Birthday party

Karine a implinit 5 ani saptamana aceasta si a inceput scoala! Doua evenimente demne de a fi sarbatorite. In Noua Zeelanda copiii sunt primiti la scoala incepand cu ziua in care implinesc cinci ani si K. abia astepta sa mearga. In fiecare dimineata, ea era prima care se scula, se spala, se imbraca, pentru a fi gata sa o conducem pe sora ei mai mare la scoala. Iréne tandalea in pat, miorlaia sa mai doarma putin, in timp ce Karine era gata in 5 minute. Iar cand ajungeam la scoala fugea in clasa, controla rafurile si cutiile cu carti si abia se lasa condusa afara cand clopotelul suna.

Pe 28 februarie, deci, domnisoara a primit cadourile din partea noastra, un rucsac de scoala roz pe masura ei (16 litri numai), o cutie de mancare cu compartimente, dat fiind ca scoala nu are cantina si orele dureaza de la 9 la 3, o plosca pentru apa, tot roz si o trotineta rosie. Domnisoara a suflat cele 5 lumanari de pe o pavlova (prima mea tentativa, foarte reusita, de prajitura traditionala neo-zeeandeza, care de obicei se mananca de Craciun).

Pe 1 martie a fost prima ei zi de scoala, iar eu am filmat cu mandrie pisicuta cea mica ce a intrat in clasa fara nici o teama. Am dus-o, am prezentat-o Vesnei, invatatoares de franceza, care desigur o cunostea deja. Am discutat cateva minute, apoi Vesna ne-a aratat cuierul ei, locul la masa si a trimis toti copiii in curte pana suna clopotelul. K. a plecat sa se joace iar cand clopotelul a sunat a intrat in clasa fara sa se intoarca sa imi spuna la revedere. Iar eu am filmat ca o mamica mndra ce eram un pui mic care pornea vitejeste in viata ei de scolarita. La ora trei dupa-amiaza aveam doua scolarite vesele de luat acasa.

A doua zi a avut deja prima zi in engleza, limba pe care inca nu o intelege, insa era zi de inot asa ca a revenit acasa foarte incantata ... si in capsorul ei a decis ca fiecare zi cand au ore cu Miss Dorothy, invatatoarea de engleza, e zi de inot. In plus, abia am reusit sa le iau pe amandoua acasa deoarece se jucau cu insecte ca si cele din fotografie.

Iar vineri a venit din nou vesela acasa.

Astazi, duminica, e mare birthday party in gradina. Am invitat la ceai pe toti mici ei prieteni si asa s-au adunat 7 copii si parintii lor. Sper ca vom reusi sa organizam harmalaia in mod placut pentru toata lumea.

Aventuri cu transportul public aucklandez

Ieri, dupa o saptamana aventuroasa, in care autobuzul nostru nu si-a facut aparitia de loc si ne-a intarziat sistematic la scoala, am uitat, in ultimul autobuz spre scoala, .. sacul de scoala al lui I.

Asa ca, impreuna cu K. si datorita unui sofer de treaba, am facut o excursie la depou. Unde, evident, am profitat sa semnalez (pentru a nu stiu cata oara) absenta, timp de 3-4 zile, a lui 028 eXpres de la ora 8:25 dimineata, singurul autobuz care ne duce direct la scoala.

In mod ciudat, autobuzele fac traseul direct pana la scoala dimineata devreme, seara dupa 5 si la sfarsitul saptamanii, deci in restul vremii trebuie sa schimbam doua autobuze pana ajungem sau revenim de la scoala. Iar saptamana aceasta, o data, am avut nevoie de 2 ore pentru cei 2,8 kms de urcus si coboras care ne separa de scoala.

E suficient sa astepti 20 de minute sa vina un bus, sa ratezi legatura (cele doua linii nu sunt coordonate!) si urmatorul bus de legatura sa aiba intarziere...ca se face o ora pana acasa. Insa 2 ore, chiar nu stiu cum am reusit.

In sfarsit, in toata aceasta saga (obositoare) am fost foarte placut surprinse sa aflam ca soferul de bus, cel care a gasit sacul lui Irène, s-a oprit pe traseu ca sa incerce sa il lase la scoala. Unde (pentru a-l face fericit pe Murhy) persoana care era la ghiseu nu a recunoscut numele fetitei, scris cu litere de tipar pe o eticheta prinsa de sac. Soferul a trebuit sa sa intoarca in bus cu sacul si fara multumirea de a fi facut o bucurie unui copil.

Tot raul spre bine, insa, drumul meu la depou sau reclamatia transmisa ieri prin telefon si-au facut efectul, astazi de dimineata 028X era prezent la apel. (Insa noi luasem 035 de 8:10, cu care trebuie sa schimbam la jumatatea drumului) ca sa fim sigure ca nu suntem in intarziere !!!)

Concluzia esta ca autobuzele sunt sub influenta a prea multi factori aleatori si ca vom face ca toti ceilalti aucklandezi, ne vom cumpara o masina. Studiem acum un Nissan, iar poate duminica mergem la targul de masini. Patru-cinci ore de transport pe zi, ca sa duc si sa aduc copiii, sunt prea multe chiar si pentru rabdarea mea de fier. Fara sa vorbim ca ma costa 12 dolari pe zi (eu) plus 3.60 dolari pentru I 8si tot atata pentru K, de saptamana viitoare), daca nu avem abonamente.

Powhiri

Scoala a inceput astazi si copiii, impreuna cu noii invatatori au fost intampinati (intr-o ceremonie Maori de bun venit), de catre vechii elevi si de personalul scolii.

Ceremonia a avut loc in limba maori si a urmat pasii rituali de primire a oaspetilor. Un singur pas a lipsit, ...cel mai impresionant, care probabil a fost considerat inutil cu copiii. Probabil unora le-ar fi fost si frica, fara sa mai vorbim ca o anecdota povesteste ca un membru al familiei regale britanice a fost ofensat de limba scoasa de catre luptatorul maori care executa aceasta parte din ritual.

Pasii unui Powhiri sunt de obicei ...

