25 ianuarie 2006

Uragan de gradul I

Ieri am trait primul nostru uragan. Cel putin asa pretind stirile TV. Nu stim in ce masura a fost centrat deasupra noastra sau s-a apropiat doar de coastele Noii Zeelande, insa Insula de Nord a fost atinsa destul de serios. A plouat incontinuu, timp de peste 24 de ore iar vantul inclina siroaiele de ploaie la peste 45° de la verticala. Peste 27 000 de gospodarii au ramas fara electricitate (stalpi cazuti si fire rupte, probabil) din care cam 15 000 la Auckland, pe Waiheke si in suburbiile din Vest. NZ Herald afirma ca vantul atins viteze de 150 km/h in Auckland.
Fetele au profitat in felul lor de vremea absolut neobisnuita. Au iesit cuminti in gradina, cu cizme de cauciuc, jachete cu gluga si umbrele, ca peste 5 minute sa sara imbracate in mica lor piscina. Peste alte 2 minute erau dezbracate si fugeau prin ploaie.

La noi nu au fost pagube mari, desi se simtea ca vantul continuu si intens crea o stare de tensiune. Ne-am ales doar cu o fereastra sparta la bucatarie, pe care a deschis-o vantul si a dat-o de perete.

Azi continua sa ploua marunt, dar vantul s-a calmat in primele ore ale noptii. Pentru un oras cu '4 anotimpuri intr-o zi', unde ploaia vine sub forma de dusuri (showers) - averse scurte - vremea este neobisnuita. ..dar ne bucuram de ploaie.. incepusera sa izbucneasca incendii pe ici pe colo, in jurul orasului din cauza secetei.

Dar vremea noastra neobisnuita nu are nimic de a face cu valul de frig din Rusia si Europa !

24 ianuarie 2006

Doua luni plus doua zile in tara kiwi

In 21 ianuarie au fost doua luni de cand am ajuns la Auckland, mai precis pe Waiheke Island.

Coincidenta a facut ca pentru a marca cele doua luni de la sosirea noastra aici am fost invitati de N., o fosta colega de liceu pe care am reintalnit-o cu placere aici, si T., sotul ei, sa iesim impreuna la plaja. Fusese vorba ca vom merge impreuna cu o alta familie la o plaja situata la 90 de kms de Auckland, insa P. nu se simtea bine si atunci am optat pentru solutie 'apropiata'. Insa cum la Auckland totul este la doi pasi.... de Urias, au fost 2 x 45 de minute de traseu, facute in masina lui T. care ne-a dus si ne-a adus !

P. a stat pe plaja, la umbra pinilor, de vorba cu domnii (mai era o familie de prieteni ai lui N., cu un baietel de 8 ani), in timp ce fetele si cu mine ne-am balacit. Marea a fost rece doar pentru K., care micuta cum este a simtit frigul chiar si prin costumul de neopren. (Insa K. are un succes formidabil cand este echipata cu respectivul costum si cu ochelarii de inotat ... daca nu ma credeti, intrebati-i pe turistii japonezi care au vrut sa s epzeze cu ea intr-o seara la Mission Bay).

De fapt, apa avea cam 24 de grade, iar I. aproape ca nu a iesit afara, timp de 3 ore. Au plutit si dat din picioruse pe plansele pe care le vedeti in fotografie (I. avea febra musculara a doua zi !)... si culmea culmilor, cea care s-a aruncat in apa cum am ajuns, fara sa astepte macar sa ne punem jos bagajele, a fost K. Dupa ce a inghetat bine nu a mai intrat fara mine.

Cum mai erau inca doua mamici, de 'veghe' iar apa era in sfarsit la temperaturi agreabile, am reusit sa inot si eu putin, bras, un crawl (de care am fost destul de mandra), si multa balaceala. Valurile erau cam mari pentru bras, insa perfecte de plutit in voia lor. Si cum afara batea un vint racoros, era mai bine in apa.

Fetele si P. au mancat fish and chips (cartofi pai si peste pané) prezentati foarte 'elegant', in hartie de ziar, cumparati de la un restaurant de linga plaja, apoi fructe ..si au fost foarte cuminti ... asa ca a fost o dupa-amiaza foarte relaxata (am ajuns pe la 12.30 si plecat pe la 5), fara bucatarit si alte cele. Cumintenia le-a mai tinut si a doua zi, dar astazi bunele obiceiuri le-au revenit si iarasi s-au certat si K. a facut prostioare (mazgalit cu pixul masa din salon, care e nelacuita deci greu sau imposibi de curatat).

In privinta lunilor deja aici ... tot ce regret este ca in doua saptamani se termina vacanta si au nu fost mai multe zile ca si cea de sambata. Si ca va trebui sa incepem sa redevenim ordonati si organizati in vederea inceperii anului scolar, pe 7 februarie.

Inca nu ne simtim perfect integrati, desi incet-incet ne cunoastem vecinii (peste o bucatica din gradina vecinului de alaturi locuiesc doi copii si fetele au fost invitate la ei, ... mai jos pe strada care duce spre mare o fetita frantuzoaica de 6 ani pe care inca nu o cunoastem..) si deja avem o lunga lista de familli pe care trebuie sa le invitam la noi.

Mai ramane de gasit jobul pentru mine, echipat gradina cu un umbrar si scaune si cumparat o masina (necesara data fiind intinderea orasului), ca sa ne simtim in sfarsit instalati.

Deocamdata distanta pana la cei dragi din Europa nu ni se pare insurmontabila, insa telefonul ajuta mult. Fetele au vorbit astazi cu T., mamica prietenei lor din Berlin si maine vor vorbi si cu micuta J. Astazi au desenat pentru ea fluturi si alte minuni. Facem ce putem sa le treaca dorul de Berlin.

18 ianuarie 2006

Multe lacrimi si suspine

Inca nu reusesc sa realizez daca este un joc (sau daca a fost la inceput), menit sa imi atraga atentia, sau este tristete adevarata. Cred ca la inceput a fost doar tristete, apoi vazand ca in loc sa ne culcam, discutm pe indelete despre necazurile ei a continuat, si in loc d ejoc a devenit o discutie care o intristeaza si mai tare ... sarpele care isi musca coada. Din cand in cand (si de doua ori la rand, ieri si astazi) la ora culcarii K. plange dupa Josephin, prietena ei de la Berlin. Azi spunea ca vrea ca Josi sa vina de indata la Auckland si sa stea cu noi (Kai stie ca mama lui Josi va incerca sa economiseasca bani si sa vina in 2007) , a fost o mare de suspine pe care nu am mai reusit sa le calmez (bietul pui are o logica de fier ! nimic nu o pacaleste) si a trebuit sa apelez la autoritatea paterna deoarece se ambala tot mai tare si eu eram pe cale sa urmez la miau-miorlau. ma intristeaza foarte tare sa vad cat de mult ii lipsesc Josephin, educatoarele de la Kita si copiii din grupul ei (si vrea sa vina toti aici !). Am discutat cu ea despre mersul la kindy, unde spune ca nu vrea sa se intoarca, desi e in aceeasi kindy cu Angelina, fiica lui R... si sustine ca fara sora ei nu merge. Pe undeva o inteleg, ea care este asa de vorbareata, sa nu poata sa discute cu nimeni... nu ii e usor.

