si jumatate fetele vor avea vacanta de toamna. Noptile incep sa fie racoroase, insa zilele sunt inca splendide, iar la noapte vom reveni la ora de iarna.

Prima furtuna de toamna a venit si a plecat in cateva ore. S-au anuntat vanturi de pana la 130 de kilometri pe ora insa, in afara de cateva crengi uscate de palmieri, nu a fost distrus nimic. Iar fetele s-au bucurat de primul curcubeu, intre doua rafale de ploaie.

In ultimele doua luni P. a avut doi invitati din Europa, colegi de lucru: mai multa munca pentru toata lumea: intendenta si copii pentru mine, matematici pentru ei. Cum studentii au inceput anul universitar, perioada de inceput de an a fost foarte intensa si la birou, iar astazi, dupa plecarea lui U., suntem storsi de oboseala.

Din pacate, ori din fericire, saptamanile viitoare vor fi la fel de intense : la departament a aparut in sfarsit un post de profesor asistent (lecturer) si P. doreste sa candideze. Singurul neavantaj este ca postul a fost publicat intr-un domeniu care este doar la periferia intereselor lui de cercetare (in care insa are deja doua articole publicate si un intreg program de cercetare, pe care va trebui sa il 'vanda' ca mai bine colegilor din echipa respectiva).

Nu am de fapt mare lucru sa va povestesc astazi, asa ca am decis sa traduc articolul de pe blogul in franceza.

Dupa un an si patru luni aici, incep sa ma simt in acord cu tara aceasta si cu viata noastra de aici, cu stilul de viata de la Auckland. Distanta la care se afla parintii si bunicele mele este in acest moment singurul motor care m-ar putea incita sa ma intorc in Europa. Nu in Romania, ci intr-una din tarile in care am trait deja, la cateva ore de avion de familie.

Cat despre restul familiei, P. imi spunea acum cateva zile ca obiectivul lui de cariera este un post de profesor la Zurich, iar fetele mai pomenesc din cand in cand despre mutatul in Elvetia sau despre vizitele la prietena lor Josefin.

Zilele acestea, gandurile mele s-au invartit mereu in jurul planurilor de viitor. Nu in termeni de cariera, nu inca, ci mai ales in termeni de locatie geografica. Ieri dimineata o prietena din Elvetia scria despre dificultatile familiei de a se adapta intr-un Neuchâtel pe care l-au parasit si l-au regasit de un numar de ori, intre doua expatrieri in USA. Dupa ea, oraselul devine murdar si bataile de strada, mai ales noaptea, devin regulate. Elvetienii devin tot mai lenti, pare-se, pa masura ce restul lumii accelereaza ritmul cotidian. O alta foarte buna prietena sa intoarce in Franta, dupa cinci ani in Statele Unite, unde i s-au nascut cei doi copii, si se intreaba daca va mai reusi sa se obisnuiasca cu diferentele culturale : cu oamenii care te privesc pentru a te judeca si critica, cu absenta surasului atunci cand se intalnesc si a multor altor obiceuri cu care s-a obisnuit in State.

Iar astazi de dimineata, in email, a aterizat un mesaj legat de un articol publicat in Bulina Rosie " ‘NU va intoarceti acasa!’ din Noua Zeelanda' ". Nu am ascultat emisiunea radio despre care e vorba in articol... Insa merita citive cele cateva sute de comentarii, din care unele complet aiuristice, care au fost publicate pe siteul Bulinei, dupa aparitia lui.

E interesant ca evenimente din patru colturi ale lumii m-au incitat sa imi pun acelasi gen de intrebari.

Dupa cata vreme incepem sa prindem radacini intr-un loc si sa nu mai dorim sa plecam ? Ne-ar fi oare posibil sa ne reintegram in Europa, dupa ce am savurat felul de a fi kiwi, amestec de dulceata insulara si lipsa de formalism, tipica pentru anglosaxonii din Lumile Noi? Fetele, ar mai fi oare capabile sa adopte coduri sociale noi, sa uite spontaneitatea ce le este permisa aici (de cate ori nu au mers fara sandale la scoala, vara aceasta ?). Si oare noi am mai sti, in plan profesional, sa intram in pielea personajului european continental, unde raporturile de serviciu sunt rigide iar initiativa trebuie insotita de mii de politeturi la adresa colegilor, pentru a nu ii sifona? Am mai sti oare sa acceptam criticile neconstructive, la lipsa de umor si privirea dura a celor ce se cred indreptatiti sa ii judece pe altii? Ochiul critic ce se pune asupra voastra numai pentru a judeca, critica, inventaria si clasa, ca intr-un insectar?

Si, la urma urmelor, mai aveam oare pofta sa ne intoarcem intr-un loc unde, cum povestea prietena noastra din Elvetia, bataile pe strada devin regulate, sambata sau duminica seara, cand noi am lasat, cu doar patru ani in ruma, un orasel linistit si agreabil. (De acord, locuiam langa gara si am avut, la un moment dat, portia noastra de zgomote nocturne).

Aici crimele si accidentele sunt relativ rare si raman pe prima pagina a ziarului timp de zile sau saptamani intregi.

Kiwi au si ei mii de probleme, insa ele nu sar in ochi, ca si in Europa.

Scoala este departe de a fi perfecta, (noua, celor educati in anii 1980, ni se pare ca lase de dorit in privinta programelor de invatamant), insa copiii sunt respectati, merg bucurosi la scoala, iar parintii sunt bineveniti sa participe la viata intregii scoli.

Guvernul face magarie peste magarie in plan social iar economia pare dirijata de o banda de cimpanzei (nu aveti decat sa va ganditi la nivelul ratelor pentru locuinte, 8% aici, comparat cu media de 4% din Europa de Vest, rate impuse de banca centrala; sau la faptul ca Guvernul nu cheltuie banii perceputi sub forma de taxe, atunci cand tara nu are o infrastructura feroviara si cand transportul public e o catastrofa). Insa cresterea economica este constanta, iar somajul e minim (4%).