* Kawa - Protocol care dicteaza felul in care se apropie oaspetii
* Taki - Provocarea : in care un luptator din trib danseaza un dans razboinic si pune jos o frunza, pe care, daca esti prieten o iei, daca esti dusman o lasi acolo si atunci infruti luptatorul si apoi ..tot tribul. Taki, parte din ceremonie care in alte parti se numeste si Wero, asigura ca vzitatorii au venit in pace, inainte ca tribul sau comunitatea sa ii primeasca cu powhiri.
* Karanga - Chemarea
* Karakia - Rugaciunea
* Mihi - Salutarile si discursurile
* Waiata - Cantece
* Koha - Cadoul
* Hongi - Imbratisarea de bun venit
* Hakari - Petrecerea
* Poroporoaki - Salutarile de plecare

O descriere detaliata, inclusiv cu sonor, a acestor ritualuri, poate fi gasita aici: Powhiri

La scoala, copiii si personalul cu vechime erau asezati la umbra, la un capat al curtii scolii, in timp ce copiii, parintii lor, impreuna cu profesorii noi, asteptau cuminti intr-un colt al curtii. Un batran Maori ne-a explicat ca trebuie sa o urmam pe una dintre doamne, care urma sa raspunda gazdelor, din partea invitatilor. Explicatiile acestuia, reprezentau d efapt Kawa, protocolul explicat oaspetilor.

Dupa explicatii, ceremonia a inceput ...

O chemare s-a auzit dinspre gazde... doamna care ii conducea pe invitati a raspuns, apropiindu-se incet, noi urmand-o cu pasi marunti. Inceputul cantecelor indica autorizatia data vizitatorilor de a se apropia de gazde...iar chemarile care se aud au scopul de a purifica drumul spiritual al stramosilor, gazedelor si oaspetilor, pentru a sa intalni. Referirea la stramosi este esentiala pentru maori, ei facand parte din ceea ce fiecare este. Femeile care schimba chemarile de bun sosit, spun, intr-un cantec in otnuri triste, cine sunt oaspetii si de ce au venit si ii invita sa participe la amintirea stramosilor tututor...

Cand am ajuns la scaunele care au fost rezervate noilor sositi, a avut loc Karakia, rugaciunea. Maori au fost crestinati in secolul al 19lea, si tot ce am inteles din rugaciune a fost Amen. Rugaciunea a fost rostita de unul dintre profesori si toata lumea s-a ridicat in picioare.

Discursurile au fost pronuntate tot in Maori de catre batranul maori care ne explicase protocolul, din partea oaspetilor, si de unul dintre profesori, din partea gazdelor.

Intre doua discursuri, au cantat mai intai copiii de la scoala, apoi si oaspetii. Inca o data, in maori.

In timpurile vechi, Koha, cadoul, era hrana oferita tribului, sau, cand oaspetii erau refugiati de razboi sau oameni saraci, cadoul putea sa fie sub forma unor povestiri aduse de prin lume. La scoala, nu mi s-a parut sa fie oferit vreun cadou, dar parca pot sa fiu sigura ? Atatea subtilitati iti scapa cand nu esti obisnuit cu astfel de ceremonii..

Urmatoarea parte a powhiri a fost Hongi, imbratisarea de bun venit. Personalul scolii ..vreo 25 de domni si doamne, s-a aliniat, iar noii sositi au trebuit sa se prezinte si sa salute pe toata lumea. Doamnele au sarutat si imbratisat copiii si celelalte doamne (mamici, invatatoare) in timp ce domnii au facut Hongi cu toti taticii.

Hongi traditional consista in atinsul nasului ..barbatii isi pun mainile pe umeri si isi ating nasurile, fara sa le frece, privindu-se in ochi. Maori spun ca astfel invitatii si gazdele schimba intre ei suflarea vietii si deci oaspetii nu mai sunt oaspeti ci tangata whenua, membri ai comunitatii care i-a primit, ...cu toate obligatiile care decurg din aceasta.

Din pacate, ocupata sa prezint fetele, nu am vazut ce a 'patit' P. Primul domn din rand l-a initiat in Hongi, i-a explicat cum se procedeaza si apoi P. a trebuit sa isi atinga nasurile cu toti domnii (pe doamne numai sa le imbratiseze).

Dupa Hongi, noii sositi au avut voie sa vian sa se aseze pe aceeasi parte cu vechii membri ai scolii, s-a mai cantat un cantecel, un mic discurs de bunvenit a fost rostit/strigat, pentru a prezenta noul personal ... o noua profesoara de franceza pentru copii de 7-10 ani, o noua directoare ... totul fara microfon si intr-o atmosfera ditr-o data devenita familiala, fara nici un fel de ceremonial.

Toata povestea a durat cam 30 de minute, dupa care parintii au fost invitati la un ceai iar copiii au intrat in clase, impreuna cu invatatoarele. K., P. si cu mine am mers in oras, am cumparat niste carti i am mancat la un restaurant corean... iar la ora 3 cand se termina ziua de scoala de scoala, recuperand o I incantat ca si-a facut deja o prietena.

Ultimul week-end de vacanta

Ieri ne-am odihnit... vineri am avut musafiri, Liana cu copiii, si am facut un mic tur de forta pentru a aranja casa. I-am asteptat cu clatite (dulceata si nutella) si, dupa un moment de oboseala, pentru ca adormisera in masina dar nu au dormit suficient, cei mici nu s-ar mai fi dat dusi. Am convenit cu Liana sa vina cu fiica ei (3 ani si jumatate) o data pe saptamana, ca sa incercam sa vorbim putin in franceza. Liana este australiano-olandeza, insa marele ei regret este ca tatal ei nu i-a vorbit niciodata in olandeza... si ca nu vorbeste nici o limba straina, in timp ce ei i se pare esential ca cei mici sa invete o limba straina. Liana insasi ia ore de franceza, deci sper ca va fi usor cu fetita. Poate se prinde ceva de ea pana in mai, cand vor petrece o luna Nancy.

Astazi este duminica domestica. P. a reparat comodele din camera fetelor i le va monta dulapul. Poate si biroul lui I., cu un pic de noroc.