Asteptam cu nerabdare sa faca 5 ani, peste 6 saptamani, pentru a putea merge la scoala, in aceeasi clasa (dar nu acelasi grup) cu sora ei, dar cred ca pana atunci tot va merge la kindy, ca vrea, ca nu vrea. Iar maine o sunam pe Josephin.

14 ianuarie 2006

O zi normala ?

Astazi nu am desfacut cutii, nici nu am asamblat mobile, nici nu a trebuit sa ma ocup incontinuu ca fetitele sa nu il deranjeze pe P., care lucra acasa. Fetele joaca football in gradina cu tatal lor si am in sfarsit timp sa scriu. Probabil tintarii s-au dezlantuit deja, dar presupun ca trupa se misca suficient de repede ca sa nu fie piscati prea rau.

O sambata kiwi, cum sper ca vor mai fi multe altele.

Sintem de o saptamina in casa noastra dar inca oositi. Saptaminile de intermezzo nu au fost usoare, nici nu au insemnat odihna pe care o sperasem. Containerul a sosit acum 8 zile iar oamenii ne-au lasat cu majoritatea mobilelor nemontate. P. a montat tot, cu exceptia patului mare, de care m-am ocupat eu, si mai ramane dulapu fetelor. Mai trebuie sa gasim un mijloc de a conecta masina de spalat vase, sa cumparam o maasa si un umbrar in gradina si un leagan pe care Mamie doreste sa il ofere fetelor.

Ne simtim foarte bine in noua casa. E spatioasa (ceva mai mica decit apartamentul de la Berlin, dar are o camaruta in plus unde ne-am instalat un birou) iar gradina e foarte placuta. Seara miroase a miere .. parfumul rozmarinului se combina cu cel al unei iedere foarte parfumate, cu flori roz pal, care a crescut in gardul viu.

Pe strada, cum iesi la plimbare in fata fiecarei curti miroase altfel... parfumuri diverse de flori si arbusti. Fetele sunt incantate de multimea de arbusti de hibiscus pe care ii vad. Probabil ca oi cere si eu lastari, vecinilor. Noi avem un grapefruit si un nectarin, foarte batrani, in gradina, ceva floricele, iar P. vrea sa planteze doi banani. Fetele au un spatiu ingradit de 2m/1m unde pot sa gradinareasca (locatarii precedenti pusesera legume). Vom pune citeva seminte de floarea soarelui.

Auckland-ul ne place mult, insa se poate sa fie doar simpla faza a 'lunii de miere' care caracterizeaza sosirea intr-un nou loc. Insa pana acum nu am intalnit expatriati nefericiti de viata lor la Auckland, deci sunt sperante sa fie bine.

Le weblog francophone a déménagé

Pour tous ceux qui se demandaient ou étaint passés les textes en francais : afin d'
assurer une cartaine cohérence, je vais continuer a poster en francais sur un Carnet Kiwi francophone

13 decembrie 2005

Primul mesaj din NZ

J + nici nu mai stiu.
E 13 decembrie, ora 00:31 dimineata cand in sfarsit pot sa rescriu un textulet pentru weblogul in romana. Cel in franceza va mai avea de asteptat.
Povestea e lunga. Laptopul a dat ortul popii sau pe aproape in seara in care ne pregateam sa plecam de la Berlin. Bagajele erau facute, apartamentul aproape curat (B. urma sa dea inca o data cu carpa in bucatarie si baie...). Cu o zi inainte P venise de a birou spunand ca linuxul i-a murit si nu a putut sa isi copieze hard-datele de pe discul de acolo.... am reusit sa i-l salvez cu ftp in windows..dar a doua zi pe seara windows-ul a blocat ..si dus a fost ! Cateva ore pierdute mai tarziu incercand sa fac o recovery pe unul din sistemele de operare, eram convinsa ca masinaria a luat vreu virus ciudat care avea acces la ambele partitii... Deci in loc sa imi petrec ultima seara copiind documentatie SQL si SPSS pentru un interviu, am mers cu fetitele, B. si P la un restaurant mexican din cartier, ca sa nu stam seara in casa goala.

Avusesem deja o doza suficienta de camping in apartament. Fetele au rezistat cu bine dar au fost fericite cand in penultimele doua seri nu au trebuit sa stea acasa si sa nu mai manance rece/paste de la pizzeria din colt. Trebuie sa le trimit cate un kiwi impaiat lui Niels si mai ales lui Simon, pentru festinul cu care ne-a tratat miercuri, cu 3 seri inaintea plecarii (rata la cuptor si cartofi cu dovleac, tot la cuptor...aviz amatorilor !). Cred ca aceste doua invitatii ne-a salvat de fapt perioada de camping. Oamenii venisera sa ne impacheteze luni.