Spitalele au intarzieri in tratamentul patologiilor non-urgente si al operatiilor ce nu sunt absolut necesare (ceea ce evident este un scandal) insa accesul la ingrijirea medicala este gratuit pentru toti rezidentii (Adaugire pentru prietenii din Romania: nimanui nu ii trece prin cap sa dea sau sa a bacsis).

Kiwi lucrand in intreprinderi private aveau doar 3 saptamani de concediu pe an (patru saptamani vor deveni obligatorii prin lege incepand din aprilie) insa oamenii ies la fiecare sfarsit de saptamana la plimbare in padure, la picnic, in camping, la campionate sportive - de care sunt mari amatori - sau pur si simplu la plaja, surf, scufundat, canotaj.

Bucataria neo-zeelandeza este un amestec de influente din toata lumea, pe fond anglo-saxon, insa oamenii sunt bucurosi sa se adune in jurul unui gratar in gradina sau pe terasa, sau sa se intalneasca in jurul unei mese unde fiecare aduce ceva.

Rare sunt marile trupe de teatru sau de balet care se ratacesc in coltul acesta de lume, insa anul acesta am avut Cirque du Soleil si marele balet de la Sydney, iar viata artistica locala este efervescenta.

Casele sunt prost izolate si fara geamuri duble, iar la Auckland scandalul in jurul caselor din anii '90, in care se infiltreaza apa, dureaza de 10 ani. Insa cartierele sunt linistite, verzi, pline de flori, cu casute albe aliniate frumos (adesea fara garduri in jurul lor), cu peluze in fata si o gradina in spate. La Auckland sunt in jur de 14 000 de apartamente, in care locuiesc mai ales studentii; restul aucklandezilor, pana la 1,4 milioane, locuiesc in case.

Si aici clivajul dintre clasa sociala medie si categoriile mai bogate se adanceste, ca peste tot in restul lumii, insa societatea, in ansamblul ei, ramane foarte egalitara.

Si apoi, daca intr-o buna zi voi pleca de aici, sunt convinsa ca expresiile agreabile din limbajul kiwi mi-ar lipsi. Unde altundeva vi se spune 'dear' (draga) sau 'love' cand va cumparati painea ? Unde altundeva poti sa auzi, pronuntat cu intonatia tipic maori sau insulara, atat de placuta urechilor, afirmatia 'It's all right, mate' (Totul e in regula, prietene), si sa vezi sa cel care o spune este un tanar 'urias' numai bun pentru echipa locala de rughby?

Si totusi, uneori imi spun ca as dori sa ma intorc in Europa, dar nu ma intrebati de ce. Sa mai degraba intrebati-ma, dar altadata.

Kiwi, fericiti sa traiasca .. in kiwiland

Conform articolului de mai jos, Kiwi sunt fericiti cu viata lor in Kiwiland.
Un sondaj international privind propriul sentiment de 'bine', kiwis au iesit pe locul 18, dupa danezi (pe loncul intai), elvetieni (pe locul doi) si inaintea mai multor tari cu care kiwi se compara mereu (in bine sau in rau, ca Anglia si Australia).
Tarile in care oamenii se estima a fo cei mai fericiti sunt tari europene, totusi. Pe locul trei vine Austria, urmata de Islana, Finlanda si Suedia.
Sondajul mi se pare destul de interesant. Cand te uiti la situatia acestor tari, toate sunt tari mici, unele minuscule, si relativ izolate, intr-un sens sau in altul. Elvetia nu e in Uniunea Europeana si tine la identitatea ei, Danemarca a decis sa isi pastreze marca daneza, Islanda si Finlanda sunt la capatul lumii (in fine, la celallat capat la lumii) si in intuneric 6 luni pe an..

Cat despre noi, sau mai precis despre mine, cans sunt intrebata daca imi place in Noua Zeelanda, raspunsul este constant: e tara cea mai lipsita de stress in care am trait. Iar atata vreme cat nu vine iarna, viata e frumoasa la Auckland!


Cititi si Dvs.:

New Zealanders so happy to be here
5:00AM Sunday March 04, 2007
By Ann Newbery

New Zealanders are prone to moaning about the nation's politicians, weather, public transport and the inconsistency of our sports teams, but it seems we are happier with our lot than 90 per cent of the world.

In a global survey of "subjective well-being", New Zealand came in at 18 out of 178 nations on the happiness scale. We outrank America (23), the UK (41) - and, big smile here folks! - arch-rivals Australia (at 26).

European countries beat everyone else at looking on the bright side of life. Top of the table was Denmark, with Switzerland second, and Austria and Iceland in third and fourth places. Finland came in sixth and Sweden seventh.

Bhutan, a southern Asian country so isolated that it didn't get TV and the internet until 1999 when its king lifted a ban took eighth place.

Strife-ridden countries like Congo, Zimbabwe and Burundi were on the bottom of the list - evidently a surprise to the guide's University of Leicester authors, who came to the not-likely-to-be-challenged conclusion that poverty has an effect on people's happiness. Further analysis revealed that high levels of health, wealth and education were strong indicators for success on the list, while many heavily populated countries (China 82nd, Japan 90th, and India 125th) scored badly.

Waitakere major Bob Harvey told the Herald on Sunday that last month's national Quality of Life survey, completed for New Zealand's 12 largest councils and the Ministry of Social Development, showed much the same result. "Kiwis are absolutely happy to be Kiwis," he said, before adding: "And Westies are absolutely the happiest people in the country."

In fact, last month's survey said of the 90 per cent of New Zealand residents who felt they had a positive overall quality of life, Waitakere's citizens were significantly less likely to rate theirs as "extremely good" or even "good". Rodney residents came tops.

Harvey said Kiwis seemed to be more appreciative now of how lucky they were to be living here given recent global events, and this was brought home to him when he conducted citizenship ceremonies three times a week.

"I see people absolutely bouncing off the walls in happiness at becoming Kiwis."

Psychologist Sara Chatwin said the key to happiness was "keeping it simple".

"In Western culture, and certainly in New Zealand, it's not about measuring yourself against the Joneses. That's something of a redundant concept now. And it's not about chasing the big dollars - it's probably more about hitting that middle ground.