Eu am profitat sa le pun fetelor pe perete posterul urias (de 2m/1m20 sau mai bine) filmului Cronicile Narniei: Leul, Vrajitoarea si Dulapul (The Chronicles of Narnia: the Lion, the Witch and the Wardrobe). Narnia este o serie de povestiri in mai multe volume, scrisa de C. S. Lewis, care are mare succes la copiii anglophoni, iar primul film a fos turnat in Noua Zeelanda, cu un regizor kiwi si el. Dupa Stapanul Inelelor (Lord of the Rings) si noul remake al lui Peter Jackson dupa King Kong, este al treilea film kiwi de succes in doi ani.

Povestea posterului e amuzanta. In week-endul dupa ce ne-am mutat, acum exact o luna, am vazut in centru un domn care dadea dos din afisier un afis urias pentru King Kong. Nu stiu de unde mi-a venit ideea sa il intreb daca arunca afisul..si a raspuns afirmativ. I-am spus ca ne-ar placea sa il avem deoarece tapetul din camera fetelor nu e prea frumos ....si ne-a oferit gorila cea uriasa. Apoi, ca sa discu cu el pana o rula, m-am aflat sa comentez ca evident nu este alegerea perfecta pentru o camera de fetite si atunci kiwiul cel dragut ne-a oferit, din masina lu, si un afis cu Narnia! Spre marea bucurie a fetelor, care sint foarte incantate de leul lor...Regele Leu din poveste.

Plaja

Astazi A. si E., care ne-au luat sub aripa lor ocrotitoare inca inainte de a ajunge la Auckland (si aceasta datorita unei cybercunostinte comune --- Viele Danke Liebe Manu !!), ne-au propus sa iesim impreuna la plaja. Si cum propunerile trebuie si puse in practica, E. ne-a luat de acasa si ne-a adus inapoi! Asa ca de la 1 la 7 am fost, noi, fetele, impreuna cu familia C. si cu prietenii lor, 5 adulti si 5 copii in total, la Long Beach, E o plaja pe o duna de nisip, la marginea unui parc magnific, cu pluza, pini uriasi si palmieri local. Zona este considerata rezervatie, deci accesul masinilor este strict controlat, la fel zgomotul, iar bautul alcoolului pe plaja si nici prajitul la barbecue este interzis. Iar cutii de gunoaie nu sunt. In schimb sunt voluntari (sau angajati echipati ca si niste scouts are patruleaza in parc al ora mesei pentru a distribui saci de gunoi, de luat si dus acasa.
A fost foarte multa lume (A. spunea ca iesirea i-a amintit de 1 mai din Romania) insa plaja is parcul fiind imens, era loc pentru toata lumea. Apa era excelenta ..iar fetele au rama sinauntu, cu pauze nesemnificative, cam 4 ore. Pe plaja au fost cumintenia intruchipata, au ascultat de E., care s-a ocupat de toti copiii..si de mine si au invatat sa pluteasca pe cresta valurilor (mici, exact pe masura lor, insa totusi suficient de puternice ca sa fie interesante) cu bodyboardul. (Plansele din fotografia de mai jos). Din momentul in care au prins principiul, nu au mai avut nevoie de mine. Toata lumea a dormit in masina lui E., fara dus, nici cina.

Uragan de gradul I

Ieri am trait primul nostru uragan. Cel putin asa pretind stirile TV. Nu stim in ce masura a fost centrat deasupra noastra sau s-a apropiat doar de coastele Noii Zeelande, insa Insula de Nord a fost atinsa destul de serios. A plouat incontinuu, timp de peste 24 de ore iar vantul inclina siroaiele de ploaie la peste 45° de la verticala. Peste 27 000 de gospodarii au ramas fara electricitate (stalpi cazuti si fire rupte, probabil) din care cam 15 000 la Auckland, pe Waiheke si in suburbiile din Vest. NZ Herald afirma ca vantul atins viteze de 150 km/h in Auckland.
Fetele au profitat in felul lor de vremea absolut neobisnuita. Au iesit cuminti in gradina, cu cizme de cauciuc, jachete cu gluga si umbrele, ca peste 5 minute sa sara imbracate in mica lor piscina. Peste alte 2 minute erau dezbracate si fugeau prin ploaie.

La noi nu au fost pagube mari, desi se simtea ca vantul continuu si intens crea o stare de tensiune. Ne-am ales doar cu o fereastra sparta la bucatarie, pe care a deschis-o vantul si a dat-o de perete.

Azi continua sa ploua marunt, dar vantul s-a calmat in primele ore ale noptii. Pentru un oras cu '4 anotimpuri intr-o zi', unde ploaia vine sub forma de dusuri (showers) - averse scurte - vremea este neobisnuita. ..dar ne bucuram de ploaie.. incepusera sa izbucneasca incendii pe ici pe colo, in jurul orasului din cauza secetei.

Dar vremea noastra neobisnuita nu are nimic de a face cu valul de frig din Rusia si Europa !

Doua luni plus doua zile in tara kiwi

In 21 ianuarie au fost doua luni de cand am ajuns la Auckland, mai precis pe Waiheke Island.

Coincidenta a facut ca pentru a marca cele doua luni de la sosirea noastra aici am fost invitati de N., o fosta colega de liceu pe care am reintalnit-o cu placere aici, si T., sotul ei, sa iesim impreuna la plaja. Fusese vorba ca vom merge impreuna cu o alta familie la o plaja situata la 90 de kms de Auckland, insa P. nu se simtea bine si atunci am optat pentru solutie 'apropiata'. Insa cum la Auckland totul este la doi pasi.... de Urias, au fost 2 x 45 de minute de traseu, facute in masina lui T. care ne-a dus si ne-a adus !

P. a stat pe plaja, la umbra pinilor, de vorba cu domnii (mai era o familie de prieteni ai lui N., cu un baietel de 8 ani), in timp ce fetele si cu mine ne-am balacit. Marea a fost rece doar pentru K., care micuta cum este a simtit frigul chiar si prin costumul de neopren. (Insa K. are un succes formidabil cand este echipata cu respectivul costum si cu ochelarii de inotat ... daca nu ma credeti, intrebati-i pe turistii japonezi care au vrut sa s epzeze cu ea intr-o seara la Mission Bay).