Noaptea de luni spre marti am dormit cu totii in camera adultilor, unde ramasesera inca mobilele de demontat...insa deja bucataria era impachetata. Marti la 5h30 seara camionul cu containerul pleca si casa s-a transformat in ..camping. Am facut 'mobile' a se citi masa, scaune, dulap si camara din cutii de carton si a fost Ok pentru o cina si cateva mic dejunuri... Marti seara am dormit pe saltele diverse si variate..de la saltauna de baby a lui K pana la o saltea de burete adusa de Blandine, dar nu a prea fost suficient, asa ca miercuri seara m-am servit cu o saltea lasata de veninii de alaturi la intrarea in pod (Danke !!! a fost alt element care ne-a salvat !). Cumva, cumva, campingul s-a terminat cu bine in noapea ce vineri spre sambata, 19 noiembrie, sau J0.
Insa ca sa fie povestea mai interesanta, vremea se racise brusc exact marti seara (de a +13°C la +6 si apoi +2..si in jur de 0°C noaptea) si au fost ceva zile ploioase, excat dupa ce toate hainele si incaltamntea de ploaie si iarna plecasera cu containerul. Vineri dupa-amiaza au cazut niscaiva fulgi si aproape am crezut ca fetele vr avea sansa de a prinde o zapada adevarata inaintea plecarii. Nu a fost sa fie, insa un costum de iarna care scapase de la container (planuiam sa i-l propun lui Josephone) i-a prins grozav de bine lui K. Sambata dimineata (culcare la 1 noaptea, sculare la 4) am imbarcat toata grupa mica si trei valize (una a trebuit sa o inlocuim la Londra pentru ca descusuta) plus 3 bagaje de mana, in taxi. Cei de la check-in-ul easyjet au fost, pentru prima data de cand zbor cu ei, scarbosi cu bagajele de mana...un rucsac depasea cu un epsilon cutia de dimensionare si a trebuit sa reorganizez totul... la Emirates (zbor trascontinental limitat la 20 de kg bagaje de suta si 7 de mana) nu am avut nici o problema desi se facusera 5 bagaje de mana dupa diverse reorganizari. Mai bine de jumatate erau cutii cu activitati pentru fete, care nici pana in ziua de astazi nu au folosit cu adevarat...restul erau diverse device-uri sensibile (electronice, negative de filme sau casete, acte originale...) plus schimburi pentru doua zile si obiecte de toaleta. De rontait au fost doar ceva biscuiti si fructe (pe care evident le-au detectat cateii de la Auckland, antrenati nu pentru droguri ci pentru controlul de carantina agricola, ceea ce ne-a facut sa ratam ferry-ul de masini cu care R. vroia sa ne treca pe insula noastra). In Noua Zeelanda nu este permis sa intri cu fructe/seminte/produse din miere sau animale/componente de plante, daca sunt neprelucrate, din cauza obsesiei pentru prezervarea faunei si florei.

Zbor Berlin-Londra OK..asteptarea de 7 ore din Gatewick a fost dificila si K. (sfarsise prin a adormi pe 2 scaune dupa ce am facut check-in-ul) ne-a dat putin de furca pe zborul pana la Dubai (dupa ce s-a trezit). Irene nici nu a miscat din scaunul ei. A vazut Frumoasa si Bestia in engleza (liba era a alegere si ea a vrut engleza desi sta c nu va intelege), apoi a cerut alt Alba ca Zapada, apoi alt Disney in franceza si cele 7ore a trecut in fata desenelor animate sau cu jucariile primite in avion. Pana la Dubai am avut noroc : locul de langa mine, dincolo de culoar, era liber si asta a permis fetei care dormea sa se intinda pe doua scaune. La Dubai am ajuns dupa 16 ore de la plecarea de la 'vechiul acasa', ... In 30 de minute eram in camera rezervata la hotelul aeroportului (geniala idee si merci computerului ca nu a murit decat dupa ce am terminat rezervarea !). P. ne-a cumparat pizza si sanwichuri, toata lumea s-a dusat, mi-am vazut email-ul conectandu-ma la internet prin televizor, am scris 3 randuri acasa si P. a baut o bere din barul cu facturare electronica, unde orice sticla ridicata de pe raftul frigo-barului era facturata in contul camerei. Am reusit sa dormim 6 ore noi si 7 ore fetele iar la 10 ora locala am imbarcat pentru Auckland via Melbourne.

Fetele au fost in extaz cand au vazut brazi de Craciun (artificiali) din holurile de la Gatwick dar mai ales pe cei de la Dubai .. luminile erau feerice cand am ajuns, noaptea si fetele au strigat de bucurie spe amuzamentul celorlalti pasageri, dar brazii de Craciun intr-o tara musulmana erau mai mult decat ciudati. Insa sunt sigura ca Profetul ar fi fost OK ca nasterea lui Isus sa fie sarbatorita.

In ciuda siropului de dormit (pe care Paul il luase de la farmacie in caz ca...) miss K nu a dormit nici o fractiune de secunda si nici nu a stat locului altundeva decat in bratele mele, in timpul celor 14 ore pana la Melbourne. S-a plimbat de la toaleta la stewardese, la un bebe de 6 luni de cum in auzea plangand (surorile lui, de varsta domnisoarei, nici macar nu au fost demne de a fi privite...) la film pe monitorl Tv al scaunului (a vazut Charles si fabrica de ciocolata si niste bucati de Disney) pe toata perioada cand se putea dau jos centurile de siguranta. Ceilalti doi au dormit cateva ore bune insa domnisoara ceamica a reusit sa se fataie, sa ma solicite sau mai stiu eu ce de fiecare data cand simteam ca trebuie neaparat sa dorm. Pana la urma, singurul meu somn urma sa fie 20 de minute de la Melbourne la Auckland, pe un zbor de 3h30, unde K. a sfarsit prin a se culca 1h30 pe jos, sub scaune.

R ne-a asteptat la aeroport (avion sosit ca intarziere plus controlul fiecarui bagaj, din cauza cateilor) si ne-a adus la bach-ul lui de pe Waiheke Island. Dar despre sosire, primele impresii ale fetelor si pana astazi..scriu cand voi mai fi in stare. S-a facut 01:18 deja.