"We have being small, self-reliant and patriotic going for us, as well as a relatively nice lifestyle and climate.

"We have options and, compared to overseas, there's not a huge gulf between rich and poor - although it is becoming bigger."

Timpul zboara

Fetele au inceput scoala in 7 februarie, dupa Waitangi Day, ziua ce seamana cel mai mult cu o sarbatoare nationala, aici in Kiwiland.
Ritmul a redevenit sustinut in a doua saptamana de scoala, iar acum suntem cu totii in viteza de croaziera. I. a trecut in clasa copiilor mari, unde s-a integrat foarte bine. K. a ramas in clasa copiilor mici, insa a trecut oficial din anul intai in anul doi. Saptamana de adaptare a fost dificila pentru K., care ar fi vrut sa fie mai departe cu sora ei, insa acum pare multumita de soarta ei. K. a inceput in sfarsit sa vrea sa citeasca si sa scrie cat de cat citet, insa nu suntem inca intr-un ritm de alfabetizare normal. Toata lumea spune ca domnisoare e foarte desteapta si incercam sa aflam ce o blocheaza la scris si citit.

In 28 februarie a fost ziua ei si . intre altele - a primit de la tatal ei un colier cu un carlig de pescuit sculptat intr-o piatra verde asemanatoare cu jadul, numita simplu greenstone sau pumanu in limba maori.

Pandantivul din jad punamu (de culoare verde inchis) sau din os (alb), suspendat pe un fir de piele, este o bijuterie maori traditionala. P. a petrecut ore intregi pana a gasit unul micut, pe 'masura' sarbatoritei. Domnisoarei i-am spus ca este un cadou de fetita mare si se pare ca a inteles destul de bine ca dupa 6 ani s-a cam terminat cu prostiile.

Fiecare dintre sculpturile si desenele maori traditionale are o simbolistica precisa. Carligul de pescuit simbolizeaza prosperitatea, forta, hotararea si sanatatea si are puterea de a asigura calatorii sigure peste ape. Ceea ce P. nu stie este ca este un model pe care de obicei il poarta barbatii sau baietii, dar simbolistica i se potriveste destul de bine lui Kai.

Ziua ei a fost sarbatorita deocamdata doar in familie, insa domnisoara planuieste sa invite toata clasa la o petrecere pe plaja. Mamei domnisoarei ii insa e groaza de un singur lucru : animatiile de organizat pentru copii. O petrecere aici dureaza cam doua ore si este destul de intensa: se pare ca toti copiii trebuie tinuti ocupati, nu cumva sa le vina ideea sa faca ce ii taie capul...

Casele la Auckland

Saptamana trecuta, dragii de kiwi au descoperit ca pretul caselor din Auckland este comparabil cu cel din Londra, si ca orasul are, deci, una dintre cele mai scumpe piete imobiliare.
Nu pot sa spun ca vesteane bucura intru ceva, insa in sfârsit cineva indrazneste sa recunoasca ca pâna si Elvetia romanda sta mai bine la pretul caselor si chiriilor, treaba cu care ii bateam la cap pe toti cei îmi povesteau cât de accesibile sunt casele pe aici.

Articolul provind studiul asupra pietei imobiliare poate fi citit pe aici:

Kauri, urmarea

O amica de p einternet mi-a semnalat acest site:
http://www.forests-forever.com/cgi-bin/index.cgi
Din pacate este nevoie de flash player pentru a il parcurge, dar daca aveti flash sau constiinta nu va impiedica sa instalati Macromedia Flash Player, mergeti sa il vizitati: poate asa va veti explica putin bucuria noastra de saptamâna trecuta, de a ne plimba in padurea de Kauri.

Kauris

Astazi am profitat de masina resuscitata si am facut o escapada la intrarea in Waitakere Ranges, un parc regional de 200 de hectare, la 25-30 de kms la vest de Auckland.
Am plecat doar la ora 2 si am fost inapoi la 6 seara, insa plimbarea a meritat. Dupa ce am reusit sa ne ratacim inainte de Swanson din cauza marcajelor neobisnuite (aici numele strazilor sunt marcate dupa intersecie, nu inaintea ei, atunci cand nu sunt afisate pe un panou de 80 cm inaltime la mijlocul intersectiei), am ajuns pe la 3 la intrarea in parc si am facut o plimbare de 2 ore.
La intrare, care este de fapt un mic grup de panouri si de portite care marcheaza diversele poteci, o rama de tablou vid lasa sa se vada peisajul.

In jurul unei pajisti tunse ca o peluza englezeasca, pe care fetele au fugarit trei rate salbatice, padurea etajata, numita rainforest, incepea, luxurianta. Intre diversele trasee, ne-am decis pentru un segment din cel mai lung traseu, the Upper Kauri Track, in speranta ca vom vedea cat mai mult dintre uriasii padurii originale, numiti kauri.

Ziua era acoperita si pe poteci era pustiu. Am coborat spre punctul d eunde porneau mai mult epoteci si in fata noastra etajele padurii se desfasurau. La primul niel se vdeau, catarandu-se pe pantele foarte abrupte, ferigi uriase, de un verde clar, deschide ca niste imense umbrele. Printre ferigi, erau palmieri nikau si alti copaci perfect necunoscuti pentru noi. Una dintre esente se pare ca este rimu, care are un lemn rosiatic din care se fac mobile superbe, insa nu l-am identificat,, Indata ce am trecut un mic podet suspendat peste o parau linistit cu apa perfect transparenta, am intrat in alta lume.


Padurea este neobisnuit de deasa si de linistita. In afara potecilor marcate, nu se poate pune piciorul pentru o plimbare confortabila. Vantul aproape ca nu trece prin desimea ei, iar singurele zgomote sunt cele ale rarelor pasarele. E o explozie de vegetatie, dar o explozie care a fost exploatata timp de 100 de ani de catre primii colonisti albi si timp de 600 de ani de catre maoris.
Unii au taiat din greu Kauri, care erau trimisi in Anglai pentru a fi folositi in constructia navala, ceilalti au mancat uriasele pasari Moa, au exterminat vulturii si au mancat pâna si soparlele.