De fapt, apa avea cam 24 de grade, iar I. aproape ca nu a iesit afara, timp de 3 ore. Au plutit si dat din picioruse pe plansele pe care le vedeti in fotografie (I. avea febra musculara a doua zi !)... si culmea culmilor, cea care s-a aruncat in apa cum am ajuns, fara sa astepte macar sa ne punem jos bagajele, a fost K. Dupa ce a inghetat bine nu a mai intrat fara mine.

Cum mai erau inca doua mamici, de 'veghe' iar apa era in sfarsit la temperaturi agreabile, am reusit sa inot si eu putin, bras, un crawl (de care am fost destul de mandra), si multa balaceala. Valurile erau cam mari pentru bras, insa perfecte de plutit in voia lor. Si cum afara batea un vint racoros, era mai bine in apa.

Fetele si P. au mancat fish and chips (cartofi pai si peste pané) prezentati foarte 'elegant', in hartie de ziar, cumparati de la un restaurant de linga plaja, apoi fructe ..si au fost foarte cuminti ... asa ca a fost o dupa-amiaza foarte relaxata (am ajuns pe la 12.30 si plecat pe la 5), fara bucatarit si alte cele. Cumintenia le-a mai tinut si a doua zi, dar astazi bunele obiceiuri le-au revenit si iarasi s-au certat si K. a facut prostioare (mazgalit cu pixul masa din salon, care e nelacuita deci greu sau imposibi de curatat).

In privinta lunilor deja aici ... tot ce regret este ca in doua saptamani se termina vacanta si au nu fost mai multe zile ca si cea de sambata. Si ca va trebui sa incepem sa redevenim ordonati si organizati in vederea inceperii anului scolar, pe 7 februarie.

Inca nu ne simtim perfect integrati, desi incet-incet ne cunoastem vecinii (peste o bucatica din gradina vecinului de alaturi locuiesc doi copii si fetele au fost invitate la ei, ... mai jos pe strada care duce spre mare o fetita frantuzoaica de 6 ani pe care inca nu o cunoastem..) si deja avem o lunga lista de familli pe care trebuie sa le invitam la noi.

Mai ramane de gasit jobul pentru mine, echipat gradina cu un umbrar si scaune si cumparat o masina (necesara data fiind intinderea orasului), ca sa ne simtim in sfarsit instalati.

Deocamdata distanta pana la cei dragi din Europa nu ni se pare insurmontabila, insa telefonul ajuta mult. Fetele au vorbit astazi cu T., mamica prietenei lor din Berlin si maine vor vorbi si cu micuta J. Astazi au desenat pentru ea fluturi si alte minuni. Facem ce putem sa le treaca dorul de Berlin.

Multe lacrimi si suspine

Inca nu reusesc sa realizez daca este un joc (sau daca a fost la inceput), menit sa imi atraga atentia, sau este tristete adevarata. Cred ca la inceput a fost doar tristete, apoi vazand ca in loc sa ne culcam, discutm pe indelete despre necazurile ei a continuat, si in loc d ejoc a devenit o discutie care o intristeaza si mai tare ... sarpele care isi musca coada. Din cand in cand (si de doua ori la rand, ieri si astazi) la ora culcarii K. plange dupa Josephin, prietena ei de la Berlin. Azi spunea ca vrea ca Josi sa vina de indata la Auckland si sa stea cu noi (Kai stie ca mama lui Josi va incerca sa economiseasca bani si sa vina in 2007) , a fost o mare de suspine pe care nu am mai reusit sa le calmez (bietul pui are o logica de fier ! nimic nu o pacaleste) si a trebuit sa apelez la autoritatea paterna deoarece se ambala tot mai tare si eu eram pe cale sa urmez la miau-miorlau. ma intristeaza foarte tare sa vad cat de mult ii lipsesc Josephin, educatoarele de la Kita si copiii din grupul ei (si vrea sa vina toti aici !). Am discutat cu ea despre mersul la kindy, unde spune ca nu vrea sa se intoarca, desi e in aceeasi kindy cu Angelina, fiica lui R... si sustine ca fara sora ei nu merge. Pe undeva o inteleg, ea care este asa de vorbareata, sa nu poata sa discute cu nimeni... nu ii e usor.

Asteptam cu nerabdare sa faca 5 ani, peste 6 saptamani, pentru a putea merge la scoala, in aceeasi clasa (dar nu acelasi grup) cu sora ei, dar cred ca pana atunci tot va merge la kindy, ca vrea, ca nu vrea. Iar maine o sunam pe Josephin.

O zi normala ?

Astazi nu am desfacut cutii, nici nu am asamblat mobile, nici nu a trebuit sa ma ocup incontinuu ca fetitele sa nu il deranjeze pe P., care lucra acasa. Fetele joaca football in gradina cu tatal lor si am in sfarsit timp sa scriu. Probabil tintarii s-au dezlantuit deja, dar presupun ca trupa se misca suficient de repede ca sa nu fie piscati prea rau.

O sambata kiwi, cum sper ca vor mai fi multe altele.

Sintem de o saptamina in casa noastra dar inca oositi. Saptaminile de intermezzo nu au fost usoare, nici nu au insemnat odihna pe care o sperasem. Containerul a sosit acum 8 zile iar oamenii ne-au lasat cu majoritatea mobilelor nemontate. P. a montat tot, cu exceptia patului mare, de care m-am ocupat eu, si mai ramane dulapu fetelor. Mai trebuie sa gasim un mijloc de a conecta masina de spalat vase, sa cumparam o maasa si un umbrar in gradina si un leagan pe care Mamie doreste sa il ofere fetelor.

Ne simtim foarte bine in noua casa. E spatioasa (ceva mai mica decit apartamentul de la Berlin, dar are o camaruta in plus unde ne-am instalat un birou) iar gradina e foarte placuta. Seara miroase a miere .. parfumul rozmarinului se combina cu cel al unei iedere foarte parfumate, cu flori roz pal, care a crescut in gardul viu.