16 noiembrie 2005

Cutii, cutii, e vremea cutiilor

Sarabanda de oase pe care o vad cateii prin desenele animate (voir Idéfix en Asterix et Obélix, mission Cléopatre dar or mai fi si altele) va fi sarabanda de cutii in somnul meu. Daca reusesc sa adorm. M-am trezit la 4 (exces de oboseala) si de la 6 sunt pe baricade. Nu am avut nimic particular de facut astazi. am spalat o fereastra pe ici, am demontat o mobila pe colo, m-am certat cu impachetatorii care pareau sa aiba vata in urechi, am umblat hai hui dintr-o camera in alta ca sa nu ramana nimic, am facut 2-3 cutii si a venit ora 17:25 cind containerul a fost impachetat, documentele de insotire (declaratie de vama si multe altele) facute si K. era inca la gradinita. Pe la ora 4 devenise evident ca lucrurile vor incapea si am vazut ca ma speriasem degeaba din cauza ca oamenii au impachetat aiurea. Dupa P, care a supravegheat inchiderea containerului, se pare ca ar fi ramas mai mult de 4 metric cubi, complet liberi. Spatiul ramas a fost blocat cu doua scanduri transversale pentru a impiedica lucrurile sa alunece. Nu stiu inca in ce masura vor tine scandurile respective.
Deci la 5 si jumatate oamenii si lucrurile erau plecati, casa complet goala, Blandine adusese o saltea de burete de o persoana si jumatate...si am plecat, toti trei, la kita dupa K. Desigur, am intarziat 10 minute si am fost certati (nu mai stiam pe unde e numarul de telefon).
L aintoarcere acasa, I. i-a aratat fiecare camera goala lui K. si curiozitatea si noutatea au primat asupra tristetii lucrurilor plecate. Insa 10 minute mai tarziu era un scandal monstru care abia a incetat la ora 9... Tropaieli, macaieli, agitatie...a durat pana am reusit sa convigem trupa ca nu e o idee grozava sa fuga prin casa goala. S-au imbaiat singure (erau atat de agitate incat abia le-am convins sa intr ein cada si in 10-15 minute au fost afara)..apoi s-au jucain bucatarie unde din cutii intoarse cu fundul in sus facusem masa, scaune si doua camari, in care fetele s-au ascuns o jumatate buna de ora. Bucataria a ramas singura piesa mobilata, din pricina ca acum doi ani si 3 luni il rugasem de inginerul care a renovat si care administra imobilul sa imi instaleze o bucatarie echipata de dulapuri si placa vitro ceramica. Asa ca acuma avem cuptor in care putem coace semi-preparate sau lucruri in staniol...doua saltele din care una gonflabila la carei umflat mi-a luat o ora , 2 valize cu haine si una cu acte, doi rucsacei cu jucarii si unu cu farmacia si obiectele de toaleta, si ...doua cutii pe post de birou. pe una este laptopul si cealalta este scaunul pe care stau si scriu. K a adormit de un minut (cu 2 ore mai tarziu decat ora ei obisnuita de culcare, P si dorm de mai bine de o jumatate de ora, franti de atatea emotii. Maine e zi de menaj si administratie asa ca le calc pe urme rapid. Sperand ca sarbanda cutiilor, camioanelor, ecourilor pasilor, strigatelor si plansetelor de oboseala ale fetelor, prin casa n-o sa ma insomnizeze.
Pe K o roade foarte tare plecare lui Josephin in vacanta in Turcia, duminica trecuta. Spune ca vroia sa mearga si ea, iar mai inainte mi-a spus ca toti copiii din grupa ei sunt la Berlin si noi suntem a Auckland. Iar de dimineata, P. a intrebat-o, pe drum spre kita, daca este trista si miss a spus, ca nu, nu e trista. Insa era excesiv de cuminte si se vedea ca mutatul acesta o roade. Incerc sa le ascult cat mai mult pentru ca stiu ce poate fi in mintiuca lor la 4 ani si jumatate sau 6 ani. Inca am flashuri de amintiri despre instalarea mea la Cluj, la 4 ani si jumatate, si despre plecarea de la Sieu, cu toate fricile si regretele... Sper ca amintirle placute de la Auckland sa primeze asupra dificultatilor plecarii. Insa tare as vrea ca I, sa ne spuna mai multe despre ce simte. E o interiorizata pustoaica.

15 noiembrie 2005

Ziua Z - 4

Ieri doua evenimente demne de semnalat. De dimineata, in fine, ceva inainte de ora 9, au venit impachetatorii de la compania de mutat si au inceput sa stringa. Au dezasamblat si ambalat salonul, camera fetelor si bucataria. Nu mi s epare ca au facut treaba prea stralucita (multa risipa de volum, comodele au ramas intregi, la fel si canapeaua, am reperat mai multe cutii care au plecat pe jumatate goale). Au fost trei zdrahoni cu care nu m-am inteles o iota, desi Blandine venise sa traduca. Pareau complet in lumea lor si nicicum reactivi la remarcile mele.

P. a fost sa ia vizele de tranzit pentru Australia. I s-au propus vize cu intrare multipla, insa pentru asta trebuia sa treaca din nou astazi si nu era timp. Era atat e obosit la ambasada incat a adormit pe scaun asteptand (ambasadele din Germania sunt foarte civilizate, salile de asteptare de la irlandezi si kiwis sunt chiar confortabile). Ne culcaseram in seara dinainte la ora 2 dimineata si ne-am trezit, ca de obicei, inainte de 7.

Printre deja mezaventurile cu mutatul, B. mi-a impachetat pantofii de oras asa ca ieri seara am iesit in sandale, pe 8 grade, sa mancam o pizaz cu B si fetita mai mica si sa fac 2-3 cumparaturi (am inghetat asa ca probabil imi voi cumpara astazi niste pantofi lejeri de toamna, daca gasesc ceva cu reducere). Iar impachetatorii mi-au ambalat camera video (insa ii pun sa o detecteze si sa o scoata).

Am dormit astazi in apartament deoarece camera noastra fusese doar golita dar nu demontata. Fetele cu mine in pat si P pe o saltea a lor. Probabil ca vom ramane aici pana la capat (in afara ultimei nopti, cand vom merge la hotel). Blandine ne aduce o saltea... Trebuie sa adun astazi sau maine hartiie pentru declaratiile de impozite si sa pun anutul pentru inchirierea apartamentului pe internet.

01 noiembrie 2005

Ultima suta de metri


Mai sunt exact doua saptamani pina cand containerul va pleca din fata casei. Si mai putin de trei saptamini pina vom vedea peisajul din fotografie, pe insula Waiheke. Suntem in intarziere cu agenda dar P. a ineput sa se implice si aceasta va ajuta foarte mult. Nu mai este loc nici de tandaleala, nici de amanat. Lucrurile trebuie facute saptamana aceasta. Astazi ma simt ca cum turnul Babel s-ar fi mutat in capul meu : triez documente si hartii in germana si franceza, vorbesc la telefon in romana si germana, surfez pe internet pentru a gasi informatii, in engleza. Mai inainte m-am surprins ca nu mai intelegeam nimic din ceea ce citeam in limba materna.

27 octombrie 2005

J - 23 : C'est la panique !


Plus que 23 jours avant l'envol et j'ai de moments de panique.
Je dévrais pas, je suis passées par de moments beaucoup plus difficiles depuis mon départ de Roumanie il y a 10 ans. Au fond de moi, je sais que tout finira par se régler, que "l'Univers entier conspire à aider ceux qui osent suivre leur légénde personnelle". Je devrais me dire, "just surrender, wait and see", mais je ne peux pas m'empêcher d'anticiper les difficultés. Et les questions se bousculent :

Arrivera-t-on à tout régler avant de partir de Berlin ? Résussira-t-on à trouver un reprenneur du bail de l'appartement ? A tout faire rentrer dans le container ? A trier la paperasse ? A tenir bon pendant 40 heures de voyage ?

Et une fois sur place : les filles ne découvriront-elles avec tristesse que leurs amis sont restés dérrièrre ? Réussirons-nous à trouver une maison convenable à la fois comme emplacement et comme prix ? Et bien isolée ? (C'est un immense problème en Nouvelle Zélande, l'isolation des maisons). Réussirons-nous à vivre du salaire de P. ? Que se passera-t-il sinon ? Arriverais-je à trouver un travail ou de la disponibilité pour finir ma thèse ?