Desi extrem de deasa, padurea era foarte luminoasa, deoarece maoritatea arborilor cresc pe verticala. La nici 5 minute de mers, in padure ne astepta prima surpriza: divinitatea maori a padurii, sculptata in lemn de kauri, cu ochi stralucitori de sidef albastru.

De la statuie porneau mau multe carari, iar noi am fost pe deplin rasplatiti pentru ca am decis sa o luam pe cea mai abrupta. La nici 5 minute de mers, pe poteca usor umbroasa, sub arcadele de palmieri si ferigi, am vazut primul nostru kauri.


Cu un trunchi inimaginabil de drept si de inalt, patru oameni probabil ar fi reusit sa il imbratiseze, dar nu mai putini. Poteca, de maximum un metru largime, a continuat sa urce si pe urmatoarele segmente nu am vazut alti kauri. Insa fetele se extaziau de ferigi, de uriasele frunze de palmier cazute,.. de tot. La inceput, de teama marginilor abrupte, nu le-am lasat din mana, insa dupa o vreme, cand si noi si ele ne-am obisnuit cu traseul, au fugit, s-au catarat, s-au minunat, iar K. a inceput sa sarute kauri pe care ii intalneam in timpul urcusului. La um moment dat palmierii au disaprut iar in jurul nostru erau Kauri de toate grosimile, toti neimaginat de inalti sii de drepti. De la ce tineri de grosimea unui brat, la batranii seniori care au supravietuit probabil din vrema cand parcul national era inca o exploatare forestiera. Se pare ca am avut sansa de a alege, in rezervatie, unul dintre traseele cu cele mai putine urme de exploatare de catre om (unde unii Kauri au probabil 600 de ani): zona a scapat din cauza pantelor extrem de abrupte (cel putin 60°) . O istorie a acestei parti a padurii se poate citi in descrierea traseului pe care l-am urmat: the Montana Heritage Trail, finantat in 2001 de o mare firma producatoare de vinuri. http://www.historic.org.nz/magazinefeatures/2001may/2001_05d_single.html
Poteca are meritul de a fi formata din scari si pöatforme de lemn, un pic inaltate de la pamant, astfel incat radacinile de langa suprafata, care de fapt hranesc kauri sa nu fie distruse de picioarele excursionistilor. De pe poteca, zeci de arbori pot sa fie atinsi, imbratisati sau sarutati (de fiica-mea mai mica) fara ca viata sa le fie in pericol. Iar acum, retrospectiv, realizez ca nu am vazut nici ca mai mica urma de scrijelitura, pe scoarta.
Am urcat timp de o ora si ceva pe poteca destul de abrupta, formata cand din scari si platfome de lemn protejat cu o plasa de cauciuc pentru a nu deveni alunecos, cand din pamant batatorit, pana am ajuns la punctul de unde ne propuneam sa ne intoarcem, doi batrani kauri gemeni, care porneau ca un trunchi dublu, cu diametrul de mai bine de doi metri si se separau la cam 3 metri de pamant.
Pe traseu, fetele au mai putut admira un kauri cazut langa poteca, cu radacinile rupte, si un segment de trunchi inca impresionant, inca nobil, desi mort.
Drumul de intoarcere, aproape totul in coboras, a fost vesel. P. si cu mine am dus-o pe K. in spinare, pe rand. La urcus, tatal ei o ajutase sa urce treptele de lemn ale potecii, facand-o sa sara ca si kangurul, tinuta de sub brate, si pustoaica era in extaz. In 30 de minute am ajuns inapoi la punctul de plecare, unde fetele ar fi vrut sa isi puna picioarele in paraul cel cu ape clare, in P. a fost impotriva. Si intr-adevar, padurea iti inspira astfel de respect incat nu indrazneai sa o tulburi cu nimic.
Fetele au sfarsiz prin a se rostogoli pe iarba taiata englezeste si a urmari doua pasarele cu coada in evantai, inainte de a urca in masina si a porni catre casa. La cativa pasi de mica parcare de pamant batatorit unde incepeau traseele, ne-am luat ramas drum de la padure admirand patru pukeko, ce se plimbau foarte eleganti, pe pajiste. Ne-am promis sa revenim toti 5, cu N. care fusese soferul nostru, sa facem traseul de 8 ore, cel pe care pornisemm vitejeste pâna la Kauri gemeni.

Un an mai târziu, aventuri cu WOF-uri

Astazi e un an de când ne-am mutat in casa de pe L. road. Acum un an, N. si T- ne-au ajutat sa impachetam toate valizele, saciis i cutiile in masinile lor si sa le aducem aici. Am petrecut noaptea dormind pe jos si inghetând de frig 8une din noptile acelea reci de vara, cum am avut parte cu asupra de masura anul acesta) in casa goala. Containerul a sosit in 5 ianuarie dimineata si atunci a inceput cu adevarat inslalarea noastra in tara kiwi.

Iar astazi, pe post de sarbatoare, P. si N. au dus masina la controlat si reparat reparat.
Ceea ce trebuia o verificare de rutina si un schimbat de baterie, a sfârsit intr-o aventura de 5 ore, pe o zi torida dupa standardele locale dar si extrem de luminoasa.

Lucrurile s-au petrecut asa:
La 8:30 am sunat la Automotive association, cu care aveam un contract de depanare, sa vna sa ne porneasca masina-
La 8:35 omul depanatorul era aici.
La 8:45 depanatorul a plecat si masina a ramas cu motorul pornit, in speranta c abateria se va incarca.
La 10 P. si N. impreuna cu fetele, au luat magaoaia la garaj, unde trebuia sa i se faca un cntrol pentru warant of fitness. (WOF) Controlul acesta se face o data la 6 luni pentru masinile mai vechi de 5 ani si o data pe an la celelalte.
La 11 au ajuns la atelier, deoarece au reusit sa se rataceasca.
La atelierul unde se facea WOF au avut de asteptat cam 2 ore. Din fericire atelierul avea un loc de joaca pentru copii.
Dupa 10 minute de verificari si 50 de dolari, au iesit de acolo cu o lista de lucruri care trebuie reparate:
- schimbat un stergator de parbriz
- schimbat bateria
- vazut de c apa si iuleiul fierb in masina
(oare e de mirare cand a stat cu motorul pornit de la 8 la 13 ???)