Pe strada, cum iesi la plimbare in fata fiecarei curti miroase altfel... parfumuri diverse de flori si arbusti. Fetele sunt incantate de multimea de arbusti de hibiscus pe care ii vad. Probabil ca oi cere si eu lastari, vecinilor. Noi avem un grapefruit si un nectarin, foarte batrani, in gradina, ceva floricele, iar P. vrea sa planteze doi banani. Fetele au un spatiu ingradit de 2m/1m unde pot sa gradinareasca (locatarii precedenti pusesera legume). Vom pune citeva seminte de floarea soarelui.

Auckland-ul ne place mult, insa se poate sa fie doar simpla faza a 'lunii de miere' care caracterizeaza sosirea intr-un nou loc. Insa pana acum nu am intalnit expatriati nefericiti de viata lor la Auckland, deci sunt sperante sa fie bine.

Le weblog francophone a déménagé

Pour tous ceux qui se demandaient ou étaint passés les textes en francais : afin d'
assurer une cartaine cohérence, je vais continuer a poster en francais sur un Carnet Kiwi francophone

Primul mesaj din NZ

J + nici nu mai stiu.
E 13 decembrie, ora 00:31 dimineata cand in sfarsit pot sa rescriu un textulet pentru weblogul in romana. Cel in franceza va mai avea de asteptat.
Povestea e lunga. Laptopul a dat ortul popii sau pe aproape in seara in care ne pregateam sa plecam de la Berlin. Bagajele erau facute, apartamentul aproape curat (B. urma sa dea inca o data cu carpa in bucatarie si baie...). Cu o zi inainte P venise de a birou spunand ca linuxul i-a murit si nu a putut sa isi copieze hard-datele de pe discul de acolo.... am reusit sa i-l salvez cu ftp in windows..dar a doua zi pe seara windows-ul a blocat ..si dus a fost ! Cateva ore pierdute mai tarziu incercand sa fac o recovery pe unul din sistemele de operare, eram convinsa ca masinaria a luat vreu virus ciudat care avea acces la ambele partitii... Deci in loc sa imi petrec ultima seara copiind documentatie SQL si SPSS pentru un interviu, am mers cu fetitele, B. si P la un restaurant mexican din cartier, ca sa nu stam seara in casa goala.

Avusesem deja o doza suficienta de camping in apartament. Fetele au rezistat cu bine dar au fost fericite cand in penultimele doua seri nu au trebuit sa stea acasa si sa nu mai manance rece/paste de la pizzeria din colt. Trebuie sa le trimit cate un kiwi impaiat lui Niels si mai ales lui Simon, pentru festinul cu care ne-a tratat miercuri, cu 3 seri inaintea plecarii (rata la cuptor si cartofi cu dovleac, tot la cuptor...aviz amatorilor !). Cred ca aceste doua invitatii ne-a salvat de fapt perioada de camping. Oamenii venisera sa ne impacheteze luni.

Noaptea de luni spre marti am dormit cu totii in camera adultilor, unde ramasesera inca mobilele de demontat...insa deja bucataria era impachetata. Marti la 5h30 seara camionul cu containerul pleca si casa s-a transformat in ..camping. Am facut 'mobile' a se citi masa, scaune, dulap si camara din cutii de carton si a fost Ok pentru o cina si cateva mic dejunuri... Marti seara am dormit pe saltele diverse si variate..de la saltauna de baby a lui K pana la o saltea de burete adusa de Blandine, dar nu a prea fost suficient, asa ca miercuri seara m-am servit cu o saltea lasata de veninii de alaturi la intrarea in pod (Danke !!! a fost alt element care ne-a salvat !). Cumva, cumva, campingul s-a terminat cu bine in noapea ce vineri spre sambata, 19 noiembrie, sau J0.
Insa ca sa fie povestea mai interesanta, vremea se racise brusc exact marti seara (de a +13°C la +6 si apoi +2..si in jur de 0°C noaptea) si au fost ceva zile ploioase, excat dupa ce toate hainele si incaltamntea de ploaie si iarna plecasera cu containerul. Vineri dupa-amiaza au cazut niscaiva fulgi si aproape am crezut ca fetele vr avea sansa de a prinde o zapada adevarata inaintea plecarii. Nu a fost sa fie, insa un costum de iarna care scapase de la container (planuiam sa i-l propun lui Josephone) i-a prins grozav de bine lui K. Sambata dimineata (culcare la 1 noaptea, sculare la 4) am imbarcat toata grupa mica si trei valize (una a trebuit sa o inlocuim la Londra pentru ca descusuta) plus 3 bagaje de mana, in taxi. Cei de la check-in-ul easyjet au fost, pentru prima data de cand zbor cu ei, scarbosi cu bagajele de mana...un rucsac depasea cu un epsilon cutia de dimensionare si a trebuit sa reorganizez totul... la Emirates (zbor trascontinental limitat la 20 de kg bagaje de suta si 7 de mana) nu am avut nici o problema desi se facusera 5 bagaje de mana dupa diverse reorganizari. Mai bine de jumatate erau cutii cu activitati pentru fete, care nici pana in ziua de astazi nu au folosit cu adevarat...restul erau diverse device-uri sensibile (electronice, negative de filme sau casete, acte originale...) plus schimburi pentru doua zile si obiecte de toaleta. De rontait au fost doar ceva biscuiti si fructe (pe care evident le-au detectat cateii de la Auckland, antrenati nu pentru droguri ci pentru controlul de carantina agricola, ceea ce ne-a facut sa ratam ferry-ul de masini cu care R. vroia sa ne treca pe insula noastra). In Noua Zeelanda nu este permis sa intri cu fructe/seminte/produse din miere sau animale/componente de plante, daca sunt neprelucrate, din cauza obsesiei pentru prezervarea faunei si florei.