Toutes ces questions materièlles qui se bousculent pour la simple raison que la routine sera cassée....

16 octombrie 2005

J -34 et Google Earth

Plus que 34 jours jusqu'au départ. C'est un dimanche donc nous tournons au ralenti.

Hier j'ai installé Google Earth afin d'avoir un système de réperage à Auckland. C'est excellent, mais seulement le port et le North Shore sont scannés avec une bonne résolution (on voit les toits de chaque maison, on peut mesurer la taille des bâtiments...). Le reste de la ville n'est pas clair à rues et maisons près. Bien dommage.

P. a invité la famille d'un collègue au déjeuner : une démi-heure de ménage suivie par 1h30 de cuisine m'attendent. Le ménu sera très simple, une entrée froide pour les adultes, une soupe de poule pour les 4 enfants, poivrons farcis au poulet et clafouti de poires.

Demain nous devons absolument signer et faxer le contrat de déménagement afin que la compagnie puisse louer le container. Il serait également grand temps de donner l'avis de départ à la huisière qui liquide la vente de notre immeuble pour insolvabilité des proprietaires.

Pas d'échos de ma candidature à un poste de sécretaire à Auckland. Même pas une confirmation de reception.

Demain (fin des vacances d'automne pour I.) on doit aussi
-passer a l'ambassade kiwi
-envoyer les papiers pour l'AVS (le fond de retraite suisse)
-envoyer la procuration pour les casiers juridiques à quelqu'un de Roumanie
-faxer le contrat
-donner l'avis de départ
-chercher quelques bourses pour postuler
-trier enfin les documents pour la déclaration d'impôts

15 octombrie 2005

Vize si ochelari de soare

De dimineata am depus cererile de vize: vom avea vize de lucru, cei mari, si vize de studii pentru fetite (440 euros). P. a uitat sa isi semneze formularul de cerere si luni va trebui dusa pagina semnata. Am avut ceva emotii ca vom avea nevoie de caziereke judiciare din Romania. se pare ca nu, insa BM a depus deja cerere ca s ale obtina pentru noi. Va trebui sa ii trimitem procura facuta la consulat (45 euros).
Dupa amiaza am fost la oftalmolog si am comandat ochelari de soare pentru toate fetele. Impreuna cu ochelarii de vedere pentru K., ne-au costat 250 de euro.

10 octombrie 2005

Agenda du jour

Suite à la première tentative - ratée - de fixer un agenda, cette fois je pense introduire un agenda du jour. Voilà, donc, les tickets sont achétés, départ pour Londres prévu le 19 Novembre à 7h du matin. 6 heures plus tard, embarquement pour Dubai. /h plus tard, on a une escale de 10h à Dubai histoire de souffler. Nos pensons réserver une chambre, à l'heure, à l'hotel de l'aéroport. On aurait déjà une longue journée dans les ailes, en arrivant à Dubai à 23h, GMT. Aujourd'hui je vais commander des sacs de couchage avec matelas gonflable intégré aux miss, sur le site de quelle.de, ca, au cas où on dormirait dans les quiet lounges de l'aéroport (espèce de salle d'attente avec chaises inclinables). De toute manière, elles en auront besoin, vu que le container met 8 semaines minimum de porte à porte. Aprés l'arrêt à Dubai, un long vol de 13h nous attend, jusqu'à Melbourne, ou il y a une escale d'1h30. Si tout se passe bien, le bout Melbourne-Auckland sera trés facile, la fois passée, l'avion était vide à 3/4, ce que veut dire du personnel calme et plein de place pour s'alonger. A l'arrivée à Auckland on aurait environs 44 heures de voyage dans les ailes.

Maintenant l'agenda du jour

- noter sur le grand agenda de prendre des visas de transit pour l'Australie (c'est gratuit, mais il faut le faire)
- remplir les formulaires de demande de visa et rassembler les papiers et photos concernés
- prendre une attestation de domicile, à la mairie de l'arrondissement
- remplir les papiers de l'AVS
- decider du jour d'enlèvement des meubles
- decider si quelqu'un part en Roumanie voir la famille

08 octombrie 2005

Pasul cel mare

Acum o oră am rezervat, pe siteul web al companiei Emirates (cu care am zburat vara trecută), biletele de avion de la Londra la Auckland. Vom pleca în 19 noiembrie dimineaţa foarte devreme de acasă (sau de la casa de oaspeţi a Universităţii dacă apartamentul va fi invivabil). Zburăm la Londra Gatwick cu easyjet.com şi 6 ore mai târziu, de pe acelaşi aeroport, la Dubai.

La Dubai avem o pauză de 9 ore, în care, dată fiind oboseala deja acumulata si cele incă 17 ore de zbor care rămân, ne gândim să le dormin în aeroportul hotelului. Probabil că vor fi cei mai bine investiţi bani din ultimul an, dar sunt mulţi (220 dolari). În fine, in 20 noiembrie dimineaţa vom zbura spre Auckland cu escală de mai puţin de 2 ceasuri la Melbourne. Vom fi la Auckland pe 21 noiembrie ora locală 13:40, sau 1:40 dimineaţa, ora Europei.

Pasul cel mare a fost făcut, ramân acum extrem de mulţi paşi mititei.

26 septembrie 2005

Actualités: Une femme à l'Elysée, une femme chancelière ?

"Une femme à l'Elysée ?" C'est le titre d'un article sur yahoo.fr, qui, après avoir parlé de la potentielle place de Segolène Royal et de Michèle Alliot-Marie dans les présidentielles francaises de 2007 mentionne, en fin de page que la Nouvelle Zélande a accordé le droit de vote aux femmes en 1894 !!!!

Pas étonnant que Helen Clark fût premier ministre des Kiwis pendant 6 ans et que, vraisemblablement, elle formera le nouveau gourvernement, suite aux éléctions du 17 septembre. Ce qui est réjouissant est que le Parti Maori aura son mot à dire dans les alliances à venir.

Et encore plus, dans les pays dont la vie sociale et politique me touche, il y a un courant qui commence à laisser de la place aux femmes en politique. Cela se passe non seulement dans les pays scandinaves, ..ou en Indonesie, mais aussi ... en Allemagne et au Canada. Même si je n'ai pas une sympathie particulière pour Mme Merkel, je pense qu'avoir osé se lancer dans cette campagne pour la chancelerie allemande lui donne du mérite. Quant au Canada, elle a une gouverneure générale de couleur, depuis peu :o. Je trouve que plein des femmes politiques ont du mérite, parfois moins versées que les hommes, dans les entourloupettes des couloirs de la politique (voir Mme Calmy-Rey, la ministre des externes suisse), elles ont vraiment le courage de leurs opinions et la force pour se battre.