De la garajul WOF au trebuit sa mearga la un alt atelier, unde se faceau reparatii. Atelierul no. 1 nu putea sa ii ea, avea agenda complea pe toata ziua.
La atelierul no. 2 li s-a spus, din cauza ca masina fsese oprita, ca ii dau ei un jump start (o pornesc fara baterie) daca o lasa o ora sa se raceasca bateria.

Deci la aproape ora 3, cei patru aventurieri, care au sfarsit prin a manca la un fast food, au lasat masina la garajul numarul 4 (de nu o fi fost no. 5) pe care garajul no, 2 il recomandase si unde eu sunasem facând pe disperata, ca sa le spun ca e urgent sa ne aranjeze masina.

La ora 3 si ceva erau cu totii inapoi acasa, masina lasata la ultimul atelier, ... carene (speram) va suna cica maine sa ne spuna cat este de grava treaba cu uleiul si apa care fierb si cat ne va costa aventura.

Singura parte buna in toata povestea aceasta este ca au facut semn unui taxi de la firma Co-op (probabil cea mai scumpa dintre taximetrele de ne-lux), pe strada, iar dupa 5 minute soferul, (are ii vazuse dar avea un pasager) s-a intors si i-a adus acasa, din Avondale sau Onehunga in orice caz destul de departe) gratuit. Cadou de Craciun !

PS. povestea are un happy end. Astazi P. a luta vigneta de control tehnic in 2 minute dar cand a vrut din nou s aurce in masina un cauciuc fasaia. Si bateria era complet descarcata. Un cauciuc si o baterie noi erau necesare. Alti 150de dolari mai tarziu, aveam in sfarsi o masina utilizabila.

Inca un sfarsit de vacanta

Gata, vacanta mea s-a terminat. de astazi, am fost inapoi la lucru. Fetele au mers cu P. pe Waiheke si (ele ....) s-au amuzat bine. Tatal lor mai putin, deoarece K. a fost, se pare, foarte neascultatoare, sau mai preci sa protestat foarte zgomotos la incercarile tatalui ei de a pune frâu agitatiei brwoniene in mijlocul generata de micuta domnisoara. Prin urmare mâine pustoaicele vor sta acasa cu P. iar vineri, daca se imblânzesc, s-ar putea sa le scot eu la plaja.
De luni incolo vor merge doua sau trei zile pe saptamâna la programul de vacanta.

Pe blogul pentru prietenii francofoni am scris ieri un post, cam lungut, despre intrarea Romaniei in UE: Romania in Uniunea Europeana, vazuta de departe. Concluzia era ca, indiferent de evolutia economica si politica a României, dupa aderarea la UE, daca a deveni cetateni europeni ne ajuta sa fim mai putin balcanici, atunci am castigat. Iar astazi ma gandeam ca e un soi de miracol sa ai inca ocazia sa te minunezi, in zilele noastre, de pasul inainte facut de o intreaga tara. E atat de rar ca un astfel de eveniment are loc incat, pro sau contra-UE, evenimentul ramâne semnificativ.
...Scuze pentru stilul confuz, e aproape miezul noptii...

Mât sau nu mât ?

De ceva vreme auzeam zgomote in pod, noaptea, dupa ce casa se linistea. Iar astazi am gasit urme de soricei in dulapul din perete, care ascunde cilindrul de apa calda. Asa ca prima dilema a lui 2007 va fi: adoptam sau nu adoptam o pisicuta semi-salbatica?

L. creste trei pisoi in gradina ei (de fapt mamica lor ii creste, dar au ales sa se mute in gradina lui L.) iar cand vor fi mai marisori va trebui sa le gaseasca o casa. La Auckland este plin de agentii, de tip societate de protectie a animalelor, care aduna mâtii si cateii vagabonzi, insa in anumite momente ale anului sunt asa de debordati incat multi pisoi termina cu o injectie letala. Deja, când L. ne povestise despre pisoiasii adorabili din gradina ei, mi se paruse o idee buna sa adoptam un pisoi care a invatat sa vâneze. Acum avem si pretextul. Mai ramâne sa obtin(em) aprobarea instantelor superioare.

A venit vara

In sfârsit a venit vara. Fetele sunt in vacanta de o saptamana, deja. Copiii de scoala primara au terminat anul scolar in 20 decembrie si anul urmator incepe in 7 februarie 2007.

Amandoua fetele au progresat la scoala, desi in domenii distincte. K. a invatat sa se poarte in clasa iar catre sfarsitul anului a inceput sa scrie. Intre timp a invatat sa se exprime in engleza si in franceza, ceea ce nu e deloc neglijabil. Uneori am impresia ca pustoaica poate sa manipuleze doar doua limbi, simultan. La Berlin, vorbea germana si romaneste. Aici vorbeste franceza si engleza. In timpul vacantei, incercam sa readucem nivelul limbii romane macar la ceea ce era acum un an, insa nu e usor.

I. a inceput sa scrie si sa citeasca in engleza si franceza: citeste la nivelul 7 in franceza si nivelul 3, adica de clasa I, in engleza. Ca o idee generala, un copil trece prin 17 nivele de lectura pana cand poate sa citeasca cu incredere texte noi. Deci putem spune ca e cam la nivel de clasa a II-a in franceza. A progresat destul de bine la matematica, dar inca nu e gata sa faca inmultiri. Spre comparatie, K. este la nivelul 2 in franceza si la nivelul 3 in engleza, la citit, dar nu scrie pe departe asa de bine ca si I.

P. si cu mine avem vacanta pana in 3 ianuarie, insa P. va trebui sa stea cu fetele si dupa aceasta data. Concediul meu se termina in 2 ianuarie, iar al lui abia a inceput. In 15 ianuarie va incepe programul de vacanta de la scoala, iar fetele vor participa 2 sau 3 zile pe saptamana. Speram ca vor putea sa mearga la film sau la alt soi de iesire o data pe saptamana si sa inoate in piscina scolii in cealalata zi de holiday programme, daca se indrepta vremea.