Zbor Berlin-Londra OK..asteptarea de 7 ore din Gatewick a fost dificila si K. (sfarsise prin a adormi pe 2 scaune dupa ce am facut check-in-ul) ne-a dat putin de furca pe zborul pana la Dubai (dupa ce s-a trezit). Irene nici nu a miscat din scaunul ei. A vazut Frumoasa si Bestia in engleza (liba era a alegere si ea a vrut engleza desi sta c nu va intelege), apoi a cerut alt Alba ca Zapada, apoi alt Disney in franceza si cele 7ore a trecut in fata desenelor animate sau cu jucariile primite in avion. Pana la Dubai am avut noroc : locul de langa mine, dincolo de culoar, era liber si asta a permis fetei care dormea sa se intinda pe doua scaune. La Dubai am ajuns dupa 16 ore de la plecarea de la 'vechiul acasa', ... In 30 de minute eram in camera rezervata la hotelul aeroportului (geniala idee si merci computerului ca nu a murit decat dupa ce am terminat rezervarea !). P. ne-a cumparat pizza si sanwichuri, toata lumea s-a dusat, mi-am vazut email-ul conectandu-ma la internet prin televizor, am scris 3 randuri acasa si P. a baut o bere din barul cu facturare electronica, unde orice sticla ridicata de pe raftul frigo-barului era facturata in contul camerei. Am reusit sa dormim 6 ore noi si 7 ore fetele iar la 10 ora locala am imbarcat pentru Auckland via Melbourne.

Fetele au fost in extaz cand au vazut brazi de Craciun (artificiali) din holurile de la Gatwick dar mai ales pe cei de la Dubai .. luminile erau feerice cand am ajuns, noaptea si fetele au strigat de bucurie spe amuzamentul celorlalti pasageri, dar brazii de Craciun intr-o tara musulmana erau mai mult decat ciudati. Insa sunt sigura ca Profetul ar fi fost OK ca nasterea lui Isus sa fie sarbatorita.

In ciuda siropului de dormit (pe care Paul il luase de la farmacie in caz ca...) miss K nu a dormit nici o fractiune de secunda si nici nu a stat locului altundeva decat in bratele mele, in timpul celor 14 ore pana la Melbourne. S-a plimbat de la toaleta la stewardese, la un bebe de 6 luni de cum in auzea plangand (surorile lui, de varsta domnisoarei, nici macar nu au fost demne de a fi privite...) la film pe monitorl Tv al scaunului (a vazut Charles si fabrica de ciocolata si niste bucati de Disney) pe toata perioada cand se putea dau jos centurile de siguranta. Ceilalti doi au dormit cateva ore bune insa domnisoara ceamica a reusit sa se fataie, sa ma solicite sau mai stiu eu ce de fiecare data cand simteam ca trebuie neaparat sa dorm. Pana la urma, singurul meu somn urma sa fie 20 de minute de la Melbourne la Auckland, pe un zbor de 3h30, unde K. a sfarsit prin a se culca 1h30 pe jos, sub scaune.

R ne-a asteptat la aeroport (avion sosit ca intarziere plus controlul fiecarui bagaj, din cauza cateilor) si ne-a adus la bach-ul lui de pe Waiheke Island. Dar despre sosire, primele impresii ale fetelor si pana astazi..scriu cand voi mai fi in stare. S-a facut 01:18 deja.

Cutii, cutii, e vremea cutiilor

Sarabanda de oase pe care o vad cateii prin desenele animate (voir Idéfix en Asterix et Obélix, mission Cléopatre dar or mai fi si altele) va fi sarabanda de cutii in somnul meu. Daca reusesc sa adorm. M-am trezit la 4 (exces de oboseala) si de la 6 sunt pe baricade. Nu am avut nimic particular de facut astazi. am spalat o fereastra pe ici, am demontat o mobila pe colo, m-am certat cu impachetatorii care pareau sa aiba vata in urechi, am umblat hai hui dintr-o camera in alta ca sa nu ramana nimic, am facut 2-3 cutii si a venit ora 17:25 cind containerul a fost impachetat, documentele de insotire (declaratie de vama si multe altele) facute si K. era inca la gradinita. Pe la ora 4 devenise evident ca lucrurile vor incapea si am vazut ca ma speriasem degeaba din cauza ca oamenii au impachetat aiurea. Dupa P, care a supravegheat inchiderea containerului, se pare ca ar fi ramas mai mult de 4 metric cubi, complet liberi. Spatiul ramas a fost blocat cu doua scanduri transversale pentru a impiedica lucrurile sa alunece. Nu stiu inca in ce masura vor tine scandurile respective.
Deci la 5 si jumatate oamenii si lucrurile erau plecati, casa complet goala, Blandine adusese o saltea de burete de o persoana si jumatate...si am plecat, toti trei, la kita dupa K. Desigur, am intarziat 10 minute si am fost certati (nu mai stiam pe unde e numarul de telefon).
L aintoarcere acasa, I. i-a aratat fiecare camera goala lui K. si curiozitatea si noutatea au primat asupra tristetii lucrurilor plecate. Insa 10 minute mai tarziu era un scandal monstru care abia a incetat la ora 9... Tropaieli, macaieli, agitatie...a durat pana am reusit sa convigem trupa ca nu e o idee grozava sa fuga prin casa goala. S-au imbaiat singure (erau atat de agitate incat abia le-am convins sa intr ein cada si in 10-15 minute au fost afara)..apoi s-au jucain bucatarie unde din cutii intoarse cu fundul in sus facusem masa, scaune si doua camari, in care fetele s-au ascuns o jumatate buna de ora. Bucataria a ramas singura piesa mobilata, din pricina ca acum doi ani si 3 luni il rugasem de inginerul care a renovat si care administra imobilul sa imi instaleze o bucatarie echipata de dulapuri si placa vitro ceramica. Asa ca acuma avem cuptor in care putem coace semi-preparate sau lucruri in staniol...doua saltele din care una gonflabila la carei umflat mi-a luat o ora , 2 valize cu haine si una cu acte, doi rucsacei cu jucarii si unu cu farmacia si obiectele de toaleta, si ...doua cutii pe post de birou. pe una este laptopul si cealalta este scaunul pe care stau si scriu. K a adormit de un minut (cu 2 ore mai tarziu decat ora ei obisnuita de culcare, P si dorm de mai bine de o jumatate de ora, franti de atatea emotii. Maine e zi de menaj si administratie asa ca le calc pe urme rapid. Sperand ca sarbanda cutiilor, camioanelor, ecourilor pasilor, strigatelor si plansetelor de oboseala ale fetelor, prin casa n-o sa ma insomnizeze.
Pe K o roade foarte tare plecare lui Josephin in vacanta in Turcia, duminica trecuta. Spune ca vroia sa mearga si ea, iar mai inainte mi-a spus ca toti copiii din grupa ei sunt la Berlin si noi suntem a Auckland. Iar de dimineata, P. a intrebat-o, pe drum spre kita, daca este trista si miss a spus, ca nu, nu e trista. Insa era excesiv de cuminte si se vedea ca mutatul acesta o roade. Incerc sa le ascult cat mai mult pentru ca stiu ce poate fi in mintiuca lor la 4 ani si jumatate sau 6 ani. Inca am flashuri de amintiri despre instalarea mea la Cluj, la 4 ani si jumatate, si despre plecarea de la Sieu, cu toate fricile si regretele... Sper ca amintirle placute de la Auckland sa primeze asupra dificultatilor plecarii. Insa tare as vrea ca I, sa ne spuna mai multe despre ce simte. E o interiorizata pustoaica.