A mon avis, des changements politiques réels (bons ou mauvais) passeront par les femmes.

24 septembrie 2005

Souvenirs: Les foins de mes vacances


<----Tata Ion en 2004, à 84 ans.

Ces temps - et la cause doit être ce grand changement que nous préparons - il y a énormement de souvenirs de mon enfance, que je pensais enfuis à jamais, qui reviennent.

Il y a deux jours, je me suis rapellées mes premières grandes poupées. Zamfiroiu était brune aux cheveux légérements bouclés et avait une robe couleur des granates, en velours. Otilia, que l'aimais moins, était un poupon blond.

Hier je me suis rappéllées les matinées d'été où Tata Ion, mon papi, partait faire les foins. Pour s'assurer d'une bonne journée de travail, il fallait qu'il fasse beau. Il se réveillait à 4h, s'occupait des animaux, fixait le faux, la fourche, la herse en bois léger sur son vélo. Le sac avec les répas du jour fixé sur le porte-baggages, à côté de la gourde ou le bidon d'eau, il partait pour la journée. Il disait qu'on coupait mieux les herbes quand la rosée les rendait encore très fraîches, alors que plus tard, la chaleur allait les défraîchir.

Les jours quand nous avions envie d'aller l'aider (heu, parfois on avait pas envie mais Mama Lena, ma mamie, insistait un peu) on lui portait un déjéuner chaud. Alors, nosu étions très fières de voir qu'il appréciat, alors qu'il travaillait déjà déjà 5-6 heures de travail, qu'on ait pensé à lui.

Les parcelles à foin sont, de tout evidence, en dehors du village et souvent il y avait des collines à monter. Un trajet par forcement facile poru des gamins de 10-14 and. Souvent on trouvait de l'eau de source sur place : soit des petites sources avec juste un tuyau sortant de la terre, soit un simple trou en terre, dans un endroit ombragé. C'était pas une des mes escapades préférées, que d'aller jusqu'à la source la plus proche ; mais une fois sur place, quel bonheur de découvrir, par un jour souvent très chaud, la fraicheur de l'eau !

Dans le paysage valonné, clairsémé d'arbres, on voyait des villagéois travailler sur les parcelles voisines. Ils s'adressaient souvent la parole par délà le champs. Les enfants n'étaient jamais ignorés, ils avaient toujours un bon mot pour nous. Contrairement aux idées recues, les adultes ne chantaient pas. En révanche, on s'envoyait de blagues ou parfois de potins, des nouvelles d'un parent vivant dans un autre vlllage, par dessus les champs. C'était beau à voir : les hommes, sourtout ceux vennant des villages plus isolés, avec leurs pantalons blancs faits-maison, maniant les faux. Les femmes portaient et portent encore de grandes jupes. Les femmes fauchent rarement. Leur rôle est d'eparpiller les herbes coupées et de les tourner pour les sécher, puis de s'occuper du ramassage. Tous portent de beaux chapeaux de paille. Nous, les enfants, on donnait un coup de main en jouant.

A midi, les jorus sans déjéuner chaud, on mangéait de la saucisse séche ou du saindoux fumé, en tranches (nommé slănină en Roumain...un produit que j'ai rétrouvé en Allemagne, mais nulle part ailleurs). Il y avait du bon fromage de brébis, à peine fermenté, le caş, ou alors du fromage frais, proche de la feta, nommÂe telemea. Des tomates, poivrons, du pain souvent fait dans le grand four, par mamie. On trouvait parfois de prunes, sur place, ou des pommes primeurs. Les hommes avait parfois un petit flacon de ţuică, une eau de vie dont la version internationale la plus proche est la grappa. Mon grand-père ne touche plus à l'alcohol, et cela depuis plus de 30 ans, mais il prennait toujours soin d'en prendre avec lui, s'il avait des ouvriers ou un de mes oncles pour l'aider. Jamais je comprendrais comment ces paysans résistent au travail trés difficile, à la chaleur, tout en avoir bû une ou deux dizaines de ml de cet alcohol.

Il faut deux à trois jours de travail pour une bonne parcelle de foins. Et, selon les années, il y avaient deux, rarement trois 'r'ecoltes'. Avec ma soeur ou mes cousines, nous aidions au séchage. On maniait les fourches en bois ou de légères herses en bois que Tata Ion nous avait confectionné. Ensuite il s'agissait de faire de petites bottes, en fin de journée, afin que la rosée de la nuit ne mouille pas trop les foins. Cette partie du travail était un de mes grands plaisirs : je pouvais faire presque ce que je voulais, il y avait peu de chances que ces bottes soient trop mal-fichues. Le lendemain Tata Ion, qui s'y rendait souvent pour faucher une autre parcelle, ou alors Mama Lena, acconpagn'ee par ses ni'eces, commencait par éparpiller les bottes provisoires. Encore une journée de séchage et on pouvait rammasser les foins et les monter en grosses bottes bien tassées, qui pouvaient attendre le jour du transport. La technique pour faire ces botte dépend de la région.

Quand je retourne en Transylvanie, je remarque encore, souvent, qu'en montagne elles sont légérement différentes ..ce doit être une question de prévention contre les vents et les précipitations. DÂailleurs, il y a dans ce monde peu d'autres paysages qui me vont autant au coeur que celui des paturage, en zone de collines ou de montagne, clairs'em'es des bottes de fois, qui etendent leurs longue sombres dans la lumi*eres douce comme le miel d'une soir'ee de fin d''et'e.

Le jour du transport des fois c'etait le bonheur. On partait en chariot tiré par un ou deux chévaux. Aux époques quand mes grands-parents possédaient eux-mêmes un chéval, il arrivait qu'on se rende tous les jours en chariot. Le cheval passait alors la journée à brouter et - si c'etait une bete plutot sage - a courrir pas trop loin. Sinon, c'était un voisin, ou rarement un de mes oncles, qui nosu empruntait un ch'eval, le jour du transport vers la maison. Le foin était bien fixé sur le chariot...Pour l'occasion, les quatre rues etaient surmontees dÂune plate-forme ; un long bout de bois bien poli (un tronc d'arbre ecorché) servait comme axe au chargement. Des chaines, passées en dessus du chargement, le fixait. Si le chemin était plat ou descendait en pente douce, conducteur et passagérs, on grimpait sur la botte, C'était un autre de mes grands bonheurs...m'allonger dans le foin, tout en haut du chariot, bavarder et regarder le ciel et les sommets des arbres, se faire bercer par le trot des chévaux. Mais une fois à la maison il fallait décharger, et personne n'allait diner ou se réposer tant que le foin n'était bien á la place, au grenier ou empillé dans une immense botte d'hiver, dans le jardin. En hiver, vaches et chevaux allaient se r'egaler.