Vara a fost destul de rece pana acum. Saptamana trecuta temperaturile nocturne erau temperaturi de iarna, intre 9 si 10°C si dormeam cu doua plapume.
In timpul zilei, temperatura ajungea cu greu la 17-18°C. Din iunie incoace, temperaturile au fost neobisnuit de joase, si pentru iarna, dar si pentru vara-primavara. Cu un pic de noroc, speram sa fie mai cald in ianuarie.

Saptamana trecuta, greierii 'de zi', numiti cicada in engleza (cigale in franceza), au inceput sa prinda putin curaj si sa cante. Pana atunci, nici nu au indraznit sa iasa din crisalide:
http://mulubinba.typepad.com/mulubinba_moments/cicada.jpg. Probabil le era prea frig.
P. si cu mine ne-am spus ca atunci cand cicada incep sa cante, a venit in sfarsit vara, dar se pare ca o multime de kiwis gandesc la fel.

Inainte de Craciun, la birou au fost o multime de mese si de ceaiuri, incat m-am mirat ca nu m-am ingrasat. A fost o masa a personalului, la un hotel chic, un barbecue al facultatii, un ceai oferit de Universitate, un pranz indian la o colega, un alt pranz cu tarte, cadouri si cantece de Craciun (eu m-am ridiculizat cu Petit Papa Noel) si o gramada de ceaiuri mai maruntele.

De Craciun, am fost invitati la R. si L., tot la un barbecue pe Waiheke, dupa excelentul lor obicei.
In absenta lui R., care bantuie mereu prin strainatate, doamna lui si copiii ne viziteaza destul de des. Fetele se inteleg foarte bine cu cei doi copii, eu povestec cu L., iar baietelul il adora pe P.

In ultimele 6 luni, vizitele lui L. cu copiii au fost cam singura noastra forma de socializare. Data fiind oboseala acumulata dupa un an de tranzitie, intre pregatirea plecarii de la Berlin si acomodarea la Auckland. In plus, desi oficial lucrez cu numai 80% de norma, in realitate am lucrat o norma aproape intreaga in ultimele doua luni, si - de regula - am ajuns extrem de tarziu acasa: la ora 6 seara in loc de 4. Fetele au mers 3-4 zile pe saptamana la after-school care, programul de joaca de la scoala, care le place foarte mult; insa mi le lasa flamânde (primesc o gustare de la scoala, insa din cauza ca iau masa de pranz sub forma de sandwhich-uri au vrem sa flamânzeasca) si extrem de obosite. Cand ajungem acasa se arunca pe mancare si apoi sunt foarte obosite, cand e vorba sa isi faca temele. Cred ca de anul viitor il vor lasa pe P. sa pregateasca fetele pentru scoala, dimineata, iar eu voi lucra de la 8 la 2:30, ca sa pot sa le iau acasa la 3, cand se termina orele.

Duminica trecuta, pe Waiheke, I. a vaslit ca o campioana, cu kaiakul de 4m50 pe care R. il adusese ca sa plimbe copiii. Sper sa ii gasesc un curs de vaslit in timpul vacantei. Pacat ca un astfel de kaiak costa cam 1000 de dolari (500 de euro). Ar fi fost o idee buna sa avem unul, dat fiind ca langa casa noastra nu se poate inota in mare (din cauza poluarii reziduale - apa de canalizare debordeaza in pâraiele car ese varsa in golfulet, atunci cand ploua torential). Insa fundul este extrem de plat, adanc de 1 metru maximum, si deci adecvat pentru vaslit. In fine, poate cand vom creste mai mari...

Deocamdata fetele se vor multumi cu o piscinuta de 50 de cm adancime pe care le-a adus-o Mos Craciun si care a fost in sfarsit montata astazi.

Inca nu stim daca facem ceva deosebit de Anul Nou. Deocamdata suntem in carantina de paduchi, pana poimaine, cand voi face al doilea tratament fetelor. Am descoperit o bestiola care semana cu un paduche urias(2.5 mm) in capul meu, deci am pus pe toata lumea la tratament. Se pare ca paduchii sunt destul de frecventi in scolile de aici. In timpul anului, am primit cel putin 4 alerte de la scoala, insa fetele nu fusesera contaminate, pana acum. In parul lui K. nu am gasit nimic dupa controlul cu pieptenele electric (despre care se spune ca electrocuteaza paduchii si nimfele lor) si cu pieptenele metalic special (de altfel nici un parul meu nu am gasit nimic altceva decat bestiola nr. 1) , insa nu pot sa am nici o certitudine cu parul, sua mai degraba tufisul, lui I.

Astazi vecina noastra de peste drum, Anna, a venit sa le aduca fetelor cadouri de Craciun. Mereu le rasfata pe fete (pe K. am prins-o traversand strada ca sa ii duca flori lui Anna si sa primeasca in schimb dulciuri - grrr !) si pe undeva m-as bucura daca ea si Jamie, sotul ei, ar putea fi un soi de substitut de bunici pentru pustoaice... Poate reusim sa ii invitam la o masa de Anul Nou.

Pana atunci,

La Multi Ani tuturor si fie ca 2007 sa va aduca sanatate, impliniri si mai ales fericire !

De toate

In ultimele saptamani la Auckland e rece. Spre deosebire de inceputul de septembrie, cand a fost vara, acum ploua destul de mult iar cand nu ploua abia avem 16-17 grade amarate. Sper sa nu fie de rau augur pentru vara care se apropie, dar vremea mi se pare pe dos decat in Europa: sus acolo la unii dintre voi e vara indiana, cu temperaturi superbe pentru sfarsitul lui octombrie si noi ne congelam, cand anul trecut pe vream aceasta oamenii se balaceau.

Fetele au avut doua saptamani de vacanta de toamna, pana in 10 octombrie, iar acum le mai raman 7 saptamani de scoala inainte de vacanta mare (de 7-8 saptamani). Dupa vacanta au inceput sa mearga la after school, program cu plata care are loc in curtea scoli si unde se joaca cu alti copii. Aceasta ne permite lui P. si mie sa lucram pana la 4:30 dupa-amiaza in zilele cu pricina, iar lor sa se joace mai mult, dupa scoala.