Ziua Z - 4

Ieri doua evenimente demne de semnalat. De dimineata, in fine, ceva inainte de ora 9, au venit impachetatorii de la compania de mutat si au inceput sa stringa. Au dezasamblat si ambalat salonul, camera fetelor si bucataria. Nu mi s epare ca au facut treaba prea stralucita (multa risipa de volum, comodele au ramas intregi, la fel si canapeaua, am reperat mai multe cutii care au plecat pe jumatate goale). Au fost trei zdrahoni cu care nu m-am inteles o iota, desi Blandine venise sa traduca. Pareau complet in lumea lor si nicicum reactivi la remarcile mele.

P. a fost sa ia vizele de tranzit pentru Australia. I s-au propus vize cu intrare multipla, insa pentru asta trebuia sa treaca din nou astazi si nu era timp. Era atat e obosit la ambasada incat a adormit pe scaun asteptand (ambasadele din Germania sunt foarte civilizate, salile de asteptare de la irlandezi si kiwis sunt chiar confortabile). Ne culcaseram in seara dinainte la ora 2 dimineata si ne-am trezit, ca de obicei, inainte de 7.

Printre deja mezaventurile cu mutatul, B. mi-a impachetat pantofii de oras asa ca ieri seara am iesit in sandale, pe 8 grade, sa mancam o pizaz cu B si fetita mai mica si sa fac 2-3 cumparaturi (am inghetat asa ca probabil imi voi cumpara astazi niste pantofi lejeri de toamna, daca gasesc ceva cu reducere). Iar impachetatorii mi-au ambalat camera video (insa ii pun sa o detecteze si sa o scoata).

Am dormit astazi in apartament deoarece camera noastra fusese doar golita dar nu demontata. Fetele cu mine in pat si P pe o saltea a lor. Probabil ca vom ramane aici pana la capat (in afara ultimei nopti, cand vom merge la hotel). Blandine ne aduce o saltea... Trebuie sa adun astazi sau maine hartiie pentru declaratiile de impozite si sa pun anutul pentru inchirierea apartamentului pe internet.

Ultima suta de metri

Mai sunt exact doua saptamani pina cand containerul va pleca din fata casei. Si mai putin de trei saptamini pina vom vedea peisajul din fotografie, pe insula Waiheke. Suntem in intarziere cu agenda dar P. a ineput sa se implice si aceasta va ajuta foarte mult. Nu mai este loc nici de tandaleala, nici de amanat. Lucrurile trebuie facute saptamana aceasta. Astazi ma simt ca cum turnul Babel s-ar fi mutat in capul meu : triez documente si hartii in germana si franceza, vorbesc la telefon in romana si germana, surfez pe internet pentru a gasi informatii, in engleza. Mai inainte m-am surprins ca nu mai intelegeam nimic din ceea ce citeam in limba materna.

J - 23 : C'est la panique !

Plus que 23 jours avant l'envol et j'ai de moments de panique.
Je dévrais pas, je suis passées par de moments beaucoup plus difficiles depuis mon départ de Roumanie il y a 10 ans. Au fond de moi, je sais que tout finira par se régler, que "l'Univers entier conspire à aider ceux qui osent suivre leur légénde personnelle". Je devrais me dire, "just surrender, wait and see", mais je ne peux pas m'empêcher d'anticiper les difficultés. Et les questions se bousculent :

Arrivera-t-on à tout régler avant de partir de Berlin ? Résussira-t-on à trouver un reprenneur du bail de l'appartement ? A tout faire rentrer dans le container ? A trier la paperasse ? A tenir bon pendant 40 heures de voyage ?

Et une fois sur place : les filles ne découvriront-elles avec tristesse que leurs amis sont restés dérrièrre ? Réussirons-nous à trouver une maison convenable à la fois comme emplacement et comme prix ? Et bien isolée ? (C'est un immense problème en Nouvelle Zélande, l'isolation des maisons). Réussirons-nous à vivre du salaire de P. ? Que se passera-t-il sinon ? Arriverais-je à trouver un travail ou de la disponibilité pour finir ma thèse ?

Toutes ces questions materièlles qui se bousculent pour la simple raison que la routine sera cassée....

J -34 et Google Earth

Plus que 34 jours jusqu'au départ. C'est un dimanche donc nous tournons au ralenti.

Hier j'ai installé Google Earth afin d'avoir un système de réperage à Auckland. C'est excellent, mais seulement le port et le North Shore sont scannés avec une bonne résolution (on voit les toits de chaque maison, on peut mesurer la taille des bâtiments...). Le reste de la ville n'est pas clair à rues et maisons près. Bien dommage.