22 septembrie 2005

Noutăţi


Ieri am primit prima evaluare, de la A.M.S Atlantic, a costurilor mutării. Cu permisul de parking pentru container şi elevatorul exterior, care va coborî cutille de pe balcon pe trotuar, suntem la 6250 euro. La aceştia se adaugă 3% din valoarea declarată a conţinutului, pe care trebuie să o decidem. Vom depăşi deci bugetul alocat de departament.

Aştept a doua evaluare de la Crown si sper de la Schneider, care este bazat in Stuttgart, care au trimis aici acelaşi partener pentru a evalua volumul, înainte de a lua o decizie. Schneider avea cea mai bună ofertă. dar Crown sunt cei mai cunoscuţi si se pare serioşi.

Azi dimineaţă a sosit un email de la responsabila secţiei franceze de la şcoala unde dorim sa mearga fetiţele. Amândouă sunt acceptate : I. in year 2 (care correspunde clasei I) si K. în year 1, care corespunde une Vorklasse germane sau unui an pregătitor. Vor merge la Richmond Road school care este la 10 minute de centru (15 de universitate) şi vor avea 4 zile pe săptămînă ore în franceză şi o zi în engleză. Mme V. responsabila secţiei, propune să le ia din noiembrie cînd ajungem, ca să îşi cunoască clasa, colegii şi sa se poată întâlni cu ei in timpul vacanţei de vară. Se pare că în mod voluntar copii pot fi înscrişi la un program suplimentar de lectură în engleză, de 30 minute pe zi în timpul anului şcolar. Madame V. afirmă că există programe excelente pentru învăţarea englezei pentru copiii nou sosiţi la Auckland. Mesajul ei a fost foarte amabil şi era evident ca soarta copiilor o precupă.

Probabil că, o dată ajunşi la Auckland ne vom oferi 2 săptămîni de vacanţă pe plajele şi colinele de pe Waiheke. Apoi poate că fetele vor merge două săptămîni la şcoală, înaintea vacanţei mari, care ţine din 20 decembrie pînă în 6 februarie. Oricum, şcoala e numai de dimineaţă.

Astăzi încerc să îmi fac un CV orientat limbi străine, ca să postulez oentru un job de prof de franceză într-o şcoală de limbi pentru adulţi. Tot azi trebuie trimis şi contractul lui P., semnat. Iar mâine cred că merg la ambasadă.

Nouvelles de Bella



Enfin du temps pour donner des nouvelles.

Tout d'abord, les parents de Bella ont eu - le samedi passé - une merveilleuse surprise. Non, malheuresement Belle n'est pas guerrie par miracle, mais grâce à Gabriela, sa marraine, une emission de diverstissement à trés grande audience à difusé quelques minutes sur le cas de Bella. Mieux encore, Rodica et Adrian ont été invités sur le plateau et ont pu témoigner. A la fin de leur stémoignages, l'animatrice (merci Andreea Marin et l'équipe de production de "Surprises, Surprises") leur a présenté un cheque de plus de 7000 euro, de la part d'une entreprises fabriquant des tissus, "Dacia Textil". Deux autres dons de 1000 euros chacun ont été promis par deux autres compagnies. Un producteur d`aliments pour bébé a promis le lait et céréales nécessaires à Bella dans les deux ans à venir. Les diverses chaînes de la télévision publique roumaine (TVR) se sont mobilisées pour aider aussi dans les démarches liées aux passeports (l'adoption n'étant pas encore prononcée il est très difficile de partir à l'étranger) et ont arrangé un transport gratuit avec TAROM. Les donateurs privés se sont mobilisés aussi. Prés de 3000 euros via internet et des promesses de don pas encore encaissées aprés l'émission "Surprize, surprize". Gabriela devra faire une mise a jour de tout ca sur le site de Bella, dans la semaine à venir. Aujourd'hui, Bella passe sur une chaîne privée, Acasa, dans une emission intitulée "Histoires vraies". A Saint Luc ont attend seulement l'arrivée du virement bancaire pour recevoir Bella. Ils devront être à Bruxelles vers le 10 octobre, si tout va bien.

Ces jours, il m'arrive rarement d`être fière de mes compatriotes, pris en général, mais pour Bella ils se sont mobilisés d'une admirable manière.

Mais Gabriela Ammendola, qui en courant pour Bella n'a même pa sue le temps de finir les démarches d'enregistrement de son association de parents adoptants, a deux atres cas sur les bras. La copine de chambre de Bella, à la section de cardiologie Târgu-Mures, s'appèle Marie et a 6 mois. Après l'abandon de Bella et jusqu'à ce que Rodica puisse la rejoindre, Theodora, une mère célibataire de 20 ans, la maman de Marie, s'est occupé des deux petites. Maintenant, on a dit à Theodora que son bébé mourrait et Gabriela fait des mains et des pieds pour qu'elle puisse consulter à l'étranger. Si l'affection dont souffre Marie est opérable, avec l'aide d'une compatriote vivant en Bélgique, nous allons démarrer les démarches afin que Marie soit recue par le Mécénat de chirurgie cardiaque, à Paris.

Si j'admire l'energie de Gabriela et si sa gènérosité et celles de mes compatriotes me vont droit au coeur, je ne peux m'empêcher de penser que le système medical roumain est dans un état inqualifiable. Entre le manque d'argent et la corruption se greffe le manque d'humanité de certains cadres sanitaires, et voilà les familles obligées de se battre - contre tout un système - pour sauver les êtres chers.

16 septembrie 2005

Déménageurs


Ca y est, deux visites d'évaluation aujourd'hui. Je me suis lévée à 4h pour trier des cartons et nettoyer aprés le départ des tornades à l'école. P. a fait le 'taxi' aujourd'hui, par la pluie, et avec K. ils se sont arrêtés admirer les ecureuils près de l'école d'I. Il parraît qu'ils ont vus 5.

On souffle, j'avais bien estimé le volume, ca va nous faire un bon container de 20 feet (33 mètres cubes). On recevra la dévis final la semaine prochaine. Esperons qu'avec l'accés via élévateur et les autres particularités du lieu, on ne dépassera pas le montant prévu pour cette partie du déménagement.