Luni a fost Labour Day,zi libera aici in amintirea instaurarii zilei de lucru de 8 ore in Noua Zeelanda, si am petrecut-o pe langa casa, incercand sa nu ne lasam udati de ploaie (cea ma mica tura in gradina sfarsea sub un ropot).

Marti a fost prima mea zi de lucru cu contract de 80% de norma. Pana acum lucram intre 60% si 75%, uneori 85%, in functie de cat era nevoie. 80% a fost decizia mea, deoarece imi permite un echilibru destul de bun intre munca de birou si cea de acasa. Insa trebuie sa recunosc ca uneori ajung stoarsa casa si dupa ce hranesc fetele (la scoala nu e cantina) si am nevoie de o jumatate de ora de siesta.

In fine, in plan domestic, suntem in plin razboi contra limacslor. Anul trecut doi arici locuiau undeva in gradina (unde or fi plecat si de ce? mi-ar fi placut sa fac cunostinta cu ei!!) asa ca nu am avut probleme, aricii fiind mari mancatori de limacsi. Insa de cateva saptamani ne intra bestiolele in baie. Ieri noapte am gasit doi pe jos (dimineata gaseam, sistematic, urme pe mocheta din hol si am decis sa ii vanez) iar cand m-am uitat pe chiuveta, un monstru imens, de aproape 8 centimetri in lungime si doi in diametru) era incolacit pe robinetul de apa rece: regele limacsilor, ce mai. Crede ca vin prin evacuarea de la chiuveta, asa ca va trebui sa luam masuri. Diverse persoane mi-au sugerat zat de cafea, naftalina, hipoclorit in gel si alte minuni mai mult sau mai putin ecologice insa cred ca voi sfarsi prin a suna la Pest control (societati de control a parazitilor).

11 luni

Au trecut deja 11 uni de cand am ajuns in tara kiwi. Nenumarate au fost schimbarile, bucuriile si tristetile prin care am trecut. Am gustat din tristetea de a fi departe de cei dragi din Romania, in momentele dificile, si durerea e inca prezenta. Distanta este probabil dimensiunea cel mai greu de suportat, iar faptul de a nu putea sa sarim intr-un avion sau tren in mai putin de 24 de ore cand este nevoie mi se pare lucrul cel mai dificil, in momentul de fata.

Intarziere

Iarasi sunt in intarziere cu toate cele.
Dar pana una alta, cateva poze facute de o romanca ce a petrecut un an la Auckland (si a vizitat o buna parte de Noua Zeelanda): http://www.math.auckland.ac.nz/~ciobanu/Pictures/?Qwd=.&Qiv=thumbs&Qis=M

Stirba

Ieri dimineata, K. a pierdut primul dintisor. A muscat dintr-un biscuit, dintisorul a inceput sa se miste si peste o jumatate de ora domnisoara l-a scos, de una singura. Ieri noapte soricelul a venit si i-a lasat o moneda de doi dolari. Insa s-a speriat si a uitat dintisorul in cutiuta lui rosie, in forma de inimioara. Pe care astazi K. a aratat-o foarte mandra si invatatoarei de engleza.

Steluta saptamanii

La scoala fetelor, copiii primesc stelute ca recompensa pentru comportamentul corect in pauze. In fiecare vineri, intreaga scoala are o adunare unde canta, spun poezii (in fiecare saptamana alta clasa este gazda si prezinta un micut spectacol). Tot atunci, copiii care au primit stelute de buna purtare in cursul saptamanii sunt felicitati. In saptamana urmatoare, copiii cu stelute sunt anuntati in ziarul scolii. Sunt, de obicei, 10-20 de copii, in fiecare saptamana. Astazi fetele au adus acasa stelutele primite in prima jumatate a anului scolar. Fiecare avea 5-6, poate mai multe. Pe stelute scria pentru ce a fost acordata fiecare din ele: pentru jucat frumos, pentru politete, pentru adunatul gunoiului de pe jos, etc. Insa cel mai amuzant a fost ca pe unele dintre stelutele lui K. scria 'for being a tidy kiwi' adica steluta primita pentru ca a fost o kiwi ordonata (sau curata). Nu vi se pare nimic ciudat in asta? :)

Oboseala, dar o multime de proiecte domestice

Saptamana aceasta fetele s-au intors la scoala dupa doua saptamani de vacanta. Amandoua erau foarte odihnite, ceea ce nu e de mirare, dupa o saptamana de leneveala obligatorie, in casa (in urma gripei) si o a doua saptamana in care singurele iesiri au fost in gradina si - o data - la teatru. A fost si o saptamana de munca cu aproape norma intreaga pentru mine, sau mai bine spus cu norma dubla, intre pregatitul trupei dimineata, condusul fetelor la scoala, ziua de alergat la birou, adusul fetelor acasa (slava cerului, Marie Dominique, o aproape vecina si colega de asociatie scolara, a carei fiica a inceput scoala in trimestrul acesta, ne-a adus acasa, primele patru zile),...apoi gatit, aranjat casa un minim si petrecut ceva timp cu fetele, pe urma lectii (cand nu eram prea obosita, spre marea mea rusine), cina, culcare si a doua zi de la capat. Ca regula generala, ajungeam epuizata casa, dar fetele erau flamande, deci treceam direct la gatit... si trebuia sa ma misc repede, pentru ca pisicilor le era grzav de foame.

Singurul lucru care imi displace la scoala lor este ca nu pot sa aiba o masa calda la pranz (masa ar trebui comandata si banii depuis in fiecare dimineata intr-un pliculet, dar din incercarile facute cu fetele mancarea nu le-a placut), deci trebuie sa fim inventivi si sa le preparam dimineata sandwich-uri care sa le placa, iaurturi care nu vor sfarsi uitate in ghiozdan, fructe pe gultul lor (asta e cel mai usor); fara sa mai vorbim ca atunci cand ajungem acasa fetele sunt moarte de foame.). P. a reinceput sa predea si el, dar dn fericire numai trei saptamani, trei cursuri pe saptamana, apoi Rod va continua.