P. a invité la famille d'un collègue au déjeuner : une démi-heure de ménage suivie par 1h30 de cuisine m'attendent. Le ménu sera très simple, une entrée froide pour les adultes, une soupe de poule pour les 4 enfants, poivrons farcis au poulet et clafouti de poires.

Demain nous devons absolument signer et faxer le contrat de déménagement afin que la compagnie puisse louer le container. Il serait également grand temps de donner l'avis de départ à la huisière qui liquide la vente de notre immeuble pour insolvabilité des proprietaires.

Pas d'échos de ma candidature à un poste de sécretaire à Auckland. Même pas une confirmation de reception.

Demain (fin des vacances d'automne pour I.) on doit aussi
-passer a l'ambassade kiwi
-envoyer les papiers pour l'AVS (le fond de retraite suisse)
-envoyer la procuration pour les casiers juridiques à quelqu'un de Roumanie
-faxer le contrat
-donner l'avis de départ
-chercher quelques bourses pour postuler
-trier enfin les documents pour la déclaration d'impôts

Vize si ochelari de soare

De dimineata am depus cererile de vize: vom avea vize de lucru, cei mari, si vize de studii pentru fetite (440 euros). P. a uitat sa isi semneze formularul de cerere si luni va trebui dusa pagina semnata. Am avut ceva emotii ca vom avea nevoie de caziereke judiciare din Romania. se pare ca nu, insa BM a depus deja cerere ca s ale obtina pentru noi. Va trebui sa ii trimitem procura facuta la consulat (45 euros).
Dupa amiaza am fost la oftalmolog si am comandat ochelari de soare pentru toate fetele. Impreuna cu ochelarii de vedere pentru K., ne-au costat 250 de euro.

Agenda du jour

Suite à la première tentative - ratée - de fixer un agenda, cette fois je pense introduire un agenda du jour. Voilà, donc, les tickets sont achétés, départ pour Londres prévu le 19 Novembre à 7h du matin. 6 heures plus tard, embarquement pour Dubai. /h plus tard, on a une escale de 10h à Dubai histoire de souffler. Nos pensons réserver une chambre, à l'heure, à l'hotel de l'aéroport. On aurait déjà une longue journée dans les ailes, en arrivant à Dubai à 23h, GMT. Aujourd'hui je vais commander des sacs de couchage avec matelas gonflable intégré aux miss, sur le site de quelle.de, ca, au cas où on dormirait dans les quiet lounges de l'aéroport (espèce de salle d'attente avec chaises inclinables). De toute manière, elles en auront besoin, vu que le container met 8 semaines minimum de porte à porte. Aprés l'arrêt à Dubai, un long vol de 13h nous attend, jusqu'à Melbourne, ou il y a une escale d'1h30. Si tout se passe bien, le bout Melbourne-Auckland sera trés facile, la fois passée, l'avion était vide à 3/4, ce que veut dire du personnel calme et plein de place pour s'alonger. A l'arrivée à Auckland on aurait environs 44 heures de voyage dans les ailes.

Maintenant l'agenda du jour

- noter sur le grand agenda de prendre des visas de transit pour l'Australie (c'est gratuit, mais il faut le faire)
- remplir les formulaires de demande de visa et rassembler les papiers et photos concernés
- prendre une attestation de domicile, à la mairie de l'arrondissement
- remplir les papiers de l'AVS
- decider du jour d'enlèvement des meubles
- decider si quelqu'un part en Roumanie voir la famille

Pasul cel mare

Acum o oră am rezervat, pe siteul web al companiei Emirates (cu care am zburat vara trecută), biletele de avion de la Londra la Auckland. Vom pleca în 19 noiembrie dimineaţa foarte devreme de acasă (sau de la casa de oaspeţi a Universităţii dacă apartamentul va fi invivabil). Zburăm la Londra Gatwick cu easyjet.com şi 6 ore mai târziu, de pe acelaşi aeroport, la Dubai.

La Dubai avem o pauză de 9 ore, în care, dată fiind oboseala deja acumulata si cele incă 17 ore de zbor care rămân, ne gândim să le dormin în aeroportul hotelului. Probabil că vor fi cei mai bine investiţi bani din ultimul an, dar sunt mulţi (220 dolari). În fine, in 20 noiembrie dimineaţa vom zbura spre Auckland cu escală de mai puţin de 2 ceasuri la Melbourne. Vom fi la Auckland pe 21 noiembrie ora locală 13:40, sau 1:40 dimineaţa, ora Europei.

Pasul cel mare a fost făcut, ramân acum extrem de mulţi paşi mititei.

Actualités: Une femme à l'Elysée, une femme chancelière ?

"Une femme à l'Elysée ?" C'est le titre d'un article sur yahoo.fr, qui, après avoir parlé de la potentielle place de Segolène Royal et de Michèle Alliot-Marie dans les présidentielles francaises de 2007 mentionne, en fin de page que la Nouvelle Zélande a accordé le droit de vote aux femmes en 1894 !!!!

Pas étonnant que Helen Clark fût premier ministre des Kiwis pendant 6 ans et que, vraisemblablement, elle formera le nouveau gourvernement, suite aux éléctions du 17 septembre. Ce qui est réjouissant est que le Parti Maori aura son mot à dire dans les alliances à venir.

Et encore plus, dans les pays dont la vie sociale et politique me touche, il y a un courant qui commence à laisser de la place aux femmes en politique. Cela se passe non seulement dans les pays scandinaves, ..ou en Indonesie, mais aussi ... en Allemagne et au Canada. Même si je n'ai pas une sympathie particulière pour Mme Merkel, je pense qu'avoir osé se lancer dans cette campagne pour la chancelerie allemande lui donne du mérite. Quant au Canada, elle a une gouverneure générale de couleur, depuis peu :o. Je trouve que plein des femmes politiques ont du mérite, parfois moins versées que les hommes, dans les entourloupettes des couloirs de la politique (voir Mme Calmy-Rey, la ministre des externes suisse), elles ont vraiment le courage de leurs opinions et la force pour se battre.

A mon avis, des changements politiques réels (bons ou mauvais) passeront par les femmes.