Les deux compagnies qui sont passées sont des parténaires/sous-traitants de A.M.S Atlantic et de Crown relocation Entre les deux, j'ai eu un dévis initial plus avantageux avec AMS, mais on verra bien. Les deux soustraitants sont Focus Moving et Plischka Möbeltransporte. J'imagine qu'il y aura un autre sous-traitant côté Auckland. Il faudrait que je m'en assure. L'avantage de prendre de déménageurs est qu'ils s'occupent de tout, de l'autorisation de police pour déposer le container, aux déclarations de douanes. Le désavantage est que les côuts grimpent. On pourrait économiser près d'1/3 sur le prix total en emballant, chargeant et déchargeant nous-mêmes le container. Un ami de Serge, mon ami, grand chef et webmaître du Café Gourmand, me propose un dévis pour cette option, aux alentours de 4300 euros. Mais priez que le dévis final soit dans les 6000 euros alloués par le département de P. ! Il nous restera alors plus que les billets d'avions à acquitter ... de nos poches, s'il vous plaît !.

J'ai appris plusieurs choses sur la facon d'emballer pour le frêt maritime, en outre que les cartons sont á triple canellure et concus de manière à remplir le container (3 sur la hauteur et 5 sur la largeur), afin que le contenu n'y bouge pas. Les meubles sont enveloppés dans du film plastique à boules, mais ayant une couche de papier qui va côté meubles. Je n'ai pas démandé pour les appareils ménagers, grrr. Il y a de cartons 'matelas' qui servent aussi aux vélos ; les cartons pour les livres sont moitié moins grands que les cartons standard mais déjà, remplis, ils pésent dans les 25 kilogrammes.

Nous devons réfléchir sur le montant de la valeur à déclarer, côté assurances. Des idées ? Mais j'ai déjà comme un sentiment que les photos et autres petits souvenirs de famille, irremplacables, iront dans un baggage à main.

11 septembrie 2005

Agenda

Problema cea mai dificilă când organizezi un mutat, oricare ar fi el, este acceea a organizării unui calendar realist, în primul rând, şi a respectării lui. Ori la un mutat internaţional unde zeci de mii de kilometri separă cele două locuinţe, e preferabil să nu faci nici o greşeală...

Agenda de mai jos este întâi de toate de *uz intern*, dar o fac publică in ideea ca ar servi, cândva, şi altor curajoşi. Ideea organizării mi-a fost sugerată de o cunostinţă care are 14 mutări la activ (Merci Veronique !) şi constă în a începe din data plecării şi a urca în trecut pînă când totul este organizat, şi a respecta absolut fiecare punct de pe agendă.

Agenda provizorie

Mi, 17 noiembrie:
- avionul de la Frankurt sau Londra, spre Dubai/Singapore şi Auckland.

Ma, 16 noiembrie:
- predarea apartamentului (ultima zi de şcoală si gradiniţă, respectiv serviciu)

14-16 noiembrie :
- curăţenie şi reparaţii în apartament.

Lu, 14 noiembrie
:
- încărcarea containerului, mutat seara la prieteni
- alimentele perisabile la prieteni

Du, 13 noiembrie:

- valizele cu lucrurile de luat cu noi în avion, o valizeta cu toate actele
- ultimele lucruri în cutii
- spălat bicicletele cu furtun cu presiune/vapor fierbinte (specific NZ) şi împachetat imediat
- decongelat şi golit frigiderul
- ambalat bucataria

Sa, 12 noiembrie:
- demontat mobilele din salon, dormitor, culoar, lăsat doar patul fetiţelor
- ultimele cumpărături de cutii, bandă adezivă, etc.
- scos bateriile din aparate, ambalat

Vi, 11 noiembrie
:
- spalat talpile papucilor de strada/casa cu vaporetto si impachetati toti impreuna (tipic NZ)
- dat florile
- impachetat cartile, discurile, lasat numai citeva discuri copii
- scos bateriile din aparate, lipit cu scotch pe ele telecomenzile

Joi, 10 noiembrie
- spalat pernele de pene, uscat in uscator, impachetat in saci de plastic, etichetat si numerotat
- ambalat jucariile fetitelor, lasat strictul necesar (1 cutie)

Miercuri, 9 noiembrie

20 octombrie
- spalat saltele de pa daca este posibil

17 octombrie
- desfacere contracte gaz, electricitate, telefon mobil, ... emailuri

30 septembrie-16 octombrie:
- eventuala vizita in Romania si permis de conducere
- tradus acte, reparati dinti adulti

Luni 19 septembrie
- imprimat etichete

Duminica 18 septembrie


Sambata, 17 septembrie
- facut etichete cutii: provenienta (camera), destinatie, continut, numar
- cumparat scotch colorat


Vineri, 16 septembrie
- triat hartii (de terminat)
- trimis dosar AVS
- triat hainele de iarna
- cutii de trimis in Romania, cutii de dat, cutii de 'toamna'
- spalat hainele de iarna care au nevoie

Joi, 15 septembrie
- decis companie relocation
- cumparat bilete
- verificat datele cu compania de relocation
- cumparat plicuri transparente tip 'congelator'
- triat hartiile


Miercuri, 14 septembrie
- adunat actele pentru traduceri (certificate de nastere, casatorie, diplome, foi matricole,...)
- cerut cazierele din tarile une am locuit (inclusiv pentru copii)
- informatii privind pensia germana
- gasit un steuerberater bilingv
- sedinta cu parintii (informat plecare, eventual intrebat steuerberater)
- preaviz apartament
- trimis dosar ZAV

Marti, 13 septembrie
- mers ambasada NZ
- facut dosar ZAV
- decis data plecarii si traseul
- adunat contractele vechi de lucru
- cerut recomandari de la fosti/actuali sefi

Luni, 12 septembrie
-
completat formularele de ambasada
- completat formularele AVS
- telefonat companii de relocation (e mai rapid decit emailul) pentru a fixa vizitele de evaluare a volumului
- facut poze copii
- obtinut adeverinte de adresa de la Burgeramt (3 exemplare adulti, 1 exemplar copii)
- scris/telefonat la universitatile respective pentru diplomele lipsa
- telefonat ZAV-Reinsertion
- adus diplome de la uni
- cerut cartoane/cutii mari (Cafe Kamee)
- telefonat rendez-vous oftalmolog, pediatru, ortoped
- cumparat pantofi toamna I.
- cumparat telefon nou

Duminica, 11 septembrie
- triat balcon si lucruri de BB, pivnita
- pregatit dosare rambursari (deplasari profesionale diverse)
- decis cine isi face permisul de conducere
- decis in privinta vizitelor in Romania
- cumparat bilete Ro
- facut bugetul mutatului