Si in ritmul acesta, ceva mai sustinut ca de obicei, am reusit sa adaug si o noua tentativa de a ma lansa in Weight Watchers. Sper ca de data acesta sa rezist minimum doi ani, deoarece de atata voi avea probabil nevoie ca sa ma debarasez de cele 34 de kilograme adunate in ultimii 7 ani.

Tot in sfera proiectelor: 25 de metri de draperie (din care 20 cu un strat izolant, termic, pentru camera fetelor si dormitor) asteapta sa fie taiati, cusuti si instalati. Erau in programul de astazi, insa pana la urma a fost zi de odihna totala. Sper sa fie sus pe galerii maine. Kiwi astia ai mei nu au inventat ferestrele duble, nici obloanele, au mari dificultati cu inventatul incalzirii centrale, in schimb au inventat draperiile cu izolatie. O multime de metraje de tesaturi asteapta idei si patroane, pentru a coase pantaloni si fuste pentru mine si pentru fete. Sper sa rentabilizez in sfarsit investitia in masina de cusut, cumparata acum doi ani, la Berlin. Insa nu stiu cand se va intampla acesta minune, saptamana viitoare lucrez din nou cinci zile. Iar in doua saptamani colega mea, Kristin, o americanca, demisioneaza pentru a-si urma sotul kiwi, care - spre marea lor bucurie - a primit un post de profesor asistent, in Statele Unite.

In lista lucrurilor de facut, ar fi si plantatul unor pomisori in gradina - as vrea cativa trandafiri japonezi (hibiscus) care aici infloresc tot anul, pana si acum, in mijlocul iernii, si poate doi-trei pomi fructiferi. (Deocamdata, grapefruit-ul din gradina e plin de fructe coapte si fetele le manaca cu placere, dar bineinteles cu o multime de zahar).

Pe urma, pe lista proiectelor, mai este de lucru si pentru asociatia scolara care gereaza sectia bilingva franceza-engleza de la scoala fetelor, niste site-uri internet care tot sper sa le fac si nicicum nu gasesc timp, menajul casei care niciodata nu e dus pana la capat. Ce mai, iar sunt a busy working mum (o mamica ocupata).

Un an

Acum un an si 2 zile, ajungeam la Auckland impreuna cu P. pentru a doua vizita de recunoastere a Aucklandului, intr-un an, si un interviu de job. In acel moment, decizia era luata, daca P. are jobul, ne mutam in Noua Zeelanda. Si uite ca cineva mut mai in varsta decat el a luat joul, dar suntem aici de aproape 8 luni si ne simtim bine.
Acum doua saptamani ne-am abonat la principalul ziar local, New Zealand Herald (http://www.nzherlad.co.nz) si de atunci ne minunam incontinuu de dimensiunile criminalitatii in Noua Zeelanda. Pentru o tara considerata sigura, ni se pare un pic cam mult, si imaginea pe care multi o au despre tara, aceea a unui paradis sigur, nu ni se mai pare deloc realista. Mai adaugam si faptul ca pretul caselor creste vertiginos la Auckland, ca dobanzile la imprumuturile imobialiare sunt mari, ca salariile nu tin pasul cu inflatia, ca orasul Auckland planuieste sa cheltuiasca 200 de milioane de dolari (daca nu 20de miliarde, am uitat...) pentru a se 'renova' in urmatorii 5 ani, pe care ii vor obtine marind impozitele (proprietarii de case, care vor plati o taxa fonciara dubla sua tripla), ca peste 25% din copiii kiwi traiesc sub limita saraciei,... si intelegem ca Noua Zeelanda nu este exact paradisul pe care il imaginasem, ci mai degraba o tara in care sunt inca multe de facut. Unele probleme sunt poate mai mici decat peste mari si tari, dar sunt prezente. Iar guvernul labour, actual, este suprinzator de slab si departe de a avea o abordare globala a problemelor.

Pe de o parte, cuvantul de ordine pare sa fie acela al economiilor: banii din taxe sunt economisiti si depozitati in banci, in loc sa fie investiti; toata lumea trebuie sa faca economii, inclusiv in situatii absolut absurde, cum ar fi diminuarea numarului de puscariasi (fara a avea un program coerent de educatie, preventie si reabilitare, in spate).

Iar pe de alta parte, tara risipeste resursele majore: oamenilor calificati pe care ii atrage aici si care sfarsesc prin a munci ca si soferi de taxi; gaz sau energie electrica utilizate in exces pentru a incalzi casele prost izolate, si inca altele.

Stiam ca faza acesta, a descoperirilor neplacute, va veni mai devreme sau mai tarziu, si faptul de a fi preveniti ne ajuta sa trecem cu bine peste ea, insa pe undeva regretam sentimentu acela de minunare continua de acum un an, din timpul cand toate ni se pareau absolut perfecte, aici.

Gata vacanta !

Vacanta de iarma s-a terminat. Fetele au stat o saptamana in casa si au fost aproape cuminti (evident, dupa 3 zile de febra, cu o viroza ce semana de aproape cu o gripa; insa nu ne plangem, e prima data cand sunt bolnave de cand am sarit dintr-o atmosfera in alta). A doua saptamana, am lucrat doar doua zile, in care taticul lor le-a pazit, iar in rest, am facut, in ordine: marti - curatenie in casa (evident ca nu a durat), joi - am fost la teatru, cu o trupa adevarata, de adulti, care a jucatPinnochio. A fost un Pinnochio destul de original, cu gagguri si pentru parinti, dar simpatic. Pentru fete era prima lor iesire la teatru si au apreciat. Vineri-sambata-duminica am stat pe langa casa. Afara a fost mai mult sau mai putin soare (astazi tot asa de insorit ca orice zi de vara), iar fetele s-au jucat in gradina. Astazi vroiau sa isi puna apa (rece desigur) in piscina gonflabila. A trebuit sa o iau si sa o inchid. Or fi ele deja 50% kiwi, circuland desculte cam tot timpul, dar chiar piscina in gradina la 16 grade afara ?